Grecia a ajuns la un acord cu troica pentru aplicarea unor noi măsuri de austeritate

Ministrul grec de finanţe, Yannis Stournaras, a anunţat miercuri că a ajuns la un acord cu troica, alcătuită din creditorii internaţionali ai Greciei, cu privire la noul pachet de măsuri de austeritate ce vor fi implementate de guvernul de la Atena în schimbul ajutorului financiar internaţional, transmit agenţiile internaţionale de presă, citate de Agerpres.

„Pachetul este închis”, a declarat ministrul, precizând că va informa vineri Eurogrupul asupra detaliilor acordului. Coaliţia guvernamentală de la Atena şi parlamentul grec vor trebui să-şi dea acordul pentru noile măsuri de austeritate înaintea datei de 12 noiembrie, când miniştrii de finanţe din zona euro se vor reuni pentru a debloca o nouă tranşă de 31,5 miliarde de euro pe care troica a refuzat să o acorde Greciei în luna iunie. Premierul Antonis Samaras a avertizat că, fără aceşti bani, Grecia nu va mai putea să-şi onoreze plăţile începând cu data de 16 noiembrie.

Potrivit presei greceşti, termenii noului acord prevăd, în principal, că guvernul de la Atena va trebui să reducă anul viitor cheltuielile cu 13,5 miliarde de euro, din care 9,2 miliarde vor proveni din economii realizate prin reducerea salariilor din sectorul public, a pensiilor şi alocaţiilor sociale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.