„În noaptea sfântă a Învierii, comunitatea băcăuană este invitată să se adune în rugăciune și speranță, în cadrul Slujbei de Înviere organizate de Arhiepiscopia Romanului și Bacăului, în parteneriat cu Municipiul Bacău”, se arată în postarea de pe Facebook.
Practic, municipalitatea se definește drept partener al arhiepiscopei, o alăturare de imagine între politic și religios. De altfel, printre mențiuni referitoare la traficul rutier, primăria băcăuană transmite și mai multe indicații referitoare la cum trebuie celebrată slujba de Înviere de credincioși.
„Evenimentul va avea loc sâmbătă, 11 aprilie 2026, începând cu ora 23:30, pe esplanada Catedralei „Înălțarea Domnului” din Bacău, și se va desfășura până la ora 01:30. În această noapte de mare însemnătate creștină, credincioșii ortodocși vor trăi bucuria Învierii Domnului prin rugăciune comună, lumină împărtășită și comuniune sufletească.”
Cine e primarul USR care a făcut parteneriat de Înviere
În Bacău, primarul este dat de USR. Totuși, Lucian Viziteu, care este la al doilea mandat, este un USR-ist atipic. Într-o postare recentă pe Facebook, acesta se lăuda cu o alianță USR-PSD-AUR și-l critica pe premierul liberal Ilie Bolojan.
„După ce Bolojan ne-a luat banii de termoficare, școli și cofinanțări am găsit soluția să revenim la bonificația de 10% pentru băcăuani.
După discuții serioase cu cei 16 consilieri de la PSD, PMP, AUR, FD, Verzi și USR, am găsit soluțiile necesare pentru ca, începând de anul viitor, să revenim la bonificația de 10% pentru persoanele fizice”, se lăuda Viziteu pe Facebook.
Legături bolnăvicioase la Bacău
De altfel, numele lui Lucian Viziteu apare și în investigația Cotidianul despre nunta șefului Poliției Bacău, care a strâns politicieni din mai toate partidele politice, dar și oameni de afaceri din județ care în trecut au avut probleme cu legea. Plus fratele șefului SIE.
Lucian Viziteu ar fi fost așezat la masă, potrivit planificării prezentate, cu un fost parlamentar PP-DD, Ion Melinte. Acesta a fost în trecut director al APIA Bacău, iar fiul este consilier local din partea PMP.
Ion Melinte este acum șeful PMP Bacău. A candidat pentru șefia Consiliului Județean din partea ADU (Alianța Dreapta Unită, formată din USR, PMP și Forța Dreptei, pentru alegerile din 2024), în tandem cu Lucian Stanciu-Viziteu la Primăria Bacău. În 2024, s-ar fi ales cu un dosar penal, scrie presa locală. Ion Melinte ar fi fost prins la braconaj pe raza comunei Stănișești.
Contactat de Cotidianul, Lucian Viziteu ne-a transmis că nu a participat la petrecere, ci doar a oficiat cununia civilă în calitate de primar.
O caraghiosenie mai mare nici ca am mai vazut!!! Au avut nevoie vreodata preotii de ajutorul primariei?! NU! Inafara de responsabilitatile ce tin de ISSU.