Istoria cere, ironic, un stat palestinian

În 1947, vasul Exodus a încercat să acosteze pe coasta Palestinei aflată sub mandat britanic. Nava transporta peste 4.000 de evrei care încercau să plece din Europa, la doi ani după Holocaust. Militarii britanici nu au permis apropierea de ţărm şi au preluat controlul asupra navei, deşi aceasta se afla în apele internaţionale. Trei pasageri au fost ucişi. Îmbarcaţi pe trei nave-închisoare, evreii au fost trimişi înapoi în Europa, unde au ajuns tot în lagăre. Incidentul din 1947 a fost folosit ca argument pentru crearea statului Israel, un an mai târziu.

Luni, vasul turcesc Mavi Marmara, încărcat cu ajutoare umanitare pentru palestinienii din Gaza, a fost oprit în mod similar, de această dată de militarii israelieni. 19 persoane au murit şi circa 30 au fost rănite. Operaţiunea s-a desfăşurat tot în apele internaţionale. Printre sutele de palestinieni de pe vas se află mai mulţi parlamentari europeni, nord-irlandeza Mairead Corrigan Maguire, laureată a Premiului Nobel pentru Pace, un fost ambasador american şi un fost înalt oficial al Departamenului de Stat de la Washington.

Făcând această paralelă, presa arabă şi mai multe site-uri occidentale sugerează că incidentul trebuie exploatat pentru reluarea negocierilor de pace israeliano-palestiniene şi crearea unui stat palestinian. Incidentul se înscrie în seria violenţelor conflictului dintre Israel şi palestinieni, guvernul evreu acuzând că în spatele operaţiunii umanitare se află traficul cu arme şi Al- Qaida sau Hamas, în timp ce palestinienii subliniază utilizarea disproporţionată a forţei.

Ceea ce individualizează incidentul este reacţia comunităţii internaţionale, care a acuzat la unison operaţiunea armatei israeliene. Turcia, sponsorul oficial al convoiului umanitar, şi-a rechemat ambasadorul de la Ierusalim. Moscova a condamnat violarea dreptului internaţional prin arestările făcute în apele internaţionale şi folosirea armelor împotriva civililor. Premierul israelian Benjamin Netanyahu şi-a anulat vizita de marţi în SUA şi s-a întors în Israel, în timp ce la New York are loc, luni, o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU. În SUA, potrivit unui comunicat, „Casa Albă regretă pierderile de vieţi omeneşti şi lucrează acum pentru a înţelege circumstanţele în care s-a produs această tragedie”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Razvan Ciubotaru 1060 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.