Legea offshore, undă verde cu modificări

Transgaz

Senatul a adoptat, luni, Legea offshore, care stabilește modul de exploatare a gazelor din Marea Neagră, proiectul fiind adoptat cu noi amendamente.

Astfel, Senatul a votat, în calitate de prim for sesizat, raportul cu amendamente pe Legea offshore, cu 81 de voturi „pentru”, 9 „împotriva” și 15 abțineri. USR a votat împotriva proiectului, iar PNL s-a abținut.

Raportul comun al Comisiei economice și pentru energie ale Senatului adoptat ulterior în plenul forului superior al Parlamentului, introduce noi modificări ale Legii offshore. Unul dintre amendamente prevede că pe durata acordurilor petroliere sunt înghețate taxele și redevențele companiilor, neputând fi mărite, astfel că modificarea aduse stabilitate companiilor petroliere, primind garanția că taxele și impozitele nu vor fi mărite. O altă modificare se referă la triplarea deducerilor pe investiții a companiilor.

Printre modificările adoptate se numără și amendamentul privind titularii de acorduri petroliere.

Primul articol adoptat este articolul 15 alineat (2): „Lucrările de subtraversare cu conducte, instalații electrice, de telecomunicații și celelalte utilități aferente acestora, executate într-o izobată de 2 m și 300 m de la linia de coastă în direcția uscatului, se realizează prin foraj orizontal, dirijat și/sau, după caz, prin tunel în care este pozată conducta, fără a aduce atingere accesului liber pe plajă, siguranței, protecției turiștilor și modului de utilizare a plajelor Mării Negre în scop turistic, în condițiile legii.” Propunerea a fost făcută de Ministerul Turismului.

De asemenea, senatorii din cele două comisii au adoptat art 18 (1): „Titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi li se aplică, pe toată perioada derulării acestora, inclusiv pe durata oricăror prelungiri subsecvente nivelul de redevență, cotele procentuale de redevență petrolieră, pragurile de producție brută aferente acestor cote și regimul fiscal specific aplicabil activităților de explorare, dezvoltare, exploatare și abandonare desfășurate în baza acordurilor existente la data intrării în vigoare a prezentei legi.” Amendamentul înaintat de Șerban Nicolae și Marin Gheorghe, senatori PSD, a fost adoptat cu 13 voturi pentru și patru împotrivă.

Articolul 18 alineatul (2) a fost adoptat în următoarea variantă: „ANMR și titularii de acorduri petroliere pot încheia acte adiționale la acordurile petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore aflate în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei legi pentru a reflecta la nivelul contractual prevederile art. 18, 19, 20 (indice 1) diin prezenta lege.” Amendamentul propus de Marin Gheorghe și Șerban Nicolae PSD, a fost admis cu 11 voturi pentru și patru abțineri.

La articolul 19 după alineatul 1 se introduce alineatul 1.1: „Prin venit suplimentar se înțelege diferența dintre prețul mediu ponderat al gazelor naturale vândute din producția internă proprie din perimetrele offshore și prețul de achiziție a gazelor naturale din producția internă pentru clienții casnici și noncasnici în anul 2012, respectiv 47,71 lei/ MWh, înmulțită cu volumele de gaze vândute din producția internă din perimetrele offshore.” Amendamentul propus de Șerban Nicolae și Marin Gheorghe PSD, a fost adoptat cu 13 voturi pentru și patru împotrivă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

7 Comentarii

  1. adica, se mentin redeventele de 3-4%, respectiv nimic pentru noi; in schimb, investitiile facute se recupereaza din impozitul pe profit, adica un mare minus de 20 de miliarde de euro pentru statul roman, adica pentru noi, cretinii care i-am ales pe alde serban nicolae si jegurile ca el…ia sa-l vedeti pe luptatorul dragnea, cum o sa se dea lovit de pesta porcina…am rezovat-u si cu gazele, pensiile alea triple o sa se dea, cand o sa ajunga inflatia ca-n venezuela…vin alegerile, dobitocilor…

  2. Deci Daddy nu mai merge la pușcărie! Și-a asigurat și el imunitate cu gazele offshore! Previzibil. Că doar n-o fi mai prost decât Băse, Tăry, Ponta și Isărescu!

    • trebuie sa se gaseasc lumea sa carcoteasca ceva. daca nu le scotea nu era bine, daca le scoate tot nu e. fuga la coada vacii baieti.

  3. Deci ramane cum s-a stabilit initial:banii si gazul la producatori,restul la romani!ce sa-i faci,asa e in colonie!

    • Ai dreptate: banii la producatori, si romanii cu „din trei, cea lunga”!

  4. Aici vad ca si psd si iohanis au aceiasi atitudine slugarnica. E clar ca tara asta nu mai are nici o sansa. Psd a maritvdegeaba salariile daca ne vand viitorul. Niste ticalosi.

  5. Din ciclul ” Caragiale forever … ” ‘Ori sa se revizuiasca, primesc! dar sa nu se schimbe nimica; ori sa nu se revizuiasca, primesc! dar atunci sa se schimbe pe ici pe colo, si anume in punctele… esentiale!’

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.