America contemporană a avut două cazuri de impeachment pâna la cel împotriva președintelui Donald Trump. Este vorba despre ”procesele” lui Richard Nixon și Bill Clinton. Consecințele ultimului impeachment au privit și România – deschiderea spațiului aerian pentru bombardarea Belgradului, un pas către admiterea României în NATO. Ce se va întâmpla acum, când la originea impeachmentului lui Trump se află războiul din Ucraina? Istoria recentă ne învață că ”partida războinică” de la Washington ar putea fi o carte bună de jucat la București. La Kiev, fostul regim Posroșenko a și introdus în Constituție obiectivele aderării la UE și NATO. Însă istoria ne mai învață și cele de mai jos.
Fostul premier și ministru de Externe suedez Carl Bildt, unul dintre cei mai bine ancorați politicieni în ceea ce se numește acum ”ordinea mondială multilaterală bazată pe reguli”, susține că impeachmentul lui Trump amenință mult mai mult mașinăria politicii externe a SUA decât precedentele două cazuri. Argumentul lui Bildt este că, acum, administrația SUA este parailitică, lipsită de pesonalități care sa gestioneze marile dosare internaționale în momentele de confuzie ale unei proceduri de impeachment. Nu mai există un Henry Kissinger care să gestioneze politica externă a administrației Nixon și nici un discipol și copil de suflet al lui Zbigniew Brezinski care să conducă diplomația SUA, așa cum a fost Madeleine Albright, în timpul administrației Clinton.
Din comentariul lui Carl Bildt publicat, de Project Syndicate, răzbate un sentiment de neliniște în care putem distinge și una dintre rațiunile majore care au dus la impeachmetul lui Donald Trump. Este vorba tocmai despre influența redusă a ”mlaștinii de la Washington” (în expresia lui Trump) asupra actualei administrații. Politica externă a nu mai este condusă nici de Kissinger, nici de Brzezinski. America nu mai pleacă la luptă nici în Asia, nici în Orientul Mijlociu, nici în Balcani. Iar aceasta, desigur, nu este deloc o veste bună pentru un om precum Carl Bildt, pentru industria militară si lobby-iștii ei.
Nu trebuie să uităm că Bildt a fost a fost Trimis Special al UE în fosta Iugoslavie, Înalt Reprezentant pentru Bosnia și Herțegovina și Trimis Special al ONU în Balcani, precum și copreședinte al Conferinței de Pace de la Dayton. Imediat după izbucnirea conflictului din Ucraina, Bildt susținea necesitatea absolută ca Vestul să înarmeze Ucraina, după cum susținuse și încheierea politicii de neutralitate a statelor scandinave, după cum susținuse și exportul de armament suedez în țările din flancul estic al NATO (tări pe care Suedia le acuză copios că sunt corupte). Carl Bildt a fost premierul unui stat neutru, care găzduiește și mult citatul Institut Internațional pentru Cercetări pentru Pace din Stockholm, asta în timp ce Suedia este unul dintre marii producatori și exportatori de arme din Europa. Poziția fostului oficial suedez mereu aflat în căutare de înalte funcții în UE sau ONU este similară cu cea a răposatului senator american John McCain sau a fostei șefe al diplomației SUA Hillary Clinton. Dar atat despre ”ordinea multilaterală bazată pe reguli”.
Mici fragmente din comentariul lui Carl Bildt legat de impactul impeachment-ului lui Donald Trump aruncă o anumită lumină asupra rațiunilor impeachmentului de astăzi din SUA.
Ce spune Carl Bildt despre impeachmentul lui Bill Clinton? ”În timpul impeachmentului lui Clinton, care a coincis cu intețirea războiului din Kosovo, diplomația SUA și politica externă nu au suferit probleme majore”. Așadar, impeachmentul lui Bill Clinton a ”coincis” cu războiul din Kosovo, spune Bildt. Dacă ne uităm în presa vremii, putem descoperi mai multe. În aprilie 1999, după ce impeachmentul a fost respins, The New York Times scria că pe 19 ianuarie 1999 s-a luat decizia amenințării Iugoslaviei cu bombardamentele NATO. Decizia s-a luat Washington, după o întâlnire a lui Madeleine Albright cu consilierii președintelui Clinton.
Președintele era prea preocupat de impeachment și de discursul despre Starea Națiunii ce trebuia rostit a doua zi. Generalul Wesley Clark, ulterior mare susținător al lui Hillary Clinton și vehiculat ca posibil candidat la Casa Albă, făcea presiuni pentru o intervenție împotriva Belgradului. Clark era atunci comandant al trupelor NATO din Europa. Ulterior, Clark a început să exploateze zăcăminte în Kosovo cu compania sa, o stradă din Pristina a primit numele său, una numele lui Bill Clinton, Albright a început să facă lobby pentru marile companii farmaceutice. Bill Clinton a scăpat de impeachment, soția sa a devenit șefa a diplomației SUA, a fost la un pas de Casa Albă, iar el s-a îmbogățit din discursurile sale post-prezidențiale în favoarea globalismului.
”Nu se știe dacă deciziile președintelui Clinton legate de Kosovo ar fi fost diferite dacă nu ar fi fost distras de problemele politice și lelage. Dar e limpede că aceste probleme i-au dat mai puțin spațiu de manevră pentru a lua aceste decizii. Diplomația care a ajuns să se bazeze pe amenințările militare a redus și mai mult acest spațiu de manevră. Cu un an înainte (1998), au existat critici dure privind motivele pentru care Clinton a decis lovituri militare de fiecare dată când Camera Reprezentanților ar fi urmat să voteze impeachmentul său, așa cum a fost cu bombardarea Irakului, în decembrie”, scria The New York Times, în aprilie 1999.
Toată această înlănțuire de evenimente este considerată de Carl Bildt o ”coincidență”.
Dar ce se poate spune despre impeachment-ul împotriva președintelui Richard Nixon, Watergate și războuil din Vietnam. Jurnalistul Pat Buchanan scria recent că ”echipa creată de JFK, care și-a trăit gloria prin programul de contrainsurgență Camelot din America Latină, ne-a dus până în Asia de Sud-Est, dar s-a dezis de propriul lor război și l-au declarat imoral”. În 1969, Richard Nixon s-a adresat națiunii, și-a expus propria politică, rațiunile din spatele ei și a cerut ”marii majorități tăcute” să fie alături de el, pentru pace și onoare.Discursul său a învins toata presa liberală și opoziția democrată împotriva războiului pe care ea însăși l-a provocat. Nixon a fost reales en fanfare în 1972.
”Watergate a fost pedeapsa sistemului pentru dezordinea pe care i-a produs-o Nixon și pentru umilința de la alegerile din noiembrie 1972. Însă sistemul nu a recuperat niciodată ceea ce pierduse – respectul poporului american de care beneficiase în anii 1960 și începutul anilor 1970. Atât de gravă a fost pentru sistem pierderea respectului majorității tacute a americanilor, încât elita Americii a încetat să-și mai spună liberali și și-a schimbat numele în «progresiști»”, scrie Pat Buchanan.
Desigur, pentru Carl Bildt, și impeachmentul lui Nixon, și Watergate ar fi ”coincidențe”.
Acum, avem un alt impeachment in SUA, iar vârful de lance sunt chiar ”progresiștii” de mai sus. Originea scandalului este o convorbire telefonică a președintelui Trump cu președintele Ucrainei și un presupus șantaj cu un ajutor militar de sute de milioane de dolari. Donald Trump a fost mai mult lobbyst al companiilor militare di SUA decât președinte și un adversar al Chinei pe durata mandatului sau, însă se pare că aceste lucruri nu sunt suficiente pentru opoziția progresista și pentru radicalii neoconservatori. Trofeul trebuie să fie Siria (nicidecum retragerea decisă de Trump) sau Ucraina și împingerea Rusiei lui Putin cât mai la est de granițele NATO. Dar, desigur, pentru cei precum Carl Bildt, impeachmentul lui Trump nu poate decât o ”coincidență” în acest context.
Acuma, în SUA, draga @Marchievici, coordonatele fiind diferite. Tine-i minte numele avocatului lui Trump : Rudy Giuliani. Si nu uita nici ca Democrata Nancy Pelosi a fost OBLIGATA de PARTID sa initieze procedura inculparii lui Trump, pe care TIPA N-O VOIA, N-O SOCOTEA UTILA, PRODUCTIVA. Bildt se vâra-n treaba, si el, si mai si este european. Adica, în SUA, un vax. Tipul mai si mintind în asa-zisele lui „concluzii” privind inculparea lui Trump. Care-i o afacere PERSONALA a grupului BIDEN-CLINTON-WASSEMANN SCHULTZ din Partidul Democrat, din cauza celebrului „telefon” al lui Trump lui Zelenski, telefon pe care ultimul îl recunoaste, despre care a dat detalii, si transcrierea caruia chiar Trump a publicat-o. BIDEN, stiind c-a pierdut definitiv Casa Alba, facând eforturi gigantice s-o piarda, anul viitor, si Trump. Cu, insa, efecte inverse, si-anume ca popularitatea ultimului ramâne stabila.
Bildt mai scriind si alte trasnai: „Bill Clinton a scăpat de impeachment, soția sa a devenit șefa a diplomației SUA, a fost la un pas de Casa Albă, iar el s-a îmbogățit din discursurile sale post-prezidențiale în favoarea globalismului”. Primo : Hitlery niciodata n-a fost „aproape” de Casa Alba. Decât ca sotie a lui Bill. Calitate-n care a suportat afacerea Monica Lewinsky. Secundo (si gogonat rau) e ca „Bill” NU „s-ambogatit din discursurile în favoarea globalismului”, ci din AFACERILE CU ARABIA SAUDITA. Fundatia lui mai si trebuind desfiintata, fiindca prin ea primea el peshkeshuri pentru diferite invazii, de la sustinatorii wahhabismului mondial.
ps : aaa, sa nu uit ! Hunter, vanatorul de baiat al lui Biden, e inculpat în Ucraina, pentru coruptia firmei lui „Burisma”, afaceri cu petrol si gaze + fisc. Inculpare pe care Biden-tatal reusise s-o sugrume, prin santaj, si redeschisa, între altele, si din cauza telefonului lui Trump. Giuliani, avocatul tipului, si facând vreo câteva „excursii”-n Ucraina si „amenintând” si România (ma rog, pe unii din afaceristii … „inocenti” pe care-i are) de-o „descindere” …
…la ce ma gandesc si eu, am dat de dreaku!!!
Analizele Dlui Marchievici sunt aplicate, alternand virtuos declaratiile unor personalitati cu propriile concluzii, intr-o inlantuire fascinanta, cu atat mai interesanta cu cat pt majoritatea cititorilor tematica e un pamant virgin! Totusi suntem confruntati cu un varf al aisbergului, ca tot e vorba de suedezul Bildt, acolo in strafunduri inotand in „stoluri” sau solitare tot felul de vietati, care mai de care mai hidoase. O dezamagire resimt constatand trimiterile incarcate de respect ale autorului la doua dintre cele mai controversate personalitati ale celei de-a doua jumatati a secolului trecut, Kissinger si Brzezinski, primul artizanul Actului Final de la Helsinki care a inghetat granitele europene in forma „turnata” de Stalin, un act de tradare a intereselor atat europene, cat si americane in favoarea URSS. Asta in timp ce comunismul marsaluia victorios in Asia de sud-est cu sprijin chinezo-sovieto-nordcoreean, trupele americane fiind nevoite sa se retraga rusinos!!! Acesti doi „consilieri” sunt poate cei mai reprezentativi ILEGALI bolsevici, demascarea lor fiind cu atat mai usoara, cu cat legenda lor s-a creat la prima generatie de imigranti in SUA. Cazul Kissinger l-am mai tratat,fiind unul din greii Cominternului posbelic,de calibrul unor Willy Brandt, Herbert Wehner, Helmut Schmidt sau Egon Bahr acestia colaborand in ticalosia ingenunchierii Occidentului in fata URSS. Mult mai
elocvent e cazul Brzezinski, al carui tatic polonez fusese de profesie „diplomat”, acreditat in anii ’30 unde credeti?
In Germania hitlerista si apoi in URSS!!!Aici reamintesc ceea ce am spus in trecut legat de ambasadorii celorlalte tari in URSS, pe care si-i plasau bolsevicii,prin aceste instrumente manevrand politica externa a acestor tari.Doi bolsevici
legendati in SUA drept consilieri ai presedintilor si sa nu-l uitam pe agentul sovietic Pacepa cu o legendare identica!
C. Bildt este portavocea grupurilor elitiste care se intalnesc prin muntii Elvetiei. Disperarea lor incepe sa fie vizibila..
Ups, se pare ca ne paste al treilea. E groasa rau. Asa ca, beti, mancati, ..teti, ca nu se stie ce aduce ziua de maine!
O corectare: cele două cazuri de impeachment precedente au fost Andrew Johnson – în 1868 și Bill Clinton-în 1998. Președintele Nixon nu a fost impeached, el a demisionat imediat după inițierea procedurii.