O nouă specie a lui “hommo politicus” bântuie pe coridoarele puterii şi ne intră în casă pe ecranele televizoarelor, cu singurul scop de escamotare a minciunilor, jocurilor şi secretelor murdare pe care sunt fundamentate o parte dintre cele mai importante acte de guvernământ.
Căţărarea lui Victor Ponta, la 7 mai 2012, în fotoliul de prim-ministru al Guvernului României este rezultatul căderii, prin moţiune de cenzură, a precedentului guvern, prost alcătuit şi din cele mai dezagreabile figuri din armata de impostori politici ai timpurilor noastre.
Dacă vom examina temeiurile moţiunii de cenzură şi frământările populare care au dat suport retragerii de către Parlament a încrederii în “guvernul ungurenilor”, ce constatăm? Înainte de toate, vom rămâne stupefiaţi în faţa imensei demagogii, a distantei irecuperabile dintre vorbele de atunci şi faptele de azi ale rătăciţilor în politică, travestiţi în social-liberali. Apoi vom vedea cum, venind la guvernare fără să ştie la ce şi cum trebuie să se angajeze, după ce au intrat în fundătura Cotrocenilor, ca să poată ieşi cumva din beznă la un liman, s-au lăsat călăuziţi tocmai de cel împotriva căruia puseseră la cale o “lovitură de stat” parlamentară, constituţională şi legitimată de votul popular.
Strâns flancat de doi dintre agenţii de anvergură ai lui Traian Basescu, plantaţi în poziţii de viceprim-miniştri, tutelat de un socru cu reputaţie de Iudă al social-democraţilor, întotdeauna pe mână cu cel care este în PSD etalonul oportunismului politic de proastă calitate, premierul în exerciţiu este omul cel mai puţin liber din România. Odată instalat premier, datorită conjuncturii, şi nu vreunor merite ori calităţi, cetăţeanul aşezat în capul mesei din sala de consiliu, întâmplător verzi, a guvernului a avut cea mai mare revelaţie a vieţii lui, aceea că România mai are un guvern. Un guvern paralel, un guvern din umbră, cel real şi puternic, ale cărui decizii şi acţiuni este obligat să şi le asume. Şi, mai mult, să-şi cauţioneze viitorul politic. Aceasta poate fi explicaţia lungului şir de “asumări” a unor acte de guvernământ, întunecate de lipsa oricărei transparenţe, cu care premierul, chipurile, ni se arăta “cocoş”, dar, în realitate şi-a estompat lipsa de libertate, sinonimă cu neputinţa. Dacă nu este aşa, ar putea fi mult mai grav.
Un om politic adevărat, un om de stat patriot, asemenea oricărui bun român şi cetăţean onest, mai întâi s-ar fi eliberat de constrângeri şi ar fi cumpănit asupra rezonabilităţii compromisurilor. Nu s-a întâmplat aşa. De ce? Există doar o singură constrângere de care omul nu se poate elibera. De păcatul mortal al trădării.
Faptele ne obligă să înţelegem şi politica actualului guvern ca o continuare, în cădere liberă accelerată, a unor mari jafuri şi trădări ale guvernelor anterioare.
Exploatarea gazelor de şist a fost unul dintre punctele ce au figurat în moţiunea de cenzură a USL care a dus la căderea Guvernului Ungureanu. În programul Guvernului Ponta depus în luna mai la Parlament figura „Instituirea imediată a unui moratoriu privind exploatarea gazelor de şist până la finalizarea studiilor ce se afla în derulare la nivel european privind impactul asupra mediului prin procedeul de fracţionare hidraulică”. Odată ce generalul Wesley Clark a fost anunţat consilier onorific al prim-ministrului, pentru cei informaţi, a devenit certă continuarea proiectelor externe controversate vizând zăcămintele de la Roşia Montană şi exploatarea gâzelor de şist. Ceea ce este, deja, împlinit. Cum te poţi numi, cum te asumi, dacă nu trădător, atunci când înşeli, astfel, o largă încredere şi susţinere populare?
Nimeni nu contestă cuvenitele şi dreptele reparaţii ale celor abuziv deposedaţi de proprietăţi. Dar a face posibilă restabilirea, de exemplu, a drepturilor de proprietate existente în Transilvania la începutul secolului al XVIII-lea, după ce statul român a despăgubit, în unele cazuri de două ori, în echivalentul a multor zeci de tone de aur, este trădare!
Este la ordinea zilei “chestiunea arzătoare” a privatizării Companiei strategice CFR Marfă. Premierul ne-a spus că cei trei ofertanţi au fost verificaţi şi sunt toţi trei serioşi. Cel puţin în parte, premierul a spus un neadevăr. Una dintre firmele care au depus ofertă pentru cumpărărea a 51% din acţiunile CFR Marfă, compania OmniTRAX, este reprezentată de Philip Bloom, un om de afaceri american, care a lucrat în România într-o firmă de consultanţă şi care, în anul 2007, a fost condamnat în SUA la patru ani de închisoare şi la plata unor despăgubiri în valoare de 3,6 milioane de dolari pentru mituire, spălare de bani şi fraudă. În perioada 2003-2005, el a fraudat Autoritatea Provizorie a Coaliţiei din Irak, prin trucarea de licitaţii, mituirea oficialilor şi însuşirea unor sume de bani. O parte din aceste sume au trecut inclusiv prin conturi din România, iar Bloom a fost cercetat şi de DIICOT pentru spălare de bani. Orice comentarii sunt de prisos.
Chiar toate guvernele României trebuie să fure şi să trădeze? De ce şi până când?!
România este ţinta multor vânători internaţionali de mari afaceri necinstite. Reţelele de influenţă ale acestor acaparatori domină politic, economic şi mediatic spaţiul tarilor aflate în postcomunism. Decapitarea politică a vechiului sistem s-a produs rapid şi fără prea mari bătăi de cap. Economic, însă, prăbuşirea comunismului a deschis oportunităţi iniţial nebănuite. Accesul la aceste oportunităţi a fost, din start, strict rezervat. Guvernele postcomuniste s-au mulţumit cu ce au putut tâlhări membrii lor, sau cu firimiturile cu care au fost cumpăraţi, unii şi alţii. În rest, pârjol!
Angajamente deloc onorante, dimpotrivă, i-au legat pe guvernanţi la remorca unor mafii politice transnaţionale. Mafia guvernelor din umbră. Să ne fie evident, rătăciţii prin viaţa politică a României nu vor putea să recunoască, în ruptul capului, acest adevăr.
Pontă a trădat?! Nu o dată şi nu de azi sau de ieri. Din momentul în care s-a dedulcit la tentaţiile puterii politice. Din clipa în care savura succesele în propria prosperitate a mentorilor săi politici. Din momentele în care măgurenii, priboii, silineştii şi alte jivine oculte l-au îmbrobodit, agăţat şi predat.
Viitorul pontanoizilor ca specie mai recentă a lui “hommo politicus” este scris şi este scurt.
Viitorul României şi al locuitorilor ei se înscrie, însă, pe o altă traiectorie şi cu finalităţi pe care troica marionetelor politice Ponta-Dragnea-Oprea nu le va înţelege vreodată.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.