Juergen Klopp, apel la ”calm”

Antrenorul echipei FC Liverpool, Juergen Klopp, a făcut apel la calm după ce ”cormoranii” au încheiat la egalitate partida din deplasare cu Manchester United ( 2-2) şi au cedat fotoliul de lider al campionatului de fotbal al Angliei, cu şase etape înainte de finalul sezonului, informează AFP.

„Ştiu că în afară oamenii se vor nelinişti, dar noi trebuie să rămânem calmi”, a spus Juergen Klopp la finalul meciului.

„Ar fi trebuit să câştigăm acest meci, este clar. Ne-am pus singuri probleme”, a declarat Klopp pentru Sky Sports, făcând referire la pasa greşită a lui Jarell Quansah şi exploatată de Bruno Fernandes.

„Am controlat meciul, am deschis scorul şi am fi putut înscrie alte goluri. Ei nu au dat totul în prima repriză, dar noi am făcut o greşeală şi au exploatat-o imediat”, a adăugat el.

Antrenorul german consideră că echipa sa s-a „precipitat” uneori, dar s-a declarat mulţumit că „a găsit calea să revină în meci”.

„Nu sar în sus, dar merge. Am luat un punct”, a adăugat tehnicianul german.

În partida de pe stadionul Old Trafford, Liverpool a deschis scorul prin Luis Diaz (23), însă United a revenit şi a întors rezultatul în repriza secundă, prin golurile lui Bruno Fernandes (50) şi Kobbie Mainoo (67). „Cormoranii” au reuşit să egaleze în finalul reprizei secunde, în urma unui penalty transformat de Mohamed Salah (84).

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

2 Comentarii

  1. Isi face griji degeaba. Cetatenii de la Manchester City vor castiga ca de obicei titlul si in acest an.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.