JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (27)

In acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz – JOCURILE TRECERII, Vocalize în Sol Major (Alegro ma non tropo) Editura Junimea Iaşi 2018

Desigur, acesta este un caz extrem, însă statistici secrete arată că o parte mare a oamenilor deţine şi se foloseşte mai mult sau mai puţin de aptitudini deosebite în organizarea jocului lor pentru a face rău doar de dragul răului. Nu vom povesti aici despre marii criminali de război, despre tiranii şi despoţii care au organizat perfect suferinţele şi moartea a milioane de oameni. Nu vom aminti aici de siniştrii campioni ai răului absolut, ci doar că marea majoritate a oamenilor doar şicanează şi aşteaptă reacţia celor vizaţi, frecându-şi palmele de satisfacţie, acesta fiind jocul lor preferat.

De pildă Jiri Dobos este un simplu revizor contabil, un individ de statură medie, cu ochelari rotunzi, îmbrăcat mereu cu un costum cenuşiu şi cravată pestriţă, cărând grav după el toată viaţa servieta-i nedespărţită. Căsătorit cu Helena, care se asortează perfect cu costumul lui cenuşiu, au doi copii, Jiri şi Helena, cu ochelari şi ei. (Miopia este ereditară în această familie Dobos.) Jiri, tatăl, lucrează în cadrul Primăriei de peste douăzeci de ani şi sunt toate şansele ca tot de acolo să iasă la pensia binemeritată. Lumea s-a obişnuit cu el, însă peste tot unde merge lasă în urmă o vagă senzaţie neplăcută. Să fie de vină vocea sa hârâită, fiind obligat să fii incomod de atent pentru a-l înţelege ce spune? Un miros acru abia perceptibil? Veşnica lui cravată pestriţă? (Deşi lasă în urma sa acea senzaţie neplăcută, nimeni nu pare să fie interesat de ea. Poate că oamenii nici nu sunt conştienţi că Jiri Dobos emană aşa ceva.)

Jocul preferat al lui Jiri sunt „farsele”. Lui Jiri i-a plăcut încă de copil să „facă farse” şi s-a întâmplat foarte rar să fie descoperit. Ba rămânea singur în pauză în clasă şi umplea caietul lui Paul cu porci de cerneală, ba rupea scaunul Marilenei, ba murdărea la întâmplare nişte haine de pe cuier. Apoi, cu timpul, nu s-a mai mulţumit să le facă „farse” doar copiilor, aşa că dezumfla roţile automobilului administratorului şcolii sau lovea cu o piatră felinarul de la colţ. La fel de greu de pus în cuvinte ca şi senzaţia neplăcută pe care o emana, la fel de greu de pus în cuvinte era (şi este) şi satisfacţia resimţită de Jiri după fiecare „farsă”. Doar faptul că e obligat să ţină secrete acele realizări îi mai umbresc bucuria. Exersându-şi aptitudinile certe în a face rău, la colegiu, şi-a continuat jocul şi a făcut ca prietenul şi vecinul său, Anton Fučik, să fie exmatriculat, după ce s-a pomenit cu un vraf de fiţuici „uitate” în lucrarea sa de absolvire. Jiri s-a purtat frumos cu Anton şi i-a promis că-l va descoperi pe ticălos. (Din păcate nu i-a reuşit să-l descopere.) Dar cele mai mari satisfacţii le are Jiri Dobos în calitate de revizor contabil: în cei douăzeci de ani de carieră, a obţinut un scor remarcabil: şapte dintre cei verificaţi de el au fost concediaţi, iar nouă persoane au ajuns în spatele gratiilor. Cel puţin o parte dintre aceştia s-au jurat că sunt victimele unor intervenţii străine în acte. După o asemenea întâmplare, Rudolf Komalek s-a sinucis. Jiri Dobos, mereu serios, îmbrăcat mereu într-un costum cenuşiu şi cu o cravată pestriţă, cărând mereu după el servieta-i nedespărţită, este mulţumit cu viaţa lui: are o familie după chipul şi asemănarea sa, are o slujbă sigură, unde, mai mult ca oriunde, îşi poate pune din plin în valoare aptitudinile certe pentru jocul său preferat. Şi mai are atâţia ani până la pensie…

Am vorbit de Jiri Dobos, dar sunt sigur că fiecare onorat cititor a recunoscut pe cineva sub acest nume. Poate că acela nu poartă mereu acelaşi costum cenuşiu şi poate că are o cu totul altă servietă. Şi, cum asemenea personaje sunt extrem de discrete în legătură cu jocul lor, s-ar putea să mai fie şi alţii pe lângă care trăiţi fără să le bănuiţi „farsele” secrete. Da, o parte mare a oamenilor deţine şi se foloseşte mai mult sau mai puţin de aptitudini deosebite în organizarea jocului lor pentru a face rău doar de dragul răului. Unii în mai mare măsură, alţii în mai mică, unii mai des, alţii mai rar, unii cu consecinţe mai grave, alţii fără să le pese de consecinţe, doar pentru simpla lor plăcere. Marea majoritate doar şicanează şi aşteaptă reacţia celor vizaţi, frecându-şi palmele de satisfacţie.

Cu riscul de a lungi peste măsură capitolul referitor la aptitudinile necesare reuşitei în joc, suntem constrânşi să prezentăm şi alte aspecte specifice ale modului cum sunt ratate numeroase performanţe, atunci când nu ajung cunoscute şi respectate calităţile fiecăruia.

a) Lipsa aptitudinilor

Bubu este inclus al şaptelea în echipa lui Radu, deşi mai aşteaptă şi băieţi mai mari să fie aleşi. În schimb, Doru rămâne ultimul pe margine. Spre norocul lui, în curtea blocului a venit un număr impar de copii, aşa că îl iau şi pe Doru în joc. Mai bine nu l-ar fi luat! Doru comite nu un henţ în careu, ci chiar… trei! Lui Radu îi vine să-l bată, dar se mulţumeşte să-l trimită acasă. Doru plânge şi se uită la ceilalţi din spatele gardului din sârmă.

Uneori, o aptitudine certă nu este îndeajuns pentru performanţă, atunci când lipsesc alte aptitudini cerute de societatea în care trăim.

Victor Zbatek a dovedit de mic un talent deosebit la desen. Încă de la grădiniţă a fost remarcat de toate cadrele didactice şi. elev în clasa a IV-a elementară. a avut deja primul vernisaj. Toată lumea a lăudat performanţa „copilului minune”, cum l-a numit chiar în titlu, ziarul local VOCEA LIBERĂ. Perspectivele ca Victor să devină un pictor celebru au părut certe. Doar că Zbatek nu a avut şi nu are pic de aptitudini matematice şi a rămas corigent la geometrie. De mirare, întrucât un pictor trebuie să aibă un evident simţ al proporţiilor, iar lucrările lui Victor Zbatek nu trădau vreo lipsă nici în această privinţă. Spre deosebire de Augusta Romaşanu, fata talentată la dans, care a izbutit să treacă (cu chiu, cu vai) peste greutăţile pe care le-a întâlnit la orele de matematică, lui Victor Zbatek geometria i-a oprit parcursul şcolar chiar din clasa a VII-a. „Copilul minune” a repetat de două ori anul şi a abandonat şcoala. Bineînţeles că n-a apucat să urmeze Academia de Arte frumoase şi a rămas un simplu pictor amator. Ca să-şi câştige pâinea, a învăţat o meserie şi a devenit meşter cu ziua. Om de treabă şi muncitor, era solicitat de foarte multă lume, aşa că n-a mai avut vreme să picteze. Acum, că-l lasă puterile, n-o duce deloc bine.

Se mai întâmplă şi cazuri cu consecinţe mult mai grave. Alfred Rogojinsky a fost un alt coleg de clasă a lui Gheorghe Romaşanu. A ratat de două ori admiterea la politehnică, dar, până la urmă, a reuşit să ajungă inginer. (Se pare că taică-său, influentul avocat Zeno Rogojinsky, ar fi fost la examene tot timpul în spatele fiului său.) Şi tot datorită maestrului Rogojinsky, Alfred a obţinut un post la trustul de construcţii PAIUS. Unde, după doar câteva luni, a fost găsit vinovat de catastrofa prăbuşirii noului pod de cale ferată LEONARDO. (Nici măcar celebrul avocat, tatăl său, n-a reuşit să-l scoată basma curată, deşi Alfred n-a greşit din rea credinţă, ci doar din lipsa oricăror aptitudini pentru meseria aleasă. De el?)

b) Aptitudini greşit folosite

Mult mai grav este dacă persoane lipsite de aptitudinile specifice unui domeniu anume, se înscriu totuşi tocmai acolo în jocuri ce privesc un segment semnificativ de populaţie. Din numeroasele exemple – din păcate, mult prea numeroasele exemple -, vom prezenta doar două.

Primul exemplu provine dintr-o ţară unde, după răsturnarea vechii ordini politice şi sociale, au ajuns în funcţiile de decizie oameni cu totul nepregătiţi pentru jocurile punctuale în fruntea cărora au fost numiţi. De pildă, un activist cultural, fost croitor, a raportat că este foarte mulţumit de disciplina de la filarmonică, unde nici un membru din orchestră nu cântă după capul lui, ci doar când îi face semnul cuvenit cel aflat pe postul numit „dirijor”. Totuşi, în acelaşi raport se cere o mai bună repartiţie a personalului, de pildă, ar ajunge ca la vioară să fie doar trei-patru instrumentişti, iar la celelalte partite cel mult doi. În felul acesta, s-ar face economii importante într-o ţară aflată abia la începutul gloriosului ei drum.

Consecinţe mai mari au avut directivele date de noul şef al industriei grele, un fost tapiţer, care a reuşit să falimenteze în doar câteva luni jumătatea din uzinele ţării. (Celelalte au fost fie desfiinţate, fie vându-te. Cui? Cui trebuia!)

Şi au mai fost şi măsuri mai radicale, noul Şef al Statului, în deplină înţelegere cu noul Parlament, a decis moda obligatorie şi felurile de mâncare permise pentru populaţie. Şi când este permis să facă sex cuplurile legal constituite. Şi, bineînţeles, sancţiunile „aspre, dar drepte” prevăzute. Un deţinut într-un interviu luat în celula sa, a declarat în faţa camerelor de luat vederi că tot ce se întâmplă sub conducerea Marelui Cârmaci este numai şi numai înspre binele general. „Chiar şi faptul că dumneata te afli aici?” „Chiar şi acest lucru”, a răspuns cu toată convingerea omul în zeghe¹.

Al doilea exemplu a dus la consecinţe şi mai dramatice şi se referă la regele Krol al IV-lea². Krol al IV-lea, întâiul născut al lui Krol al III-lea s-a bucurat de educaţia cuvenită unui prinţ moştenitor: dans, muzică, arta conversaţiei, regulile de comportament la nivelul corespunzător unui viitor cap încoronat, însuşirea a trei limbi străine; a urmat şcoala de ofiţeri, unde viitorul suveran a pornit de la gradul de colonel. Tânărul Krol n-a avut o constituţie grozavă, a fost bolnăvicios, cu nasul mereu înfundat, cu ochelari groşi. Când a absolvit şcoala de ofiţeri a fost trimis să conducă un regiment de graniţă pentru a se obişnui cu viaţa cazonă în calitate de comandant. La numeroasele manevre organizate pentru a testa capacitatea de luptă a trupelor, regimentul colonelului Krol a ieşit de fiecare dată învingător pe hârtie, pe teren lucrurile au stat altfel. (Dintr-un raport strict secret reiese textual că Alteţa Sa Regală nu are nici o şansă să conducă la victorie un corp de armată. Nici măcar un regiment.) Însă peste mai puţin de trei luni, Majestatea Sa, Krol al III-lea a fost ţinta unui atentat, iar prinţul moştenitor a devenit rege. Cum asasinarea lui Krol al III-lea s-a dovedit a fi fost organizată în mod cert de către Regatul din Sud, inamicul tradiţional al Regatului de Nord-Est şi cum încercările de a rezolva grava situaţie pe cale diplomatică au eşuat, războiul a fost de neevitat. Tânărul general, Majestatea Sa Krol al IV-lea, a atacat Regatul de Sud, ceea ce a costat vieţile a sute de mii de supuşi. Totuşi, nu se poate spune că nu i-a spălat onoarea tatălui său.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.