Herta Muller: „Româna se amestecă mereu în ceea ce scriu”

„Îți place sau nu ce scrie?“, începeau să se întrebe pasionații de literatură din România în 2009, când Herta Muller primea Premiul Nobel pentru Literatură. Anul trecut, a apărut și în limba română „Patria mea era un sâmbure de măr“ (Editura Humanitas), volumul care reunește două discuții între scriitoarea născută în România și Angelika Klammer.

Mai multe teme se întretaie în dialogul tradus la noi de Alexandru Al. Șahighian. De la imaginea satului german pierdut atât în Banat, cât și între valurile istoriei la întâlnirea dintre limba natală și nuanțele românei învățate în timpul studiilor în Timișoara și diferitele forme de abuzuri pe care Securitatea sau paznicii diferitelor forme de compromis le pun în practică, răspunsurile Hertei Muller deschid perspective vii asupra legăturii strânse între scris și supraviețuire.

Limba română

Traducerea este unul dintre lucrurile cele mai grele atunci când este vorba despre textele Hertei Muller. Iar „Patria mea era un sâmbure de măr” te lasă să îți faci o idee de unde vine această dificultate. „Comparațiile prindeau viață, cuvinte românești migrau în cuvintele mele nemțești. În română există cuvintele «cer» și «cerere» – așadar, o cerere românească e o petiție adresată cerului și, prin urmare, degeaba o faci. Mereu îmi veneau în minte asemenea gânduri. Cu cât păreau mai ireale, cu atât prindeau mai exact realitatea“, scrie Muller și revine de mai multe ori la această relație notând câteva dintre cele mai organice raportări la limba română pe care le poți citi azi. „Româna se amestecă mereu în ceea ce scriu”, spune ea la un moment dat despre limba pe care a descris-o ca „voluptuoasă, obraznică și tulburător de frumoasă“.

1987 este anul în care scriitoarea de limbă germană a părăsit România pentru a se stabili în Berlin

Frumusețe și represiune

„E nevoie de frumusețe pentru a nu te pierde pe tine însuți. E nevoie s-o ai în preajma ta, dar și pe chipul propriu“, începe scriitoarea un pasaj despre sesiunile interminabile de interogatorii ale securității. Felul în care se farda și își alegea hainele cele mai bune de câte ori era chemată la discuții îl consideră drept modul de a arăta anchetatorilor că nu s-a abandonat, chiar dacă în geantă avea periuța de dinți și „prosopelul“, în caz că va fi arestată. „Până azi, frumusețea are pentru mine ceva subit, ceva ce nici n-ar exista dacă n-ai prins momentul propice. Nu știu cum să spun – nu cunosc o estetică venită din preexistent, ci doar una venită din nevoia din afară și dinăuntru. De aceea mi-e așa de greu să vorbesc despre artă. Urâtul n-avea nevoie de mine ca să fie urât, era deja întronat, puternic, irevocabil. Frumosul însă avea nevoie de mine ca să fie frumos. Frumosul îl cărai în tine ca individ. Exista în tine, ambulant și năucit. Era sprinten și pe fugă, căci frica, îmi zic, nu-i nicicând înceată. Frumuseții îi era totdeauna nițel frică și-ți accelera pulsul. Frumusețea în propoziție, și ea“.

Ura de stat

Nu există scenă în ceea ce își amintește Herta Muller din diferite momente ale vieții sale unde să nu poată să fie identificat modul în care senzațiile și întâlnirile sale trec în limbaj. În aceeași măsură în care acest lucru a fost un adăpost în care amețelilor programate prin interogatorii și șicanări ale securității putea să le răspundă un dialog cu florile văzute pe drum, de exemplu, aici are loc și despărțirea de ceea ce numește „o patrie abstractă, o carte ilustrată cu porți din lemn sculptat, cu frontoanele caselor ornamentate, cu muzică de fanfară și dansuri populare“. Era patria pe care o păzeau cei care evitau să realizeze că totul se întâmpla într-o dictatură. Acuzată că „urăște seminția șvăbească“, de Asociația Șvabilor Bănățeni, scriitoarea avea să descopere la CNSAS că organizația de la Munchen era infiltrată de informatori ai securității.

Dar și mai puternică decât amănuntele biografice este senzația persistentă pe fiecare pagină a volumului „Patria mea era un sâmbure de măr“ că întâmplările capătă importanță abia atunci când sunt proiectate în sistemul de oglinzi și ecouri pe care Muller îl caută în chipurile celor din jurul său, prieteni sau dușmani, fiecare cu propriile sale mărci lingvistice.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.