Le Figaro şi deriva profesională

Fără să pună o clipă la îndoială conţinutul unor afirmaţii despre un subiect delicat, precum starea justiţiei române, prestigiosul Le Figaro vrea să de o lecţie de democraţie majorităţii românilor, dar se împiedică de o problemă a profesiei de jurnalist.

Lecţia din Le Figaro pentru România a fost reprodusă, miercuri, cu exaltarea cuvenită de B(ăsescu) 1 TV: ”Articolul încheie prin a spune că „deriva democratică din România este mai îngrijorătoare” decât cea din Bulgaria și „se adaugă îngrijorărilor Europei legate de flancul estic, după falimentul economic al Greciei.”

Subiectul pus în discuţie este unul care ţine mai mult de bucătăria dâmboviţeană decât de cea pariziană sau bruxelleză, dar Le Figaro uită de lecţia deontologiei jurnalistice când predă lecţii de aşa-zisă democraţie.

Dincolo de hibele de punere în pagină într-un mod unilateral a acestui subiect, se constată şi o alta.

Astfel, fotografia unei mari agenţii internaţionale de presă care însoţeşte articolul are o explicaţie ciudată: “Ponta, aici la Budapesta”. Confuzia jurnaliştilor nedocumentaţi nu e nouă: Bucharest/Budapest. Fotografia este făcută în România, iar Ponta este înfăţişat în Salonul Albastru al Palatului Cotroceni, cel mai probabil în aşteptarea lui Băsescu.

Dacă tot dau lecţii cei de la Le Figaro, ar trebui ca măcar să lea integral. Şi cititorii lor le-au semanlat greşeala:“La photo publié par Le Figaro est prise a Bucarest, Victor Ponta est le premier ministre de la Roumanie est pas de l’Hongrie.”

Le Figaro se visează de dreapta, dar în trecut i-a lăsat un enorm dezgust (cel puţin) marelui dizident român Paul Goma, prin atitudinile faţă de acesta, pe vremea lui Ceauşescu. Scriitorul, vorbind despre poziţia din 1976 a Le Figaro scria sec pe blogul său:

”Le Figaro, pe atunci jurnal proceauşist.”

Şi Alexandru Solomon, relata în Observatorul Cultural despre atitudinea Le Figaro: “Să nu uităm că în Le Figaro erau frecvent articole despre minunata Românie a lui Ceauşescu, despre Marele Conducător. Le Figaro e un ziar de dreapta şi în redacţie se găseau fani ai lui Ceauşescu; un redactor, Michel Hamelet, a publicat şi o biografie a lui Ceauşescu.”

Penibilă lecţia Le Fiagro pentru românii care au avut tupeul să aleagă cu majoritatea istorică din decembrie 2012 o altă putere decât cea “aleasă” deja de cercurile de interese de la Bruxelles şi din câteva nedemne cancelarii occidentale.

P.S. Nu înţeleg ipocrizia Comisiei Europene de a numi MCV, ca fiind Mecanismul de Cooperare şi Verificare când, e limpede, că numele lui a devenit, de fapt “MACOVEI”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Oprea 843 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.