George Maior, directorul SRI, se aşteaptă ca elitele să ajute mai solid societatea românească. În momentul de faţă, soluţii fezabile propuse de către elite la problemele României lipsesc, este de părere Maior, potrivit unui interviu acordat adevarultv.net, citat de rtv.net.
George Maior mai spune că SRI nu se va lăsa antrenat în dispute electora în 2012.
La nivelul SRI, există o preocupare privind modul în care elitele româneşti contribuie la progresul societăţii, spune Maior.
„Suntem şi noi preocupaţi de faptul că, la nivel de elite, atâtea câte există în România, politice, culturale, profesionale, economice, din mediul de afaceri nu simţim o coagulare de idei şi de analiză realistă, astfel încât să se împingă lucrurile mai repede către progress”.
Maior vede necesară implicarea elitelor, dată fiind criza pe care o traversăm, însă acesta apreciază că „elitele s-au implicat mai mult decât o fac acum”.
„Măcar elitele, prin presiunea pe care o pot exercita, inclusiv asupra politicului, să se adune mai mult şi să încerce să ofere soluţii, nu viziuni fataliste, nu viziuni abstracte, nu viziuni care nu au de-a face cu dinamica deosebită a evoluţiilor în plan economic în context european şi mondial”.
Directorul SRI a admis că anii electorali aduc încercări din partea zonei politice de a atrage Serviciul în jocuri politice, însă Maior susţine că SRI nu se va implica în competiţia electorală.
„Anul 2012 este şi un an electoral. Când anumite zone ale politicului, fie de la putere, fie din opoziţie, din motive interesate, încearcă să atragă cumva Serviciul în confruntarea politică. Noi vom evita asta şi vă asigur din nou că principiile noastre sunt bazate pe aceste valori, a conchis Maior.