Interacțiunea roboților cu oamenii este încă foarte dificilă

Anca Drăgan, în vârstă de 27 de ani, este profesor de robotică la una dintre cele mai renumite universități din lume. Predă Electrical Engineering și Computer Sciences la UC Berkeley, California, și spune despre studenți că fiecare este mai deștept decât ea. În ceea ce-i privește pe roboți, interacțiunea lor cu oamenii este încă dificilă.

Cotidianul: Să o luăm de la început. De unde a venit pasiunea pentru matematică ?

Anca Drăgan: Tatăl meu m-a învățat în clasa a 4-a cum să abordez problemele de matematică mai interesante decât cele pe care le făceam în școală. Cred că atunci a început să-mi placă matematica, deși trăgeam mai mult către română. Apoi m-am înscris la Colegiul Național Nicolae Bălcescu, unde în clasa a 5-a l-am avut profesor pe Gabriel Danielescu. Dânsul a avut așteptări foarte mari, la care noi toți am încercat să ne ridicăm, iar asta ne-a fost de folos când a venit vorba de matematica mai avansată.

Ai avut profesori români care te-au îndrumat ?

Da, în special în liceu, a fost dna Nicoleta Becheanu, care m-a îndrumat să-mi continui studiile în străinătate. Încetul cu încetul, ea m-a convins să-mi îmbunătățesc engleza, să dau testele SAT, m-a ajutat cu aplicațiile. Îi datorez foarte mult.

„Apreciez enorm cât de avansată este matematica în liceu„

De mulți ani învățământul din România are deficiențe. Programele sunt depășite, dotările lasă de dorit și tot așa. Cum a fost pentru tine la școală?

Nu pot vorbi despre facultate și în niciun caz despre doctorat. Dar am făcut liceul în România și a fost minunat din punct de vedere al educației în matematică, informatică, fizică. Bineînțeles, asta vine cu un anumit cost pentru alte discipline, pe care nu le considerăm la fel de importante când suntem la profil real (chiar și chimia, biologia). Dar eu apreciez enorm cât de avansată este matematica pe care o învățăm în liceu și pot să spun, cu certitudine, că m-a avantajat în facultate comparativ cu studenții din alte țări.

Cât de greu a fost să te adaptezi unui alt mediu ?

Fiecare schimbare a fost interesantă, de la România la Germania, apoi la Carnegie Mellon University pentru doctorat și în cele din urmă la Berkeley, ca profesor. Probabil cea mai grea schimbare a fost ultima, pentru că, a fi profesor aici, la o școală de top, înseamnă a îndruma doctorate, a recruta doctoranzi, a obține finanțare pentru cercetare, a preda cursuri, a face consultantă cu anumite companii, a organiza activități de informare pentru studenți sau elevi pe care vrem sa îi atragem către cariere în inteligență artificială și a ajuta cu organizarea departamentului. Este ca și cum aș avea 7 locuri de muncă în același timp, inițial a fost tare obositor.

„Roboții urmăresc obiectivele programate de oameni„

Cum ai ajuns la robotică ?

Am urmat cursurile Facultății de informatică a Universității Jacobs din Bremen, Germania. N-am avut nimic de-a face cu robotica până la doctorat, dar din facultate am început să fiu atrasă de inteligența artificială. Am făcut cercetare în metode pentru optimizare, iar pentru doctorat am vrut să mă specializez în domeniul optimizării pentru robotică.

Am ajuns la roboți pentru că agenții inteligenți care pot afecta lumea fizică au fost mai tangibili și mai interesanți decât problemele din spațiul virtual. De fiecare dată când mă urc într-o mașină autonomă este o experiență magică. Poți să observi fiecare decizie, pentru că fiecare decizie rezultă într-o mișcare a mașinii. Sau în laborator, când ating un braț robotic și îl împing mai departe de mine, își schimbă mișcarea imediat, ca răspuns la atingerea mea. Parcă e ceva deosebit legat de roboți și de care Siri sau Google Home nu beneficiază.

Pot să apară conflicte între om și robot ?

Roboții urmăresc obiectivele programate de oameni. Dacă atunci când ai programat robotul nu i-ai dat obiectivul potrivit, atunci robotul poate nu va face exact ce vrei. Dar în realitate conflictele sunt de genul, „am crezut că tu o să treci primul peste pragul ușii, dar tu ai crezut că eu trec primul, așa că am ezitat amândoi“. Mass-media acordă foarte multă atenție unor chestii dramatice legate de „Terminator“ și „Apocalipsa roboților“, iar asta distrage de la problemele reale și importante. Cum o să construim roboți care să-și poată coordona mișcările cu noi, oamenii, când asta înseamnă ca trebuie să anticipeze ce vrem?! Oamenii sunt foarte complicați și interacțiunea cu ei este încă foarte dificilă pentru roboți.

Ai dat interviuri pentru a fi acceptată la facultăți de top din SUA? Cum a fost? Și de ce ai ales Berkeley?

Da. În 2015 am terminat doctoratul și am avut oferte pentru a deveni profesor la Berkeley, Stanford, MIT, Princeton, Harvard, Carnegie Mellon (CMU) și altele. În informatică sunt pe primul loc, la egalitate, Berkeley, Stanford, MIT și CMU. Așa că am ales între ele, pentru că acestea atrag cei mai buni doctoranzi. În rest, de ce Berkeley și nu celelalte 3? Asta a ținut de atmosfera Departamentului de informatică. Berkeley este o școală publica, nu privată, cu profesori care au scris cărțile după care am învățat informatică în facultate și cu doctoranzi cărora le place mult unde lucrează. Sunt multe colaborări între laboratoare și, în general, atmosfera e foarte colegială.

„Fiecare dintre studenții mei este mai deștept decât mine“

Coordonezi lucrări de doctorat. Cum sunt studenții tăi? Există diferențe între ei legate de locul/țara din care provin ?

Studenții sunt fenomenali. Vin din toată lumea, deși cei mai mulți sunt din SUA, pentru că aici e mai ușor să faci cercetare din facultate și deci, să ai performanțe mari. Totuși, am și o studentă româncă care a făcut facultatea la MIT și a venit la doctorat aici. Când termină facultatea sau masterul, cei mai buni studenți aplică la doctorat și dintre ei acceptăm mai puțin de 2%. Așa că fiecare este mult mai deștept decât mine!

Cooperezi și cu școli din California unde predai robotica. Despre ce este vorba ?

Organizez o tabără aici la universitate pentru liceeni din familii sărace care merg la școli unde nu au toate resursele pentru a studia robotica și inteligența artificială.

Știm cu toții că performanța înseamnă multă muncă. Ți s-a părut greu? La ce ai renunțat pentru a-ți îndeplini visurile?

Bineînțeles că e greu, dacă ar fi ușor ar însemna că nu încerc suficient. Am renunțat la multe, cred. În facultate nu am dormit prea mult, iar în ultimii 9 ani am muncit cam 12 ore pe zi și de foarte multe ori în weekend. Momentan, asta înseamnă că nu petrec atât de mult timp cât mi-aș dori cu soțul meu când sunt în oraș. În plus, sunt plecată des pentru conferințe ori seminarii. Uitându-mă la calendarul meu din ultimele 3 luni, am făcut 9 călătorii în alte orașe sau țări. În fiecare zi parcă jonglez cu 10 mingi în același timp. Dar ăsta e și farmecul, nu e niciun moment plictisitor. Totul e greu, totul e o provocare. În cercetare avem o vorbă: dacă ar fi fost ușor, l-ar fi făcut altcineva. Pe de altă parte, munca nu e chiar muncă, este ceea ce vreau să fac dimineața când mă trezesc din somn. Ăsta cred ca este de fapt secretul.

Ai obținut mai multe premii în domeniul cercetării. Despre ce premii este vorba ?

NSF CAREER Award, Sloan Research Fellowship, Okawa Foundation Award, IJCAI Early Career Spotlight, Tech Review 35 under 35. Sunt premii acordate în general profesorilor care sunt la început de drum (deși ultimul nu este limitat doar pentru profesori).

„Uneori avem prejudecăți pe care nu le conștientizăm“

Cum te simți într-un domeniu dominat de bărbați?

Sunt oameni, bărbați și femei, care mă îndrumă. Singura problemă e că uneori avem prejudecăți pe care nici nu le conștientizam. Și câteodată asta înseamnă că unii oameni mă subestimează, în ceea ce privește sexul, dar și vârsta, și trebuie să fac mai mult decât ar face un bărbat mai în vârstă pentru a-i convinge. Aș zice totuși că asemenea cazuri sunt rare, din fericire.

Ce îți place să faci când nu lucrezi? Ai timp și pentru viața ta personală?

Îmi fac timp! Mai nou, vrem să ne luăm permis de navigație, așa că ne-am apucat să învățăm să conducem bărci cu pânze/vele. Și desigur, câteodată plecam în scurte vacanțe. Peste câteva săptămâni vom pleca un weekend în Mexic.

Aș zice totuși că am privilegiul că timpul pe care îl petrec „la muncă“ este, în multe feluri, ca timpul liber. Azi, între ședințe, am reușit să scriu niște ecuații la care ne-am chinuit de ceva vreme, și asta am simțit-o ca pe un fel de vacanță. Faptul că nu am un șef care să îmi spună ce sp fac ajută mult, întrucât asta înseamnă că toate așteptările sunt autoimpuse. Înseamnă că nu este o graniță clară. La 8 seara plec acasă și începe timpul liber. Granița este permeabilă și dacă aș face cercetare tot timpul nu aș fi la fel de productivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.