După-amiaza zilei de luni a început cu un documentar-omagiu, prezentat în secţiunea proiecţiilor speciale: „Giles Jacob, l’arpenteur de la Croisette”, realizat de regizorul, şi scenaristul Serge Le Péron. Personalitatea lui Gil Jacob, supranumit „Monsieur Cannes”, pentru că viaţa i-a fost legată de acest festival timp de peste 30 de ani, este evocată prin amintirile şi anecdotele cineastului, legate de întâlnirile cu regizori precum François Truffaut, Fellini sau Clint Eastwood, dar şi din fragmente de filme şi de interviuri cu Ingmar Bergman, Roberto Rossellini, Claude Chabrol, Pedro Almodovar, Ken Loach sau Quentin Tarantino.
În felul acesta, povestea vieţii unui singur om devine istoria a peste 30 de ani de cinema, pentru că „să faci un film despre Gil Jacob, afirmă regizorul, înseamnă să trasezi firele invizibile care leagă viaţa de cinema”. Documentarul va fi difuzat pe ARTE în 22 mai.
Escaladarea violenţei
Reîntoarcerea pe Croisette a lui Bertrand Tavernier n-a lăsat pe nimeni indiferent. Cronicarii parizieni, dar şi cei italieni sau englezi au acordat spaţii largi peliculei „La princesse de Montpensier”. Povestea de dragoste şi lupte religioase din Franţa, de la jumătatea secolului al XVI-lea, i-a prilejuit regizorului o montare spectaculoasă, cu aventuri, dueluri, „irezistibile costume din brocart, peisaje virgine, palate şi hanuri”.
Povestea de dragoste, afirmă Tavernier, oferă „posibilitatea de a descoperi cum erau şi cum se desfăşurau războaiele religioase. Acelaşi lucru se petrece exact în acelaşi fel şi astăzi şi de aceea filmul meu este în afara timpului”. Hainele somptuoase, luptele sângeroase, balurile mascate, cavalcadele devin o modalitate de a vorbi despre o violenţă destul de apropiată de cea din zilele noastre.
Proiectarea în aceeaşi zi a filmului singurului regizor african, Mahamat-Saleh Haroun, „Un homme qui crie”, a intrat tot în sfera denunţării violenţei. De data aceasta, este vorba despre drama unui bătrân înotător desfăşurată pe fondul războiului civil din Ciad. Filmul, îndelung aplaudat, are un caracter politic declarat. „Întâlnesc mereu o mulţime de oameni care văd în mine o portavoce, o persoană care poate face cunoscute lumii probleme cu care ne confruntăm”, a declarat Saleh Haroun la Cannes.
S-ar părea că violenţa a fost una dintre preocupările cineaştilor veniţi anul aceasta la festival. Este şi tema centrală a chinezului Jia Zhang-ke, în filmul „I wish I knew”, un portret al oraşului Shanghai din 1930 încoace, începând cu bandele mafiote, continuând cu răboiul împotriva Japoniei, cu constituirea Republicii Populare Chineze şi cu revoluţa culturală până la criza financiară.
Stilul documentar este îmbinat cu scene ficţionale plasate în Shanghaiul contemporan, cu intervenţii legate de istoria cinematografului, cum ar fi cele ale lui Hou-Hsiao Hsien, autorul „Florilor din Shanghai”, sau ale unor mari actriţe ale cinematografului chinez.
Şi tot despre violenţă vorbeşte şi „Outrage”, al japonezului Takeshi Kitano, o peliculă depre mafia niponă.
Celălalt film al serii de luni din competiţia pentru Palme d’Or este semnat de un regizor al cărui nume a fost din ce în ce mai des asimilat excelenţei: Alejandro Gonzáles Inarritu.
„Biutiful”, cu Javier Bardem într-un rol de zile mari, este o dramă urmărită până în cele mai profunde abisuri ale minţii şi sufletului criminal. Un vârtej în care crima, pedeapsa şi moartea se îmbină, într-o poveste despre lumea interlopă, cu vânzători de droguri senegalezi, şi muncitori chinezi, pe fondul unei întunecate periferii barceloneze. Deşi cronicarii englezi îi descoperă câteva scăderi în construcţia unor personaje, Olivier Delcroix, de la „Le Figaro”, îl consideră un „candidat serios la Palme d’Or” şi crede că Javier Bardem are reale şanse la Premiul pentru interpretare masculină.
Un film, de asemenea, apreciat este „Copie conforme” al iranianului Abbas Kiarostami, în care se pare că Juliette Binoche „n-are egal”. Este primul film al regizorului turnat în afara ţării sale, în Italia, şi reprezintă împlinirea unui mai vechi proiect, pentru care a avut-o în vedere iniţial pe Isabelle Adjani. O poveste despre absenţa dragostei şi a rădăcinilor, despre familie, despre iluzia bărbaţilor că dragostea femeilor li se cuvine, despre teama femeilor că vor fi părăsite de bărbaţi. Este, cum scrie un critic francez, „un joc al măştilor”.
Oameni, zei şi Ceauşescu
„Des homes et de Dieux”, în regia lui Xavier Beauvois, ce va fi proiectat marţi seară, este comentat deja de cronicarii francezi, drept „spiritual şi tulburător”. Actorul care întruneşte cele mai multe aprecieri este Lambert Wilson, absent, din motive medicale, de pe covorul roşu, deşi apare şi în distribuţia filmului „La Princesse de Montpensier”. Citat de „Le Figaro”, actorul declară, referindu-se la pelicula lui Beauvois: „Este un film… care vorbeşte despre om în tot ceea ce are el mai profund. Eşti în inima condiţiei umane, dincolo de toate contingenţele rasei, clasei, psihologiei, culturii. Este un dialog de la om la om, într-o lumină absolută. Şi emoţia care se naşte vine de dincolo de noi: uneori, simţi dorinţa să plângi pentru soarta umanităţii”. Se pare că Wilson, ale cărui roluri erau până nu de mult mai curând de june prim, a făcut cu succes pasul către rolurile de compoziţie.
Marţi, în secţiunea „Hors Competition”, producţia românească „Autobiografia lui Ceauşescu”, în care Andrei Ujică, folosind imagini documentare şi construind scene ficţionale, realizează un film cu două personaje: Elena Ceauşescu şi Nicolae Ceauşescu, vine după proiectarea peliculei englezului Stephen Frears, „Tamara Drewe”, o „comedie pastorală”, cum a fost numită de cronicari. De văzut reacţia criticii!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.