Probabil că iubitorii statisticii au de ce să triumfe: la ediţia cu numărul 83 a Premiilor Oscar, aproape toate previziunile bazate pe cifre au fost confirmate. După ce a fost desemnat cel mai bun film de voturile Asociaţiei Americane a Producătorilor (PGA) şi de ale Asociaţiei Americane a Actorilor (AAG), „Discursul regelui” a câştigat Oscarul cel mai important, iar regizorul său, Tom Hooper, pe cel pentru regie. Iar celelalte două statuete câştigate la categoriile importante, cel mai bun scenariu original (David Seidler) şi rol principal masculin (Colin Firth), au întregit imaginea victoriei decisive a acestei coproducţii britanico-americane. Dacă nu se poate vorbi de surprize majore la această ediţie a „Premiilor Academiei Americane”, se poate observa, în schimb, o încercare mai decisă de înnoire.
Christian Bale şi Reese Witherspoon
De pildă, a fost prima dată când la categoria „Cel mai bun film” au fost nominalizate zece titluri. Efectul s-a făcut simţit imediat asupra încasărilor: candidatele au înregistrat, numai pe teritoriul SUA, vânzări de bilete în valoare de peste 1,5 miliarde de dolari. Se cuvine semnalat şi efortul de întinerire a ceremoniei, cu opţiunea pentru un cuplu de prezentatori format din apreciatele vedete James Franco (32 de ani, nominalizat pentru rolul din „127 de ore”) şi Anne Hathaway (28 de ani). S-a remarcat, de asemenea, media de vârstă relativ tânără a regizorilor nominalizaţi, dintre care fraţii Joel şi Ethan Coen („Adevăratul curaj”) au fost seniorii, fiind puţin trecuţi de 50 de ani. A devenit, în acest context, o mare surpriză apariţia pe scenă a octogenarului Kirk Douglas, pentru a înmâna Oscarul rolului secundar feminin (Melissa Leo pentru „The Fighter”).
Melissa Leo, cel mai bun rol secundar pentru The Fighter
Dacă toată lumea se aştepta ca „Discursul regelui” să plece cu trofeele majore, împărţirea celorlalte n-a fost totuşi proporţională cu numărul nominalizărilor: „Reţeaua de socializare” (cu 8 candidaturi) s-a mulţumit cu „Oscarurile pentru scenariu adaptat” (Aaron Sorkin), „Muzică originală” (Treat Resnos, Atticus Ross) şi „Montaj”, în timp ce „Inception” a câştigat patru, la categoriile „Imagine” (Wally Pfister), „Efecte vizuale”, „Mixaj sonor” şi „Montaj de sunet”.
„Luptătorul” de David O. Russell a plecat de la ceremonie cu foarte aşteptatele „Oscaruri pentru rol masculin” (Christian Bale) şi „feminin” (Melissa Leo), confirmând părerea că puţin cabotinism nu strică dacă vrei neapărat să pui mâna pe statueta aurită. Nu a trecut neobservat nici filmul lui Tim Burton „Alice în Ţara Minunilor”, care şi-a adjudecat Oscarurile pentru „Cea mai bună scenografie” şi „Cele mai bune costume”.
Pronosticul a fost confirmat: cea mai bună actriţă, Natalie Portman
Natalie Portman, splendida protagonistă din Lebăda neagră
„Lebăda neagră” a sofisticatului regizor David Aronofsky şi-a adăugat în palmares „Oscarul pentru rol feminin principal”, acordat pe bună dreptate lui Natalie Portman pentru enormul efort cerut de personajul balerinei obsedate de perfecţiune. Însărcinată în cinci luni, actriţa radia de fericire într-o frumoasă rochie grena închis, după ce, cu o seară înainte, filmul, dar şi ea şi regizorul fuseseră principalii câştigători ai Premiilor „Independent Spirit”.
Anticipat de Globul de Aur pentru „cel mai bun film străin”, Oscarul la această categorie a ajuns, fără mari surprize, în mâine regizoarei daneze Susanne Bier pentru „Într-o lume mai bună”. Această dramă de familie care analizează subtil relaţia de prietenie dintre doi adolescenţi cu traume este câştigătoarea celui de-al treilea Oscar pentru Danemarca (după „Ospăţul Babettei” de Gabriel Axel şi „Pelle cuceritorul” de Bille August).
Nu au fost surprize mari nici la alte categorii. „Toy Story 3″ a câştigat pe bună dreptate Oscarul pentru „cel mai bun lungmetraj de animaţie”, în timp ce autorul cântecului original, Randy Newman, cucereşte a doua oară o statuetă aurită. Cel mai bun documentar de lungmetraj a fost declarat „Inside Job” (cu interesante teorii despre criza financiară mondială), în defavoarea simpatizatului „Exit through the gift shop”.
Natalie Portman, premiată de Jeff Bridges
Deşi anticipat, succesul neobişnuit al unui film britanic în Statele Unite ar merita nişte explicaţii. Probabil că „Discursul regelui”, povestea prieteniei dintre regele George al Vl-lea şi logopedul său extravagant care îl scapă de bâlbâială, oferă mai multe motive de entuziasm, văzută prin optica americană. În primul rând, el poate fi citit ca o critică a anchilozei societăţii britanice. Regizorul Tom Hooper oscilează între atitudinea reverentă şi cea ironică atunci când descrie ritualurile monarhice. Este o lume „ţeapănă” aceea pe care o descoperim la Curtea interbelică a Angliei, iar familia regală nu oferă suficient suport afectiv copiilor, după cum ne arată filmul. Ni se sugerează că trauma care îl face pe rege să se bâlbâie vine de la abuzurile emoţionale la care a fost supus de familia disfuncţională, condusă de tiranicul său tată, George al V-lea, portretizat ca un bătrân monstru în interpretarea lui Michael Gambon.
Patru statuete pentru pelicula lui Hooper
Tom Hooper, cel mai bun regizor
E de presupus că americanilor le-a făcut plăcere (pentru că le-a confirmat părerile) imaginea britanicului reprimat pe care o întruchipează atât de bine Colin Firth. Actorul îşi joacă partitura impecabil (aşa cum o făcea şi anul trecut în „A Single Man”, care i-a adus o nominalizare la Oscar) şi, în plus, este ajutat de incontestabilul său farmec personal. Firth este considerat unul dintre cei mai seducători actori ai momentului. Deşi filmul analizează destul de superficial traumele din familia regală şi procesul dificil al terapiei, ansamblul îşi compensează din lipsuri cu eficienţa comediei centrată pe un cuplu bizar şi contrastant (aristocraticul pacient şi necioplitul logoped jucat admirabil de Geoffrey Rush) şi cu excelenta reconstituire a epocii şi a curţii regale. Şi totuşi, factura de basm în care puţină umilinţă aduce destul de repede miraculoasa vindecare face destul de convenţională demonstraţia. Mai ales că avem de-a face cu o poveste care, chipurile, ironizează o lume a convenţiilor constrângătoare. Iar partea „serioasă” a poveştii, care descrie contextul istoric, recurge la simplificări decepţionante, ca de pildă apariţia unui Churchill de operetă, conştient de magnitudinea pericolului fascismului.
Colin Firth, cel mai bun actor protagonist primind statueta de la Sandra Bullock
Triumful „Discursului regelui” se datorează calităţilor menţionate, dar şi (sau poate mai ales) geniului unui om „din umbră”, coproducătorul Harvey Weinstein (prin Weinstein Company). Asemănat deseori cu producătorii din epoca de aur a Hollywoodului (a se citi competenţi, tiranici şi puţin bădărani ), Weinstein are un fler extraordinar în detectarea proiectelor care merg la sigur şi în lansarea filmelor la momentul potrivit (în cazul „Discursului regelui” el a ales perioada dintre Crăciun şi revelion). Şi nu în ultimul rând, Weinstein este un maestru al jocurilor de culise, al convingerii membrilor Academiei să voteze cu el. Cu aceste redutabile calităţi, el a fost producătorul sau producătorul executiv al unor filme care au generat tendinţe mondiale (vezi „Pulp fiction” de Quentin Tarantino, un „Palme d’Or” la Cannes, în 1994) sau au câştigat Oscaruri („Pacientul englez” – 1996, „Shakespeare in love” – 1998 sau „Chicago” – 2002). Dacă despre regizorul Tom Hooper nu m-aş grăbi să spun că e „un nume despre care vom mai auzi”, despre Harvey Weinstein aş paria că vom mai avea multe de aflat. El va rămâne cu siguranţă în istoria cinematografului american, la fel ca producătorii faimoşi Irving Thalberg, Sam Goldwyn, David Selznick.
Christian Bale, Natalie Portman, Melissa Leo şi Colin Firth
Ca la orice ediţie, şi la Oscar 2011 există mari perdanţi. Şi chiar nedreptăţiţi aş spune, gândindu-mă la „Adevăratul curaj”, care a plecat fără niciun Oscar, deşi a avut 10 nominalizări. Westernul fraţilor Joel şi Ethan Coen revigorează cel mai american dintre genurile cinematografice. Povestea neobişnuitei răzbunări iniţiate de o fată de 14 ani care, pentru a-l pedepsi pe ucigaşul tatălui ei, angajează un şerif federal nu este un remake după pelicula lui Henry Hathaway din 1969, ci o nouă ecranizare după acelaşi roman. Inteligenta carte a lui Charles Portis este tratată de fraţii Coen cu simţul nuanţelor, preluând cu fidelitate tonul ei nesentimental. Personajul fetei precoce, isteţe, cu formidabile calităţi de negociere şi curaj pe măsură, este pus puternic în lumină de soluţiile regizorale, dar şi de interpretarea formidabilă a lui Heilee Steinfeld, revelaţia actoricească a acestei ediţii a Oscarului. Filmul semnat de câştigătorii ediţiei din 2008 a Premiilor Oscar (cu „Nu există ţară pentru bătrâni”) merită a fi văzut neapărat, deşi ei nu au triumfat şi de astă dată.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.