Insula Zu (53)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – Insula Zu, apărută la Editura Tracus Arte în 2016

Radu, Augustin şi Victor stăteau în bar în jurul „mesei lui Gusti”. Pavel, de când era din nou atât de ocupat, întârzia des. „Dacă nu există decât prezentul subiectiv, nici restul istoriei nu există”, aşa că Radu, Augustin şi Victor vor sta veşnic în bar în jurul „mesei lui Gusti” şi-l vor aştepta pe Pavel. Îl vor aştepta, adică îl aşteaptă, gândeşte Radu Robin. Dacă nu există decât prezentul subiectiv, trecutul este cel ce-l umple. Iar acest trecut conţine multe schimbări percepute până în prezentul subiectiv: scene ca de pildă cu Pavel devenit iarăşi mare. Îi spunea lui Radu: „Eu te-am rugat să mă iei cel mai mic consilier juridic la REVAD şi tu te-ai făcut că plouă. Uite, ca să vezi că nu-ţi port pică, dacă vrei, acum te iau eu consilier de management, că ştiu că tu te pricepi!”. Scena continuă cu Radu care a mulţumit, însă n-a acceptat. În schimb, puţin mai târziu în succesiunea amintirilor, a mai căzut un guvern. Deşi s-a ieşit din recesiune, stabilitatea politică abia îşi căuta echilibrul. Pentru a pregăti alegerile anticipate, s-a tatonat formarea unui guvern de tehnocraţi neînrolaţi politic. Radu a primit un telefon prin care i s-a propus un post de secretar de stat. Radu a mulţumit, însă n-a acceptat. Peste doar alte câteva ore, a primit un nou telefon: de data aceea nu i s-a mai propus doar poziţia de secretar de stat, ci chiar portofoliul unui minister. Înainte de a apuca să refuze din nou, Pavel l-a convins să accepte: „Ce te costă? Dacă vei vedea că nu ţi se potriveşte, vei putea demisiona oricând! Şi, pe urmă, vechile tale state de serviciu la ROVAC şi apoi la REVAD te recomandă din plin!” „Păi, REVAD a dat un faliment glorios, a ripostat Radu, ce să mă mai recomande?” „Uite ce e: nu face tu pe modestul şi, să n-o iei ca pe nişte vorbe umflate, dar acum ţara chiar are nevoie de oameni ca tine! Şi a repetat „ca să-i intre în cap”: „Dacă vei vedea că nu ţi se potriveşte, vei putea demisiona oricând!” Până la urmă, Radu a acceptat, dar în loc să-şi păstreze funcţia timp de cinci luni, până la data anunţată a alegerilor, a pleacat mult mai devreme, după nici trei luni, după ce i-a devenit limpede că nu poate lucra cu premierul. (La un moment-dat, a fost vorba să plece şeful cabinetului, însă nu, au plecat trei miniştri, printre care şi Radu V. Pop. „În mod sigur, mătuşa Fany ar fi fost foarte mândră să mă vadă ministru”, îşi spunea Radu, în timp ce se bărbierea în faţa oglinzii din baie, dar mătuşa Fany a murit de mult.)

Radu, Augustin şi Victor stăteau în bar în jurul „mesei lui Gusti”.

Victor: Tot timpul trebuie să renunţăm la ceva. Până ce nu mai avem la ce renunţa! Cu toate câte s-au adunat, a ajuns să mă deranjeze inima, aşa că am fost la medic şi acesta mi-a interzis categoric să mai fumez. (Victor fuma peste două pachete de ţigări pe zi.) Acum nu mai fumez şi, în afară de faptul că mă simt ca naiba, în rest nu e nici o îmbunătăţire pe electrocardiogramă.

Radu: Păi, avem o vârstă.

Dând din mână a lehamite, Bora s-a limitat să mai strige o înjurătură.

Victor: Dar dacă tot nu mă simt mai bine, de ce să mă frustrez şi de micile plăceri ce mi-au mai rămas?

Pavel, de când era din nou atât de ocupat, întârzia mereu. (Până atunci fusese întotdeauna punctual.)

Radu Robin: Dacă nu există decât prezentul subiectiv, trecutul este cel ce-l umple. Iar acest trecut conţine multe schimbări percepute până în prezentul subiectiv: scene ca de pildă concertul de adio al lui Augustin Bora. Pavel, dom’ ministru şi profesorul universitar doctor Schneider au realizat o alianţă eficientă pentru a i se organiza un concert lui Gusti cu ocazia pensionării. Omul acesta a lucrat zeci de ani la Filarmonică! Şi s-au ocupat cei trei şi de popularizarea evenimentului. Problema cea mai grea a fost să-l facă pe solist să nu bea în zilele precedente concertului, aşa că au mobilizat tot clanul Bora, de pe unde o fi fost acesta, şi l-au înghesuit pentru o săptămână în vilele lor de pe Strada Constituţiei. (Familia Bora s-a dovedit mai numeroasă decât s-au aşteptat, aşa că unele rude au fost cazate în casele celor trei prieteni.) În seara cu pricina, Augustin Bora a interpretat concertul numărul unu pentru violoncel şi orchestră în la minor opus 33 de Saint Saëns, precum şi concertul dublu pentru vioară, violoncel şi orchestră în la minor opus 102 de Brahms. (Pentru acesta a fost adus un violonist celebru din capitală.) Ca de obicei, Radu cel veşnic eficient, alături de Pavel şi Victor, a izbutit! Gusti nu s-a îmbătat înaintea evenimentului, din capitală au venit şi cei doi critici muzicali cu greutate, chiar şi televiziunea a preluat concertul. Augustin Bora a cântat extraordinar. Un singur lucru n-au luat în considerare organizatorii: în aceeaşi seară se transmitea o semifinală a campionatului mondial de fotbal. Când au realizat acest lucru, Pavel a spus că publicul de la Filarmonică nu este publicul de pe stadion. Numai că la concertul de adio al lui Augustin Bora n-au fost în sală mai mult de treizeci de oameni. (O sută şapte, l-au minţit pe Gusti, i-am numărat eu!) Iar dacă i-am mai scădea din numărul celor prezenţi pe rudele lui Gusti…

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.