
Preşedintele USR, Elena Lasconi, solicită partidelor să susţină propunerea USR de a da dreptul primarilor să intervină când urşii intră în comunitate.
„Viaţa omului este mai presus de orice. Cel care apără viaţa unui om trebuie tratat ca un erou, nu ca un criminal. Condoleanţe familiei Dianei, tânăra ucisă de urs în Jepii Mici! (…) Ca preşedinte de partid parlamentar, ca primar, cred că primul pas pe care îl putem face este să dăm primarului posibilitatea de a da imediat dispoziţie vânătorului să împuşte sau nu ursul care a intrat în comunitate. Dacă nu facem ceva acum, o să mai moară mulţi oameni şi curând ne trezim cu ursul în Piaţa Victoriei.
De aceea solicit celorlalte partide parlamentare să susţină propunerea USR de a-i da primarului dreptul de a interveni, fără să rişte dosar penal, atunci când urşii intră în comunitate. Viaţa omului e sfântă!”, a scris Elena Lasconi, joi, pe Facebook.
Are tot alea 2 ulițe care străbat primul și cel mai întâi tărg din Ungrovlahia . Numai că acum aceste ulițe sunt ”praf și pulbere din cauza MASTODONȚILOR care cară în neștire brazi , fagi , mesteceni etc. de pe muscelele adiacente. D-aia madame, urșii nemaiavănd casă și masă vin să se înscrie în USR , vin pe alea 2 ulițe după HOȚII care i-au prăduit și să te voteze pe tine .
D-na Lasconi, de ce nu cereți ca primarii să aibă puterea să intervină și în cazurile omorurilor ca cel de la Padina? Vă e frică să cereți asta? Acum să vă vedem! De ipocriți suntem sătui.
@goguta; Sute de mii de tiruri burdusite cu lemn de prima calitate au trecut pe sub nasul acestor primari din zonele cu paduri. Nici macar nu-si deranjau militienii sa-i intrebe pe aia de acte. Acum vor o lege pentru ei. De ce, sa comita si ei abuzuri? Sunt atatea institutii ale statului care nu trebuie decat sa-si faca datoria.
Toti se plang aici de ursi dar nimeni nu spune cum s-au taiat si se taie padurile adica se distruge habitatul ursirlor fortati apoi sa se deplaseze in alte parti. adica asa cum ne-am umplut de ukrainieni care au habitatul distrus de razboi asa s-au umplut si ei de ursi. E greu de inteles? Unde erau cand se taiau padurile? Se bucurau de afacerile cu lemn probabil!
Garantez că, genialul proverb românesc din bătrâni „pe baza lui Mihai, prinde floaca mucegai”, va fi valabil și peste 1.000 ani. Nu va îmbațați cu apa rece.
Femeia asta venita de la cratita pe capul muscelenilor tine partea ungurilor. Este o trotinetista ca toti cei ai ei. Cei care s-ar bucura de o asa pleasca ar fi numai primarii padurari ai UDMR-ului. Ar aduna ursii la ei in secuime ca sa vina stapanii de la Buda si Pesta sa-i vaneze. Acum au si autostrada directa facuta de Nastase, Ponta,Dragnia si Ciolacu.
@ Doamna Lasconi zice că e bine ca primarii să fie ca sfinți și viteji, ceea ce nu este chiar de neglijat după ,,lupta împotriva corupției”, ?
În sfîrșit o idee/inițiativă bună de la usere.
Oamenii simpli, nu primarii, au dreptul natural sa intervina impotriva oricarui pericol de moarte iar ursii sunt pericol de moarte.
Viata ursului e mai presus de orice. Nimeni nu are voie sa intervina in dieta ursilor. Daca s-au invatat sa manance oameni, trebuie lasati sa manance oameni.
VRETI SA MOARA URSII DE FOAME, CA OAMENII?
Vai, cata cruzime fatza de animale! Fiarelor!
F Kala cu MotZ: lingau putinofil nesatul]
Dacă și acest specimen, mare sculă ce e, a ajuns sa ceara imperativ, reproduc, ” cer partidelor, Parlamentului..” precum unul Băsescu, apoi vai de țara asta! Folosește verbul a cere la imperativ lăsând senzatia ca ea ppate si ordonă! Ca e seful, peste partide, ca Presedintele viitor, ar sugera ea. Inca putin si Gîdea iar o va linge precum ca ce buna comunicatoare, ce valoroasa, ce model Esca e si madama! Cand pe la PRO TV, cand pe la concursuri cu bucatari, cand pe la Sorosh… Greață!