Judecătoarea Stoicescu își începe argumentarea pe rețelele de socializare prin a spune că s-a convins nu doar de faptul că Bolojan urăște judecătorii, profesorii și medicii, dar și pe poporul român în integralitatea sa.
„Dvs, Domnule Prim Ministru, urâţi visceral poporul român.
Împreună cu susţinătorii dvs doriţi ca oamenii simpli să devină sclavi ai unui sistem care le poate decide destinul cu un simplu click, bazat pe IA, desigur.”
Citește și: Justiția își bate joc de români. CCR și Curtea de Apel, amânări sincron pe două decizii cruciale.
Magistrata Stoicescu descrie un viitor distopic și acuză că Bolojan va omorî toți românii, iar dacă aceștia vor încerca să se opună, nu va avea cine să îi judece, pentru că judecătorii vor fi toți înlăturați.
„Mai de frig, mai de foame, mai fără de pastile, românii vor muri.
Iar dacă va mai trece unuia prin gând să dea statul ăsta mizer în judecată, surpriză: nu va mai fi cine să judece.
Sau, dacă se va mai găsi un complet, va fi unul profund rezistent care va da singura soluţie acceptabilă în viitoarea lume nouă şi bună şi luminoasă: reclamantul va fi condamnat pentru că a îndrăznit să atace statul şi să pună la îndoială narativul oficial (Doamneee, ce îmi place expresia asta).”
Judecătoarea Stoicescu face scut în fața colegilor săi de la Consiliul Superior al Magistraturii, motiv pentru care anunță că nu va pleca din România.
Citește și: CCR amână încă o lună pensiile speciale. Motivul: a scris Lia
„Acum, că CEDO ne dă voie să vorbim, vă spun că nu am de gând să plec curând.
Deşi pot.
Deşi, mi se toooot transmite că ar fi bine.
Şi nu plec nu pentru că mor de dragul ideii de justiţie modernă, aşa cum o gândiţi dvs şi asociaţiile de protecţie a gândacilor, pe care le ascultaţi şi consultaţi (nu mă îndoiesc de expertiza lor).
Ci pentru că, privind la zbaterile colegilor mei din CSM, mă gândesc că nu e corect să fie lăsaţi de izbelişte.
Singuri în faţa haitei de mincinoşi şi hoţi.
Mă gândesc că ar trebui să ştiţi că sunt susţinuţi de foarte mulţi dintre noi.”
Citește și: Azi aflăm dacă trăim într-un stat de drept sau în republica magistraților
În încheiere, Stoicescu bate apropouri la anumite mijloace la care ar putea apela premierul Bolojan pentru a menține puterea. Totuși, ea crede că va învinge.
„Nu, nu ne puteţi opri pe toţi.
Desigur, puteţi să daţi drumul la robinetul cu arestări şi minciuni, cu dosare inventate pentru juzii incomozi, cu morţi suspecte şi accidente bizare.
Să adoptaţi legi, noaptea ca hoţii, pentru a justifica minciunile şi furtişagurile şi corupţia.
Dar Adevărul va găsi, întotdeauna, o cale să iasă la lumină.”
Însă e destul de clar pentru ce se opune justiția, nu pentru poporul român, nu pentru nedreptăți, nu pentru sărăcie, nu pentru ilegalități, nu pentru inechități etc, ci pentru privilegiile enorme, în afara legii, Constituției, democrației, în afara cetățenilor români de rând, așa că doamna nu apară decât aceste privilegii!
Respect pt comentariul doameni. O radiografie perfecta! Acest om, plin de ura si venin, o merita din plin. Dar….ne-a anuntat, nu se uita la tv, nu citeste presa. E teleghidat si atat! F periculos!
Din pacate, cu o floare nu se face primavara. Duduia asta este admirabila, dar politrucii nu sunt interesati de adevar, ci cum sa linga talpile soferului care a transportat emigranti ilegali cu camionul.
Pe asta voia Mesia Kelin să o pună la justiție. Ce vraiște o fi în capul ei numai D-zeu știe.
Ăștia nu-și dau seama că toate ieșirile astea în spațiul public întărâtă și mai mult cetățeanul.
Sa intelegem ca, definitia de „asociatii de protectie a gandacilor” data de doamna Stoicescu, intarata ONG-eii desemnati de Bolojan (cu de la cine putere ?) sa reformeze justitia „la figuri impuse”, in stilul perechii de patinatori Koldenko/Kodrutzova ?
Tot EDITAT justitiei isi iubesc cel mai mult poporul pradat la judecata.