În stare gravă după ce s-a spălat cu insecticid

Două femei şi două fetiţe au ajuns, în noaptea de marţi spre miercuri, în stare gravă la Spitalul Judeţean din Oradea, după ce una dintre femei s-a spălat cu o soluţie pentru tratarea scabiei (râiei) de uz veterinar.

„Din primele investigaţii efectuate de poliţişti, a reieşit că, în seara de 30 ianuarie, o femeie de 27 de ani, din municipiul Oradea, ar fi folosit soluţia respectivă pentru a se spăla pe picioare în prezenţa altor trei membri ai familiei, respectiv o tânără de 23 de ani şi două minore de 2 şi 4 ani. La un moment dat, cele 4 persoane ar fi început să acuze stări de vomă, solicitând prezenţa unui echipaj medical, care le-a transportat la un spital din municipiul Oradea pentru investigaţii şi îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul Poliţiei.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean din Oradea, Lisa Crăiuţ, cele patru victime sunt în stare gravă, fiind internate la Terapie intensivă.

„Una dintre femei a folosit o soluţie anti-scabie împotriva paraziţilor externi la bovine, ovine, animale de gospodărie. Celelalte trei s-au intoxicat de la aburi, fiind în concentraţie foarte mare. Femeia care s-a spălat cu soluţia este în stare gravă, intubată şi ventilată mecanic, iar dintre cele două fetiţe, cea de 2 ani e în stare mai gravă, de asemenea intubată şi ventilată mecanic; cealaltă fetiţă e conştientă în momentul de faţă, dar nu se ştie cum va evolua starea lor”, a declarat reprezentanta spitalului.

Lisa Crăiuţ a menţionat că victimele sunt din mediul rural, din zona comunei Gepiu.

Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au deschis dosar penal şi efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Ca sigur 0ile nu sunt majite cu nu-s ce solutzii sunt pulverizate si 0ile.

    Nemaivorbind ca 0ile au blana groasa cel putin in raport cu pielea subtire a omului. Daca se mai si cu vreo carpa imbibata in asa ceva sau pun lighean sa-si bage picioarele este sinucidere.
    Ca fac ei pe pielea si riscul lor, treaba este ca aplica aceiasi xretinatate si pe bieti copii nevinovati. Deja au fost omorati mai multi copii prin aceasta „metoda”, desprinsa din educatia predata in Romania Educata(cu nimic).

  2. Ca acum sunt doar in stare grava.
    Data viitoare sa incerce cu cianura. Aia te vindeca de toate……[Rumburak]

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.