Ioana Ginghină, o invitaţie pentru „Alice in Christmas Wonderland”

”E şi mâine o zi!” Vivien Leigh şi ultimul cadru al unuia dintre cele mai bine vândute filme din toate timpurile. Scarlett O’Hara, din ”Pe aripile vântului”, cartea despre care Ioana Ginghină spune că e prima în lista ei despre ce îi place mai mult. ”Nu ştiu să-mi impun un punct de vedere, dar de curând am înţeles că nici nu e folositor.” Care e recunoaşterea cu cea mai mare notorietate pentru un actor? Visul îndrăzneţ al Ioanei Ginghină e că va fi răsplătită cu un Oscar. Ruxandra e fiica ei şi a lui Alexandru Papadopol şi îi este recunoscătoare lui Dumnezeu mai ales pentru familia pe care i-a fost dăruită. A început teatrul cu ”Puck”, trupa lui Constantin Chiriac, când avea 14 ani. S-a născut în Copşa Mică, aproape de Sibiu. A fost unul dintre actorii care au intrat în proiectele primelor seriale româneşti de televiziune, seriale care au uluit prin audienţă şi popularitate. Crede că fericirea e deja acolo, în fiecare dintre noi şi că tot ce avem de facut e să ne bucurăm de viaţă. Este managerul unei companii de teatru pentru copii, ”MiniArtShow”, şi pe 10 şi 11 decembrie ne aşteaptă pe noi şi pe copiii noştri să simţim magia sărbătorilor cu „Alice in Christmas Wonderland”, spectacol pentru a lucrat cu toată pasiunea. Pe 12 decembrie, seara, Ioana Ginghină joacă în ”Ce caut eu aici? sau Hell”, pe care Chris Simion l-a pus în scenă la Teatrul Godot.

E un miracol să stai de vorbă cu o persoană care declară cu multă convingere că viaţa ei e în echilibru, că e fericită. Ioana, ce-ţi doreşti?

Da, aşa este, sunt o răsfăţată a vieţii, am parte de multe lucruri frumoase în viaţa mea şi chiar nu am niciun motiv să fiu nefericită.

Ce îmi doresc? În ultima lună mi s-au întâmplat multe lucruri ciudate, aş putea spune lecţii de viaţă, pentru că sper să fii învăţat ceva din ele şi datorită acestor întâmplări îmi doresc să joc mai mult şi să fiu ceva mai atentă la oamenii cu care lucrez.

De cât timp lucrezi la acest proiect – ”MiniArtShow”?

”MiniArtShow” este un proiect care creşte atât de frumos şi sunt atât de bucuroasă. Am început cu nişte spectacole-atelier timide, iar acum organizez propria stagiune de teatru pentru copii. Îmi place ceea ce fac în cadrul acestui proiect şi sper ca uşor, uşor să ajung mai mult şi în ţară, căci printre copii este o nevoie acută de programe de educaţie prin teatru.

Câţi ani are Ruxandra, fiica ta? Va fi actriţă? Cum e relaţia ei cu voi, părinţii?

Ruxandra are acum 8 ani şi joacă de vreo 2 ani, cu diverse ocazii, în care s-a potrivit ca personaj, însă nu vrea să fie actriţă. Îşi doreste să devină fermier. Adoră animalele, din această cauză nu mănâncă nici carne şi de aici dorinţa de a avea propria fermă. Relaţia noastră este foarte frumoasă, ea fiind un copil bun, echilibrat şi extrem de comunicativă dar şi sensibilă, atunci când este cazul. Este copilul pe care mi l-am dorit.

Vrei să faci o invitaţie copiilor şi părinţilor lor pentru seria de spectacole pe care o organizezi zilele acestea la Cinema Pro? Cum e spectacolul? Care e legătura între Alice şi sărbătoarea Crăciunului?

Da, mulţumesc! În această variantă, „Alice in Christmas Wonderland” poate fi văzut doar pe 10 şi 11 decembrie. Apoi se va transforma şi va rămâne „Alice în Țara Minunilor”. Alice este o fetiţă de 11 ani, care stă toata ziua în casă, jucându-se cu telefonul. Nu mai vede cât de frumoasă este natura, viaţa şi nu mai crede în magia Crăciunului şi nici în Moş Crăciun. Dar, cu noi, regăseşte ce a pierdut.

Ce proiecte mai ai prin ”MiniArtShow”?

”MiniArtShow” by Ioana Ginghină este în primul rând educaţie prin distracţie. Deci cuprinde organizarea de evenimente pentru copii, în spaţii publice, stagiunea de teatru, şcoala de actorie pentru copii şi proiectele sociale de educaţie prin teatru.

Până acum am avut două proiecte sociale mari „Tradiţii, basme şi eroi de la noi”, un proiect cofinanţat de AFCN prin care am gândit să readuc eroii şi tradiţiile noastre în vizorul copiilor dar şi al adulţilor şi ”Brave Kids”, un proiect care se desfăşoară în Polonia, un contact cu copiii din toată lumea (au participat 19 ţări) în care, în jur de 100 de copii lucrează timp de o lună la un spectacol grandios. Am fost cu 6 copii, printre care şi fetiţa mea, şi vrem să mai mergem şi în 2017, pentru că a fost o mare şi interesantă experienţă.

După notorietatea primelor episoade din serialele în care ai jucat – şi care au schimbat obiceiul nostru faţă de televiziune şi au înregistrat audienţe uimitoare -, te-ai trezit dintr-o dată incomodată de celebritate? Cum ai perceput perioada aceea?

Nu mă incomodează nimic şi nimeni. Iubesc oamenii şi mă bucur că îi pot face fericiţi cu o vorbă, o strângere de mână sau o fotografie. Îmi îngădui din timp pentru asta. Îmi place, deci, să vină lumea spre mine.

Ai făcut parte dintr-un proiect atât de frumos, ”Cliniclown”. E vreo întâlnire aparte pe care să o fi păstrat?

Dintotdeauna mi-a plăcut să lucrez cu copiii, pur şi simplu îi ador. Sunt atât de sinceri şi relaxaţi şi au o logică atât de puternică, încât fiecare întâlnire cu ei este o altă lecţie. ”Cliniclown” a fost o mare parte din viaţa mea, din 1998 şi până în 2008, deci am multe de povestit. Cred că atunci am realizat că teatrul şi educaţia prin teatru sunt instrumente extraordinare de răspândit mesaje.

Care sunt încredinţările tale fată de profesie şi faţă de famile? Cum împarţi timpul şi inima ta?

Trebuie să fii cinstit şi să investeşti în ambele timp, sentimente, pasiune. Nu se poate fără asta. Deci mă împart echitabil şi pentru una şi pentru alta.

Nu fac compromisuri căci ele în timp costă, nasc frustrare şi apoi te pierzi într-un regret cu care uşor te obisnuieşti. Timp există pentru toate, trebuie doar să ştii când să zici stop.

Ai un blog. Și scrii despre atâtea lucruri care ne sunt folositoare: diete, stiluri de viaţă, sport pentru întreţinere…

Îmi place să scriu şi cred că o fac în primul rând pentru mine. Sport nu mai fac cât făceam înainte, însă nu am abandonat ideea. Cine ştie, poate îmi revin în 2017.

Teatru, adică live, cu public sau film?

De 15 ani sunt angajată la Teatrul Ion Creangă. Pe 5 decembrie am debutat, la 39 de ani, într-un spectacol de teatru pentru adulţi: „De ce sunt eu aici? sau Hell”, în regia lui Chris Simion. Propunerea a venit în viaţa mea când nu credeam că o să mai „sparg gheaţa” vreodată. Mai mult din teama combinată cu comoditate nu am intrat în proiecte independente de teatru, doar cele făcute de mine, însă acum am prins aripi, căci senzaţia de a fi pe scenă nu se compară cu nimic. Îi mulţumesc lui Chris că s-a gândit la mine pentru acest personaj. Am lucrat foarte bine şi mi-a dat încredere că pot să fac asta. Personajul este total opus mie şi nu mi-a fost foarte uşor, însă cele două partenere de scenă, care jucau spectacolul de mai mult timp, m-au ajutat enorm. Chiar simt să le mulţumesc pentru că sincer, nu aş fi reuşit fără Antoaneta Cojocaru şi Ana Covalciuc.

Abia aştept următoarea reprezentaţie programată luni, pe 12 decembrie. Vă aştept la Godot cu mare drag!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.