Hotarele istorice Vocalize în re minor (45)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Hotarele istorice Vocalize în re minor, apărut la  Editura Junimea din Iaşi, în 2015.

 

  1. Lumea a găsit timp să se pregătească cum se cuvine pentru a ovaţiona frenetic

Nimic nu are loc întâmplător, trebuie doar să ai cunoştinţele necesare spre a putea descoperi legăturile, căci legăturile acestea sunt de multe ori ascunse pe pământ, sub pământ, ca şi în ceruri. („Ascunse sunt căile Domnului”.) Aşa că vom spune că nu întâmplător tocmai pe bulevardul General Kaspar Rauchen din frumoasa localitate Brandul Mare şedeau la masa lor obişnuită din barul FANTEZY profesorul Zimberlan, doctorul Lagerdorf, avocatul dr. van Rspenduck (al cărui nume nimeni nu reuşea să-l pronunţe) şi Cornel Don (despre care nimeni nu ştia din ce trăieşte, însă el trăia foarte bine). Nu se poate afirma cu certitudine de ce „nu întâmplător” stăteau tocmai în dimineaţa aceia cei patru la masa lor obişnuită din barul FANTEZY de pe bulevardul General Kaspar Rauchen, mai ales că bulevardul respectiv bineînţeles că încă nici nu se numea General Kaspar Rauchen fiindcă nici un bulevard şi nici o stradă, piaţă sau alee nu poartă vreodată numele cuiva socotit trădător. (Bulevardul acela este una dintre cele mai vechi artere din Brandul Mare, de pildă casa de la numărul 287 bis fiind atestată încă din 1726. Acel adevărat monument istoric fusese trecut în arhive la poziţia Calea Vandanilor nr. 217. Pe urmă, când strada s-a lungit prin construcţia caselor baronului Richard Haralampi r’Bamba – un strămoş al preşedintelui William Augustus r’Bamba -, bătrâna clădire a purtat pe rând numărul 282, 286, 286 bis şi a ajuns să fie inscripţionată cu nr. 287 bis. Iar bulevardul a purtat succesiv numele Calea Vandanilor, Strada Mare, Bulevardul Marii Victorii, Bulevardul General Kaspar Rauchen, Bulevardul William Augustus r’Bamba, Bulevardul Preşedinte General Doctor Albert Bumba şi din nou Bulevardul General Kaspar Rauchen, despre care puţină lume mai ştie că a fost şi un violoncelist cu totul remarcabil.) Deci, nu întâmplător – deşi nu suntem îndrituiţi să ştim de ce nu întâmplător – în ziua aceea profesorul Zimberlan, doctorul Lagerdorf, avocatul dr. van Rspenduck (al cărui nume nimeni nu reuşea să-l pronunţe) şi Cornel Don şedeau la masa lor obişnuită din barul FANTEZY. În perioada aceea, nici măcar la barul FANTEZY nu se mai găsea cafea şi nici băuturi în sticle cu etichete viu colorate, însă Republica Umanistă Vandana este o ţară bogată, aşa că apă minerală era din belşug adusă din izvoarele celebre Preşedinte General Doctor Albert Bumba, astăzi General Kaspar Rauchen, iar rachiu indigen şi lipii din făină de brad se puteau servi la preţuri mai mult decât modice. Şi cum şedeau, ca de obicei, cei patru la masa lor de la barul FANTEZY, îşi făcu apariţia şi maiorul în rezervă Felix Slozil. Gâfâind de efort, dar şi de emoţie, el îşi anunţă prietenii că a aflat la cârciuma gării că exact la ora 17 P.M. se va anunţa un Comunicat important pentru ţară. Cei cinci domni, profesorul Zimberlan, doctorul Lagerdorf, avocatul dr. van Rspenduck (al cărui nume nimeni nu reuşea să-l pronunţe) şi Cornel Don, plus maiorul în rezervă Felix Slozil reprezentau însăşi crema oraşului: erau oamenii cei mai citiţi, cei mai informaţi şi cei mai inteligenţi din Brandul Mare. Aşa că s-a strâns mai tot oraşul să afle mai repede cu câteva ore ce va conţine Comunicatul care va fi anunţat la ora 17 P.M.

– Anunţul va preciza fie că reunirea cu republica soră tocmai are loc, fie că unirea aceea nu va avea loc.

Pricepând că la ora 17 P.M. urma să aibă loc un eveniment major, lumea a găsit timp să se pregătească cum se cuvine pentru a ovaţiona frenetic oricare dintre cele două posibilităţi.

 

  1. A Opta Minune a Lumii, simbolul care n-o să piară niciodată

La ora 16,30 P.M. nemaiavând răbdare, oamenii au ieşit în stradă, ovaţionând frenetic, aşa cum se cuvine din moşi strămoşi. Erau atât de entuziasmaţi încât atunci când s-a anunţat în difuzoare vestea mult aşteptată, uralele au acoperit vocea crainicului şi a rămas discutabil dacă s-a anunţat reunificarea sau, dimpotrivă, s-a comunicat că nici o forţă reacţionară n-a reuşit să realizeze un stat hibrid împotriva voinţei unanime a poporului. Unii chiar pretindeau că au avut impresia că se reînfiinţează Regatul Vandan, dar nu cel de tristă amintire, ci Regatul Vandan Unit.

Seara, pe cerul oraşului au explodat artificiile. (Păstrate pentru orice eventualitate în depozitul cazărmii: o armată responsabilă trebuie să fie pregătită pentru orice eventualitate. În orice clipă!) Primăria a oferit întregii mulţimi apă minerală, răchie şi lipii din făină de brad umplute cu fructe de pădure.

Iată, în sfârşit, o lume fericită, mândră de tradiţiile ei eroice, mândră de prezentul feeric sub ploaia multicoloră de artificii, mândră de viitorul garantat de simbolul care n-o să piară niciodată – gardul cu sârmă electrificată ce se întinde pe toţi cei trei sute optzeci şi şapte kilometri, lăsând libere doar cele trei treceri dintr-o ţară în cealaltă – un punct de frontieră la fix o sută douăzeci şi nouă kilometri unul de celălalt – A Opta Minune a Lumii.

 

P.S.

De ce tocmai 145 hotare?

De ce tocmai 145 hotare istorice? Întrebarea este mai mult decât legitimă. Cum să precizezi o cifră rotundă pentru avatarurile hotarelor, când hotarele tocmai fărâmiţarea o forţează? (Un palid răspuns ar fi că 145 sugerează ceva neterminat, nefiind nici 140 şi nici 150, aşa cum nici graniţele nu sunt – Slavă Celui de Sus! – eterne. Ar fi păcat să sugerăm contrariul!)

De ce într-o gamă minoră? Deoarece situarea hotarelor într-o gamă minoră este ultima rază optimistă în legătură cu acest subiect. Dacă ar fi aşezate într-o gamă majoră, prea ar părea triumfătoare şi eterne hotarele.

 

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.