Trece sau nu noua lege a salarizării unice? Ar fi preferabil sau nu să treacă? Probabil că trece, dar nimeni nu a anticipat cu exactitate consecințele sociale, economice și politice ale acesteia.
Încasarea a în jur de 770 de milioane de euro pentru îndeplinirea jalonului este atractivă, dar merită să ne gândim în perspectivă. Sunt sume consistente, dar dacă pui în balanță suma cu ieșirea din sistem a 10000 de profesori ca urmare a politicii de salarizare, lucrurile se mai nuanțează. Legea a fost întârziată nepermis de mult, a avut probleme de concepție și a fost grăbită/forțată în etapa de consultare. Se puteau face lucrurile mai devreme și mai bine.
Dar dincolo de asta, opțiunile majore erau prezente încă din 2022: plafonarea anvelopei salariale la o proporție din PIB – 7,3%, eliminarea și plafonarea sporurilor, comprimarea scalei între cel mai mic și cel mai mare coeficient și, foarte important, legarea gradației nu de salariul minim, ca în legea din 2017, ci de un nivel de referință stabilit anual de Guvern. Proiectul de reformă, în principiu, mai corectează inechitățile de gradație, dar nu include negocierile finalizate în 2023 dintre sindicatele din educație și Guvern, de exemplu. De altfel, întreg spectrul nemulțumirii angajaților din sectorul public s-a concentrat pe gradații și coeficienți, o strategie cu limite evidente: în această logică, diferite categorii se luptă unele cu altele pentru a le îmbunătăți, dar, acționând în logică competitivă, eforturile se anulează reciproc – doar angajații din Educație au avut forța să obțină un acord sectorial mai bun. Și cum această lege este foarte greu de schimbat, atât cea veche, cât și cea nouă, e nevoie de o altă țintă, mai tangibilă. Competiția dintre categoriile bugetare convenea, de altfel, Guvernului, presiunea asupra lui se disipa. În noua lege, competiția se menține și se acutizează prin existența plafonului – dacă o categorie câștigă ceva, o va face pe seama altei categorii, un joc de sumă nulă. Va fi mai greu, dar se poate ieși din această logică.
Opțiunile din noua lege schimbă cu totul dinamica politică din jurul salarizării, și nu doar cea din sectorul public. Prin legea din 2017, se creau premisele unei solidarități funcționale între angajații din privat și cei din public, ambele categorii au interes egal să crească salariul minim. Dar, cum sectorul privat este slab sindicalizat, greutatea protestelor și negocierilor pică pe sindicatele din sectorul public, care erau prezente atât la negocierile tripartite, cât și în stradă la proteste, unele deloc neglijabile. Legea nouă le decuplează, pentru salariul minim în privat ai negocieri tripartite anuale, pentru nivelul de referință din zona publică, un calcul propus de două ministere – Muncă și Finanțe. Trebuie spus că nici legea în vigoare nu lega mecanic veniturile de salariul minim, prevederile ei fiind suspendate sau amânate de guvern în fiecare an, în funcție de deciziile politice de moment.
Dacă trece această lege, sindicatele din sectorul public vor trebui să lupte prioritar pentru creșterea nivelului valorii de referință (acum stabilită la 4100 RON, mai mică decât salariul minim brut de 4325) și doar cu reprezentanții Guvernului, care sunt și angajatori și inițiatori de politică. Patronatele sunt, în principiu, în afara jocului, dar își vor folosi puterea mediatică pentru a susține Guvernul în menținerea nivelului de referință cât mai jos. Deci ne putem aștepta la proteste anuale cu sute de mii de participanți – angajați din sectorul public, transformați în actori colectivi cu miză directă în mobilizare. Din momentul anunțării proiectului de buget, care trebuie să indice nivelul de referință, și până la aprobarea bugetului în Parlament vor trece luni bune în care acțiunile pot fi organizate. Nici dezbaterile parlamentare privind bugetul nu vor mai fi la fel, se vor desfășura cu oameni în stradă.
Vor fi consecințe și pentru negocierea salariului minim, sindicatele din sectorul public vor fi parțial demobilizate și probabil nu vor mai putea înclina balanța, iar patronatele vor domina negocierile tripartite. Asta va duce la creșteri minimale de salarii în mediul privat, deci mai multă precaritate și nemulțumire ‘sistemică’, cea de care ne e teamă la alegeri și nu vrem să aflăm de unde vine. Directiva europeană privind venitul minim adecvat va fi aplicată în favoarea angajatorilor și la limita evitării procedurii de infringement.
Nu în ultimul rând, un efect probabil neprevăzut de inițiatori, ar fi crearea premiselor pentru o ‘Alianță socială pentru creșterea PIB-ului’. Pentru că anvelopa salarială e legată de nivelul PIB-ului, avem, pentru prima dată în istoria recentă, o importantă categorie socio-economică interesată direct de creșterea acestuia. Și nu este orice categorie, sunt exact oamenii care populează instituțiile publice de toate tipurile. Un impuls ar putea să-i activeze în această direcție, de exemplu, în a se lupta cu economia gri, estimată în România la un nivel cuprins între 20% și 30% din PIB. Aceeași logică se poate regăsi și în cazul creșterii veniturilor bugetare ca proporție din PIB-ul existent, acum la un rușinos 28-29%, printre cele mai mici din UE. Angajații din sectorul public ar putea presa pentru creșterea acestuia. Din aceleași motive, i-ar putea interesa și impozitarea progresivă, având salarii în medie mici și medii, nu i-ar afecta mult, în schimb, veniturile bugetare suplimentare se pot regăsi și în anvelopa lor salarială. Deși și până acum marile confederații sindicale erau preocupate de politici macroeconomice și politici fiscale, de acum încolo devin prioritare în poziționarea publică și negocierea cu Guvernul, ceea ce nu poate fi decât un câștig pentru dezbaterea democratică. PNL-ul și USR-ul, cu sprijinul implicit al PSD, cei care au gândit noua lege exclusiv în paradigma limitării cheltuielilor cu salarizarea, ignorând restul lucrurilor importante, probabil nu se gândesc la asta.
Creșterea valorii de referință, creșterea PIB-ului și a încasărilor bugetare, precum și politicile macroeconomice și fiscale devin mize directe pentru toți angajații din sectorul public. Aceștia vor fi mult mai sensibili și critici în raport cu prestația politicienilor și deciziile partidelor. Sistemul din noua lege, echivalent cu punerea la foc foarte mic a unei oale sub presiune, ar putea duce atât la revoltă, cât și la activarea socio-politică a acestei categorii. Despre calitatea serviciilor publice sau performanța instituțională nu putem discuta, ele au fost sacrificate din start prin concepția acestei legi de către cei care au inițiat-o.
Jaloane lor și jaloane pentru prostime, similar intru totul cu acordul FMI a lui taica Petrov: bune și frumoase (chiar grav banoase) pentru cei cu firmam de la Înalte Porți, păcătoase și belicoase pentru palmasi buzunariti (și de ai lor side stăpâni straini).
Mi-ar sara sufletul ca toti bugetarii, in special profesorii, care mai pana ieri erau Nicusoristi si Apostoli dupa Bolojan sa se trezeasca cu salariile ciuntite. Asta e ceea ce merita un popor fudul si parsiv. Din fericire, sau nu, mai devreme sau mai tarziu sistemul se va prabusi sub greutatea propriei coruptii si ticalosii.
Medicii primari vor încasa in continuare 35.000 de lei pe lună mai mult decât președintele meu?
Adica va merge in continuare cum a zis Basescu: ‘omul slab duce in spate pe cel gras'(statul cu sistemul bugetar supradimensionat care nu poate fi reformat:reformele sunt pentru cei slabi, nu pt cei de la butoane si pt grupurile de presiune, astia se sustin unii pe altii )