Hotarele istorice Vocalize în re minor (10)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

30. Un ostrov atât de mic încât nici nu poate fi văzut pe hartă decât cu o lupă adecvată, atât de mic încât nici măcar nu a meritat osteneala de a primi un nume

În orice familie, oricât de unită, se mai întâmplă discuţii în contradictoriu, diferenţe de păreri, uneori chiar certuri domestice. Aşa că nu trebuie nimeni să se mire că până şi între cele două republici surori, Vandana de Sud şi Vandana de Nord[1], a apărut un diferend în legătură cu un mic ostrov înconjurat de apele binecuvântate ale Fluviului Albastru, o graniţă naturală între cele două ţări frăţeşti. Ostrovul acela era atât de mic încât nici nu poate fi văzut pe hartă decât cu o lupă adecvată, atât de mic încât nici măcar nu a meritat osteneala de a primi un nume. Şi dacă omen et nomen, atunci şi reciproca ar trebui să fie valabilă – nepurtând nici un nume prin care să poată fi identificată şi în lipsă, insuliţa aceea nici n-ar trebui să existe. Dar există!

Tot scandalul a pornit când s-a întâmplat ca vigilenţilor grăniceri să li se facă foame în acelaşi timp. Până în ziua aceea nefericită, soldaţii de pe ambele maluri, atunci când voiau să-şi ia în linişte gustarea binemeritată, obişnuiau să se refugieze pe micuţa insulă fără nume de pe cursul binecuvântat al Fluviului Albastru, graniţa naturală între cele două ţări frăţeşti. Şi, eventual, să-şi facă şi siesta – evident tot binemeritată – nederanjaţi de superiori. Dar în ziua nefericită, s-a nimerit ca şi grănicerii din Republica Soră Vandana de Sud, cât şi grănicerii din Republica Soră Vandana de Nord să muşte exact în acelaşi timp din delicioasele sandviciuri cumpărate de la bufetele de pe cele două maluri. Şi cum un grănicer din Republica Soră Vandana de Nord a plescăit – destul de necuviincios – din sandviciul lui cu salam şi brânză, un grănicer din Republica Vandana de Sud, desigur cu vigilenţa bine instruită, l-a auzit. Pe scurt, întâlnirea dintre reprezentanţii celor două trupe frăţeşti de grăniceri s-a terminat cu victime, încât ambele guverne au luat notă, au dat câte un Comunicat către ţară şi au decretat mobilizarea generală.

Din punctul de vedere al dreptului internaţional, următorul pas a fost să se identifice care dintre cele două părţi trebuia să fie considerată agresoarea. Problemă care n-a făcut decât să adâncească litigiul: atât Republica Vandana de Nord, cât şi Republica Vandana de Sud au declarat parte indivizibilă a propriului teritoriu ostrovul acela atât de mic încât nici nu poate fi văzut pe hartă decât cu o lupă adecvată, atât de mic încât nici măcar nu a meritat osteneala de a primi un nume. Înainte ca dreptatea să fie decisă prin limbajul armelor şi al jertfelor de sânge, Marile Puteri au decis să preia arbitrajul. Numai că n-ai cum să te pronunţi în legătură cu ceva atât de mic încât nici nu poate fi văzut pe hartă decât cu o lupă adecvată, atât de mic încât nici măcar nu a meritat osteneala de a primi un nume. Poate dacă ar fi fost vorba de o suprafaţă mai mare, de o insulă cu nume, unde să se găsească măcar treisprezece copaci, o cabană şi cel puţin doi iepuri, războiul ar fi putut fi evitat[2].

Din păcate, neputând avea loc un arbitraj internaţional, cele două republici surori au fost obligate să-şi salveze fiecare propria onoare. (Argumente invocate precum dovezile etimologice aduse de savanţii din Republica Vandana de Nord ori dovezi reieşind din două cioburi ale unui vas evident de sorginte sudică au rămas fără efecte.)

Luptele dintre cele două republici surori s-au terminat cu 243 morţi din nord şi 243 morţi din sud. Din păcate, două rachete sol-sol au făcut să nu mai existe mica insulă care nu putea fi văzută pe hartă decât cu o lupă adecvată, atât de mică încât nici măcar nu a meritat osteneala de a primi un nume. Tot ce a mai rămas de pe urma ei sunt cele două balade narând eroismul dus până la jertfa supremă, atunci când este vorba despre un scop nobil – exemplarul eroism de care au dat dovadă grănicerii celor două republici frăţeşti Vandana de Nord şi Vandana de Sud.

Aşa se scrie istoria şi aşa se întâmplă lucrurile

31. Amintirile de după gardul electrificat

Familia Zimberlan a fost dintotdeauna una dintre cele mai respectate din Vandana. Oameni gospodari şi de succes, Zimberlanii au avut întotdeauna un cuvânt greu în viaţa comunităţilor locale. Şi asta chiar dacă au refuzat ferm orice funcţie într-un post cheie din administraţie. Astfel, cunoscându-li-se modestia, precum şi spiritul filantropic, nimeni nu le-a găsit vreun cuvânt de reproş. (Nici chiar pe la spate, ceea ce este un lucru cu totul rar şi remarcabil.) Iar spiritul lor de familie era notoriu.

Tânărul Julius a fost mereu legat de unchiul Felix şi de mătuşa Rebeca. El nu a putut uita niciodată prânzurile din casa acestora[3], formidabilele fripturi în sosul cu reţetă secretă, imensul nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verişori şi verişoare, şi-au creat şi şi-au găsit universul; şi nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, „câinele său”.

Însă, după ce Marile Puteri, în deplină conformitate cu voinţa populară, au împărţit Regatul Vandana (de tristă amintire) în republicile surori Vandana de Nord şi Vandana de Sud, a devenit tot mai dificil ca familia Zimberlan să respecte vechea cutumă de a petrece fiecare duminică la câte un alt frate. Iar când, în acord deplin cu voinţa ambelor popoare, s-a decis ridicarea gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri -, lucrurile au fost şi mai complicate. Dar cel mai greu a fost când dintre cele trei puncte de trecere, n-a mai rămas deschis din ambele părţi decât unul.

Lui Julius i s-a rupt inima când, folosindu-se de binoclul de teatru, a văzut – prin gardului cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un cortegiu funerar ieşind pe poarta atât de familiară a gospodăriei unchiului Felix. Să fi murit bunul unchi sau mătuşa, draga de ea? Să participe la înmormântare nici nu putea fi vorba: formalităţile pentru a obţine viza puteau dura şi şase luni. („Şi nici nu e bine să încerci să trece în republica soră în condiţiile de acum!”)

Julius Zimberlan a fost mereu legat de unchiul Felix şi de mătuşa Rebeca. El nu a putut uita niciodată prânzurile din casa acestora, formidabilele fripturi în sosul cu reţetă secretă, imensul nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verişori şi verişoare, şi-au făcut şi şi-au găsit universul; şi nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, „câinele său”. Aşa că, în pofida oricăror sfaturi de bun simţ, a insistat pe la oficialităţi să poată să treacă în republica soră, să-şi consoleze întrucâtva unchiul (sau mătuşa?) după ireparabila pierdere, să se joace cu Rex şi să se caţere – acum bărbat în toată firea – în imensa coroană a nucului.

Aşa că, în pofida oricăror sfaturi de bun simţ, a insistat la oficialităţi atât de mult, până a devenit suspect şi, neputând răspunde mulţumitor la anchetă, a fost condamnat la închisoare pentru „colaborare cu o ţară străină şi intenţia de a divulga secrete de stat”.

De la geamul zăbrelit al celulei sale, Julius Zimberlan priveşte prin gardul electrificat şi îi alină zilele şi nopţile amintirea prânzurilor din casa unchiului Felix şi a mătuşi Rebeca, a formidabilelor fripturi în sosul cu reţetă secretă, a imensului nuc, în coroana căruia el, împreună cu cei treisprezece verişori şi verişoare, şi-au făcut şi-au găsit universul; şi nu l-a putut uita niciodată Julius nici pe Rex, „câinele său”. Măcar de l-ar mai putea vedea o dată! (De obicei, câinii mor mai repede decât oamenii.)

32. Cel mai periculos lucru este să ieşi deasupra apei

Julius Zimberlan a fost singurul dintre vechii săi prieteni – fiecare dintre ei remarcabil în domeniul său –, singurul care n-a avut de pătimit după evenimentele de la 23 septembrie când preşedintele Republicii Vandana de Nord a fost înlăturat şi în vidul de putere care a urmat şi după arestarea şi executarea colonelului Simon R. Ruty, mai toată lumea s-a simţit datoare să ia parte la construcţia noii administraţii. Mai toată lumea, dar nu şi Julius Zimberlan. Nu că acesta n-ar fi avut nimic de spus, însă şi-a exprimat toate ideile atât de ferme doar în şoaptă. Şi nu erau deloc idei rele, ideile ferme ale lui Julius Zimberlan.

După 23 septembrie, au apărut zeci de formaţiuni politice şi mai fiecare cetăţean conştient din Vandana de Nord şi-a etalat cât mai vocal crezul în interiorul unui partid. Mai fiecare cetăţean conştient din Vandana de Nord, dar nu şi Julius Zimberlan. Nu că acesta n-ar fi avut nimic de spus, însă şi-a exprimat toate ideile atât de ferme doar în şoaptă. Şi nu erau deloc idei rele, ideile ferme ale lui Julius Zimberlan.

Când vechii săi prieteni – fiecare dintre ei remarcabil în domeniul său –, l-au îndemnat să intre şi el într-unul sau altul dintre partide, Zimberlan răspundea pe un ton misterios, sugerând că ar fi de mult înscris într-o formaţiune anume. Totuşi, Zimberlan, un om atât de apreciat, nu a penetrat în nici o funcţie de conducere, nici politică şi nici administrativă. După arestarea şi executarea lui Simon R. Ruty, mulţi au plătit scump aderarea la mişcarea colonelului. Nu şi Julius Zimberlan, despre care se crezuse că va fi numit, de pe o zi pe alta, ministru în guvernul Ruty. Dar n-a fost numit şi nici nu l-a putut acuza cineva de simpatii rutyste.

Gata, cu colonelul şi cu clica lui! S-a terminat! Lumea a răsuflat uşurată şi s-a grăbit să umple golul. Vechii prieteni ai lui Julius Zimberlan – fiecare dintre ei remarcabil în domeniul său –, prieteni care n-au apucat să se afirme în lunile trecute, au parvenit aproape toţi în posturi importante. Lucru ce n-a mirat pe nimeni: vechii prieteni erau fiecare remarcabil în domeniul său de activitate. Doar Julius Zimberlan, considerat cel mai remarcabil dintre toţi prietenii săi atât de remarcabili, a rămas simplu inginer la I.V.R.& B.R.. Nu că Zimberlan n-ar fi avut nimic de spus, însă şi-a exprimat toate ideile atât de ferme doar în şoaptă. Şi nu erau deloc idei rele, ideile ferme ale lui Julius Zimberlan.

Când Marile Puteri au ajuns la concluzia că noul regim din Vandana de Nord nu este conform cu interesele umanităţii, armata Republicii Surori Vandana de Sud a invadat teritoriul Republicii Surori Vandana de Nord şi, susţinute simbolic de două tancuri americane şi unul chilian, au restabilit vechea ordine atât de grav perturbată. Populaţia a primit cu flori şi urale trupele nordvandano – americano – chiliene într-un entuziasm pe care nu l-a mai trăit decât după evenimentele de la 23 septembrie. A urmat fireasca pedepsire a vinovaţilor, iar Julius Zimberlan a fost singurul dintre vechii săi prieteni – fiecare dintre ei remarcabil în domeniul său –, singurul care n-a avut de pătimit.

– Trăim într-o lume unde cel mai periculos lucru este să ieşi deasupra apei, i-a spus soţiei în şoaptă, după ce a avut grijă să dea drumul la radio şi la apa din cadă.

Şi aşa a fost că Julius Zimberlan a fost singurul dintre vechii săi prieteni – fiecare dintre ei remarcabil în domeniul său –, singurul care n-a avut nimic de pătimit.

Şi aşa a fost.

[1] Astăzi, Republica Democratică Vandana şi, respectiv, Republica Umanistă Vandana.

[2] În urma acestei situaţii – nedorite de nimeni -, jurisdicţia internaţională a specificat la articolul 243, aliniatul 2 că „nu este cazul să se facă nici o trimitere la o suprafaţă de teren unde nu se află măcar treisprezece copaci, o clădire şi cel puţin o pereche reproductivă de animale”.

[3] În clanul Zimberlan exista o rânduială veche de nu i se mai ştia începutul, după care în fiecare duminică familia se aduna prin rotaţie în casa unuia dintre fraţi. Pe timpul cât Julius a fost doar copil, au fost şase asemenea locuri diferite întrucât tatăl său avea trei fraţi şi două surori, toţi bine aşezaţi în gospodăriile lor. (Trei fraţi + două surori + tatăl lui Julius = cele şase locuri unde se întâlneau prin rotaţie Zimberlanii.)

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.