Iohannis: Dragi militari, trebuie să rămâneți vigilenți

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, marţi, un mesaj cu prilejul Zilei Statului Major al Apărării, în care subliniază că, în contextul instabilităţii mediului de securitate, marcat puternic de războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, militarii trebuie să rămână vigilenţi, pro-activi şi profund implicaţi în procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare şi apărare în România şi în regiunea Mării Negre.

Textul mesajului lui Iohannis, integral:

”Aniversăm astăzi împlinirea a 165 de ani de existență a Statului Major al Apărării, structură esențială cu rol central în asigurarea apărării naționale a României.

De la momentul înființării, în 1859, prin ordinul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, această instituție militară a parcurs un amplu proces de transformare și adaptare la diferitele contexte istorice și de securitate. Modernizarea este un proces continuu, pe care militarii Forțelor Armate Române de astăzi și generația viitoare de cadre militare trebuie să îl ducă mai departe, pentru a garanta suveranitatea, independența și unitatea statului, precum și integritatea teritorială a țării și democrația constituțională.

Cu apreciere și recunoștință, gândurile noastre se îndreaptă către militarii activi, în rezervă și în retragere, precum și către înaintașii acestora, care au avut o contribuție majoră la dezvoltarea structurii de forțe a Armatei României.

Aducem astăzi un pios omagiu eroilor noștri, care au plătit prețul suprem pe câmpul de luptă în cele două Războaie Mondiale sau, mai recent, în teatrele de operații, unde România a participat la gestionarea diferitelor crize de securitate, alături de Aliații din NATO și de partenerii europeni și internaționali.

Dragi militari,

Armata României reprezintă o parte integrantă importantă a arhitecturii de securitate europene și euroatlantice. Este remarcabil faptul că Armata noastră dispune de un nivel ridicat al capacității operaționale, care îi asigură îndeplinirea misiunilor de apărare națională și colectivă, inclusiv a celor sub egida NATO, a Uniunii Europene și a ONU.

Transmit, totodată, aprecierea mea față de corpul liderilor militari ai Armatei României care au asigurat, de-a lungul timpului, conducerea în mod exemplar a Statului Major al Apărării, astfel încât efectivele categoriilor de forțe și cele ale celorlalte componente ale Armatei României sunt respectate, astăzi, în Europa, în NATO și în lume.

Datorită calităților excepționale ale militarilor noștri și a eforturilor susținute ale instituției militare, în ansamblul său, România a fost și va continua să fie reprezentată la nivelul conducerii diferitelor misiuni și operații internaționale, cum ar fi Operația EUFOR ALTHEA din Bosnia și Herțegovina și Misiunea de Instruire a Uniunii Europene din Republica Centrafricană, precum și în comandamentele Alianței Nord-Atlantice și cele ale Uniunii Europene.

Ca semn de recunoaștere a înaltului profesionalism și a rezultatelor deosebite obținute de personalul Statului Major al Apărării în îndeplinirea misiunilor specifice, precum și pentru contribuția adusă la promovarea imaginii Armatei României, am conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Comandor, cu însemn de pace, pentru militari, Drapelului de Luptă al Statului Major al Apărării, cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la înființare.

Dragi militari,

În contextul instabilității mediului de securitate regional și global actual, marcat puternic de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, trebuie să rămâneți vigilenți, pro-activi și profund implicați în procesul de consolidare a posturii NATO de descurajare și apărare în România și în regiunea Mării Negre. Este esențial să continuați instruirea intensă și să dezvoltați interoperabilitatea cu Aliații noștri din NATO, pentru a putea răspunde eficient oricăror provocări.

Este datoria Statului Major al Apărării să mențină standarde înalte de profesionalism, să demonstreze gândire inovatoare, spirit de inițiativă și responsabilitate pentru a crește calitatea actului de conducere la nivel strategic, operativ și tactic.

Am deplină încredere că veți valorifica resursele financiare consistente care revin Apărării, pentru a accelera implementarea programelor majore de înzestrare și pentru a vă instrui, în continuare, la cele mai înalte standarde, conform cerințelor operaționale generate de schimbările din mediul de securitate actual.

Vă doresc multă sănătate și succes în îndeplinirea misiunilor pentru apărarea țării!

La mulți ani!”.

Recomanda 1
Author

6 Comentarii

  1. Statul degeaba , Statul mafiot, Statul eșuat , Statul de drepți , Statu Palmă Barbă Cot , Statul Major e MINOR bă , nenorociților ca băiatul de 16 ani de muri aseară la UPU Tg. JIU că n-a fost doctor de gardă să-l opereze. Bă , dar izolete sunt , pușcoace sunt , melitari la popotă sunt , de rezervă și de retragere sunt , ce mai contează ”victimele colaterale ? Cotidiene , desigur nu e relevant , vezi cănd pleacă MANGAFAUA – VARDIST VOLINTIR !

  2. Dragi frati romani.. aruncați hainele de militar și lăsați inamicul sa intre sa vedem cat rezista și cu ocazia asta o sa ne descotorosim și de clasa ne.oco.muni.stă ….apoi vom fi ROMANI CA SI STRAMISII NOSTRI CA ÎNTOTDEAUNA !!😉😁

  3. ,,Dragi melitari ,
    In contextul instabilității mediului de securitate regional și global actual, marcat puternic de războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, trebuie să rămâneți vigilenți, pro-activi și profund implicați în …… a-mi apara cele 6 case norocoase !

  4. Dragi militari, va revine onoarea istorica sa muriti in lupta pentru a apara averile pe care Iohannis si camarila le-au furat in timpul celor zece ani de mandat. Ce poate fi mai nobil decat sa aperi hotia unora ca Iohannis si ai discipolilor sai?

  5. Militarii și cei activi dar mai ales rezerviștii să-ți umple cele 6 frigidere cu carne , muuuulta carne .

  6. Bla,bla,bla! Nimic despre eliminarea inechităților la soldele rezerviștilor!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.