Ilie Bolojan, prima reacție după întâlnirea cu șefa CCR: „Se face din țânțar armăsar”

„Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă”, a adăugat premierul interimar.

Rareș Mereuță - senior editor
Ilie Bolojan, prima reacție după întâlnirea cu șefa CCR: „Se face din țânțar armăsar”

Ilie Bolojan / Foto: gov.ro

„Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă”, a adăugat premierul interimar.

Premierul Ilie Bolojan a reacționat luni, după ce în spațiul public a apărut informația potrivit căreia s-ar fi întâlnit cu președinta Curții Constituționale a României (CCR), Simina Tănăsescu. Deși nu a negat, Bolojan a spus că astfel de discuții sunt firești atunci când au ca scop rezolvarea unor probleme administrative.

Ilie Bolojan a respins speculațiile potrivit cărora astfel de întâlniri ar putea avea legătură cu soluționarea unor cauze sau dosare aflate pe rolul CCR și a afirmat că, în opinia sa, în cazul de față „se face din țânțar armăsar”.

„De multe ori se încearcă să se facă din țânțar armăsar. Suntem într-un caz de genul acesta în care se încearcă această schemă. Atunci când ocupi o funcție publică, în mod evident ai întâlniri cu reprezentanți de instituții, în așa fel încât să rezolvi probleme”, a spus Ilie Bolojan.

Ilie Bolojan: Mai mult de atât, n-are rost să vă spun

Premierul a dat ca exemplu perioada în care a fost primar al municipiului Oradea și a explicat că a avut întâlniri cu reprezentanții Curții de Apel Oradea în contextul reabilitării sediului instituției.

„Când eram primar al Oradei și se reabilita sediul Curții de Apel Oradea, cineva trebuia să meargă să susțină în CTE-ul interministerial proiectul. Cineva trebuia să rezolve probleme de racorduri la utilități. Atunci, sigur că am avut întâlniri cu cei care conduceau Curtea de Apel Oradea pentru a rezolva problemele instituționale. Asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele de pe rol”, a afirmat Bolojan.

El a invocat și perioada în care a fost președinte al Consiliului Județean, când a avut întâlniri cu reprezentanții parchetului în legătură cu identificarea unui teren pentru construirea unui sediu.

„Când eram președinte de CJ, am avut întâlniri din nou. Îmi aduc aminte că parchetul dorea să-și facă un sediu. Și am avut întâlniri cu reprezentanții conducerii parchetului și am identificat un teren și le-am pus terenul la dispoziție pentru a face sediul. Din nou, asta nu înseamnă că am rezolvat cauzele sau dosarele pe care le aveau în lucru”, a spus premierul.

Bolojan a susținut că același principiu se aplică și în cazul întâlnirii dintre acesta și președinta CCR.

„Așa este și în astfel de cazuri și, mai mult de atât, n-are rost să vă spun”, a încheiat Ilie Bolojan.

SURSE Ilie Bolojan și Simina Tănăsescu s-ar fi întâlnit în biroul lui Mircea Abrudean. Cât ar fi durat discuția

CCR judecă astăzi amendamentul Fritz și amendamentul Mirabela Grădinaru

Judecătorii Curții Constituționale dezbat astăzi legea integrității, jalon în PNRR, contestată atât de partidele USR și PNL, cât și de președintele Nicușor Dan. Amendamentele care sunt puse sub semnul întrebării au fost denumite „Fritz” și „Mirabela”.

Ședința are loc într-un context tensionat, după ce au apărut în presă informații cu privire la o presupusă întâlnire între premierul Ilie Bolojan și președinta Curții, Simina Tănăsescu.

Au venit reacții chiar de la vârful sistemului judiciar. Curțile de apel și Consiliul Superior al Magistraturii cer lămuriri cu privire la natura discuțiilor dintre cei doi. „O asemenea clarificare este necesară, în primul rând, pentru protejarea autorității Curții Constituționale și pentru menținerea încrederii publice în imparțialitatea și integritatea deciziilor sale”.

Președinta CCR nu neagă prezența în același birou cu premierul, dar respinge ferm că ar fi avut loc discuții despre dosarele Curții în afara cadrului legal.

CCR își apără președintele după întâlnirea cu premierul

Distribuie articolul pe:

10 comentarii

  1. Ce le place la ” Rumani ” sa inghita Minciuni si Manipulari – O populatie mioritica – care in afara avantajului ca este Bipeda – Nu reprezinta ,d.p.d,v. Social mai nimic.

  2. ‘Bolojan a spus că astfel de discuții sunt firești atunci când au ca scop rezolvarea unor probleme administrative’, tupeu, i-a promis că dacă se rezolvă jalonul PNNR se va acorda câștigurile salariale(discret) câstigate în justiție de către magistrați???

  3. Ilie Bolojan , este un om cinstit ! De aceea este atit de periculos pt PSD , un partid profund corupt si incompetent !

      1. Co Rect, Dariuse și Marc!
        Și io sus sicriu pentru Bolojan!
        Că vorba aia:
        „De-aș mai duce-o vreo 3 ani
        Leliță Ioană,
        S-o mai plimb din an in an,
        Leliță Ioană,
        Cum o freacă musiu Dan,
        Leliță Ioană,
        Prim ministru oi rămâne,
        Leliță Ioană,
        Pe interimat anume,
        Leliță Ioană,
        Până furăm și alegerile care vine,
        Cu voie de la UE”.
        Scuze, n-am găsit altă rimă.
        Că după aia, s-o mai găsi alt monospranceană sau mono orice.

    1. nu s-a intalnit oficial trecut in programul guvernului in biroul sau ci in a lui Abrudan cand acesta nu era acolo sperand ca nu va vedea nimeni „piesa de teatru”…pusa atat de minutios, pe principiul:”cand pisica nu-i acasa vin altii la masa”

  4. Si cu azilul de pe raza bihoreana s-a facut un tapaj de nu le mai tacea gura cotofenelor, porumbeilor si gaitelor de la trusturile turnatorilor. Din azilele groazei nu-i scotea si accentul il punea pe faptul ca erau pastorite de Bolojan. S-a dovedit ca fara bani de la stat acele azile asigura conditii de cel putin trei stele inclusiv mancare si tratament chiar si oamenilor strazii.

  5. ca nu esti tu al doile personaj din tantar si armasar, cel mult o mar…incruntata, care nu mai stie cum sa se ”scoata pe el si …”asteptarea e grea, dar si rezultatul va fi pe masura…odata la 250 de ani scapa lumea de balast…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.