Legea care îi desființează pe micii benzinari și pe micii fermieri

Un proiect de lege votat recent de către Camera Deputaților privind modificarea legii de reglementare a procesului de vânzare a motorinei afectează serios piața de distribuție de carburanți dar și pe fermierii români pentru că impune obligația pentru intermediarii de motorină să aibă depozite speciale. Prin adoptarea acestui proiect legislativ, sunt eliminate din piață peste 980 de companii care asigură revânzarea de produse petroliere și care își desfășoară activitatea la nivel național.

Agricultura va fi puternic afectată de această lege, cu impact imediat asupra campaniei agricole de toamnă, în condițiile în care fermierii depind de livrările de motorină pentru derularea lucrărilor agricole specifice acestei perioade. Clubul Fermierilor Români susține că se va confrunta cu creșterea prețului motorinei, prin reducerea competiției pe piață (cvasi-dispariția pieței revânzătorilor), rămânând doar cei 6 operatori/producători naționali. În plus, va apărea o instabilitate a livrării motorinei conform cererilor fermierilor din cauza capacităților logistice limitate, într-o perioadă critică de desfășurare a lucrărilor agricole.

Furnizorii rămași vor livra numai în baza rapoartelor COFACE, care nu se utilizeaza în cazul companiilor mici (societăți în nume colectiv, PFA-uri). Legea nouă va conduce la neplata datoriilor către revânzători în condițiile în care fermierii nu mai primesc motorină.

Reprezentanții Clubului susțin că cel puțin jumătate din cererea de motorină pentru agricultură nu va putea să fie accesată de fermieri direct de la furnizorii naționali, atât datorită unor condiții care țin de furnizori, cât și unor condiții care țin de fermieri: livrarea motorinei se face de către furnizorii naționali (cele 6 companii naționale) doar cu plata în avans.

Pentru furnizorii naționali de motorină agricultura reprezintă maxim 10% din totalul livrărilor, fapt pentru care multe dintre livrari vor fi efectuate cu întârziere din cauza criteriilor de eficiență/geografice/de finanțare. Furnizorii naționali nu livrează cantități mai mici de 7.000 litri (echivalent estimat cu necesarul pentru 100 Ha lucrate pe an) și nu toți fermierii au capacitatea de depozitare autorizată și nici nevoia unei astfel de cantități la o livrare. Termenul de plată trebuie să fie susținut de o asigurare COFACE și nicio Întreprindere Individuală și nici un fermier înscris ca PFA nu pot să facă o astfel de asigurare risc de neplată. Asta înseamnă că se va institui o limitare și o restricție pentru categoriile menționate.

La nivelul anului 2019, peste 70% din cererea de piață a fost asigurată de revânzători (aproximativ 200 de companii revânzătoare de motorină pentru agricultură, respectiv aproximativ 250.000 metri cubi motorină), în timp ce doar 30% de furnizorii naționali/producători.

Guvernul României și Consiliul Concurenței au respins proiectul de lege ca fiind anticoncurențial, nejustificat și va distorsiona piața comerțului de motorină. Proiectul a fost denunțat atât de Asociația Română a Petrolului (ARP), cât și de Asociația Distribuitorilor de Produse Petroliere (ADPP).

Ordinul OPANAF nr. 3236/2018, semnat de fostul șef al ANAF, Ionuț Mișa, prin care operatorii economici cu activitate de comercializare a produselor energetice pe baza atestatelor „fără depozitare” erau obligați să construiască sau să închirieze depozite pentru continuarea activității lor a fost anulat în baza deciziei instanțelor judecătorești.

Conform articolelor adoptate, „operatorii economici care doresc să distribuie şi să comercializeze angro băuturi alcoolice, tutun prelucrat şi produse energetice – benzine, motorine, petrol lampant, păcură(CLU, CLG, CTL, combustibil ecologic pentru centrale termice etc) gaz petrolier lichefiat şi biocombustibili – sunt obligaţi să se înregistreze la autoritatea competentă potrivit prevederilor stabilite prin ordin al preşedintelui A.N.A.F”.

„În vederea obţinerii atestatului de comercializare, operatorii economici care intenţionează să distribuie şi să comercializeze angro produse energetice au obligaţia îndeplinirii următoarelor condiţii, la data la care depun cererea şi pe perioada comercializării produselor energetice: a) să deţină spaţii de depozitare corespunzătoare, în proprietate sau folosinţă – contract de locaţiune, contract de comodat sau cu orice titlu legal; b) depozitul angro trebuie să fie dotat cu rezervoare verificate metrologic care să permită în orice moment determinarea stocurilor faptice; c) depozitul angro trebuie să fie dotat cu sisteme de gestiune a stocurilor, conectate cu rezervoarele de carburanţi, care să permită monitorizarea mişcării produselor energetice şi determinarea în orice moment a cantităţilor intrate, ieşite, precum şi a stocurilor, pe fiecare tip de produs energetic şi furnizor; d) depozitul angro trebuie să fie dotat cu un sistem de supraveghere video a rezervoarelor, a zonelor de descărcare/încărcare şi a plăcuţelor de înmatriculare a mijloacelor de transport care asigură aprovizionarea”, prevede textul adoptat.

„Stocarea imaginilor înregistrate cu un sistemul de supraveghere se face pe o durată de minimum 30 de zile. Sistemul de supraveghere trebuie să funcţioneze permanent, inclusiv în perioadele de nefuncţionare a depozitului angro, chiar şi în condiţiile întreruperii alimentării cu energie electrică de la reţeaua de distribuţie. Cantităţile de produse energetice comercializate în baza atestatului trebuie să fie recepţionate şi livrate fizic doar din depozitul angro autorizat. Sunt exceptaţi de la obligaţia îndeplinirii acestor condiţii: a) operatorii economici care comercializează produse energetice în baza cardurilor de combustibil către consumatorii finali; b) operatorii economici afiliaţi ai operatorilor economici autorizaţi ca antrepozitari autorizaţi, destinatari înregistraţi şi care comercializează produse energetice din locaţiile autorizate ale operatorilor economici care sunt afiliaţi”, mai arată textul. Legea intră în vigoare la 60 de zile de la publicarea ei în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4576 Articole
Author

2 Comentarii

  1. si uite asa, pas-cu-pas, vor munci in Romania „decat” „cine trebuie” NU CINE ARE TREBUINTA. desfiintarea si distrugerea micilor intreprinzatori din calea corporatiilor.

  2. Cine a fost imteligent/becilul ??? Ati vazut voi firme in Romania sau tarani care sa plateasca in AVANS ? Ca la …ve ? Multe firmulete traiesc de pe o zi pe alta ca asta e Romania, mult iubite si stimate tovarase ministru, prim-ministru, conducator de stat etc …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.