Holocaustul. Temă politicianistă în România

Introducerea Holocaustului între temele importante în România nu s-a făcut în sensul educației și cercetării, devenind sursa unui politicianism extrem de periculos.

Institutul român “Elie Wiesel”, în mod absolut regretabil, pare să nu aibă un board tocmai adecvat misiunii sale oficiale, conform statutului și normelor de drept.

A vedea antisemiți peste tot reprezintă un risc asimilabil unor provocări care aruncă în aer pacea socială și ordinea publică.

Holocaustul nu trebuie interpretat prin delirul politic al unor contemporani, ci exclusiv prin probele indubitabile ale istoriei, care sunt imbatabile și eficiente.

În România, care este stat de drept, numai Justiția, și instanța extraordinară CEDO reprezintă aplicarea Legii.

Institutul “Elie Wisel” ar avea drept obligație principală să fie o punte vizibilă între două culturi, și nu să se erijeze scandalos în comisariat de poliție, printr-o încercare deloc constituțională de a se suprapune brutal Justiției din România.

Alinierea Institutului “ Elie Wisel” prin raportare la Consiliului Național pentru studierea Arhivelor Securității reprezintă o normă guvernamentală obligatorie.

Așteptările publice față de Institutul “ Elie Wisel “ sunt cu totul altele decât aceste cruciade de carton care creează un curent pe care nu îl credeam posibil.

Cei care neagă Holocaustul pot fi imaginați cu ușurință în absolut toate formele de manifestare a antisemitismului iar singura formă principală de ofensivă este informarea corectă și susținută.

Holocaustul nu poate fi folosit drept paravan în dobândirea unei autorități care a depășit linia roșie.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 8
Ioan Vieru 1335 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.