Legislație deficitară sau nulitatea capacității pro

Instituțiile statului sunt ticsite cu persoane al căror scop nu este acela de a sluji cauza publică, așa cum aceasta este prevăzută în legi de funcționare. Din aproape în aproape, o asemenea debandadă morală, legală și funcțională a creat zeci de mii de funcționari care se fac în fapt vinovați de răul instalat în România, fără să-i poată trage cineva la răspundere. Mai mult, cei care și-ar propune să vadă ce se întâmplă, nu să acționeze, sunt imediat debarcați, dacă nu excluși penal din sistem. S-a creat deja un stat al abuzului, fie că situația privește Justiția, domeniile civile sau interfețele organismelor de control și reglementare. Într-o asemenea atmosferă vădit mafiotă, de tip criminal, sunt evidente dramele posibile. Scopul legii nu este doar de reglementare, dar și de descurajare a unor situații cu consecințe contrare. Cum legea, în România, a ajuns a fi interpretată în avantajul sistemului, în sensul că, dacă un sus-pus își permite unele lucruri nelegale, acestea devin pentru Justiție, Parchet forme de legalitate negru pe alb.

Instituțiile publice românești actuale funcționează contra statului democratic, fiind creat un sistem și o mentalitate în acest sens, adică într-o absolută iresponsabilitate. Corupția cântă la vârful statului și la baza acestuia, secondată de justiție. Până când? Cei care se dau de ceasul morții în privința legilor nefaste, sunt tocmai cei cu responsabilități în strâmbătatea acestora, legiuitorii. Faptul că o societate se află sub cizma fărădelegii nu a constituit o indignare pentru cei în drept, încât monștrii zilei sunt complementarii lor, acum în mod imposibil de contestat. Conform legii și aplicabilității acesteia, cazul de la Caracal putea probabil avea alt deznodământ. Însă nulitatea profesională, coroborată cu sistemul ajuns în faliment moral și funcțional absolut, a generat încă o dramă care va zgudui agențiile internaționale de știri.

Într-o țară în care legea și slujitorii ei sunt într-un antagonism dirijat, strategic, nu se pot întâmpla decât drame. Devierile comportamentale individuale sunt și rezultatul frângerii morale a statului însuși. România a ajuns o țară în care funcționarii publici sunt niște închipuiți ai lenei, furtului, competențelor și autoritarismului blocant. Această degenerare a redus securitatea publică până la avaria totală. Crima se instalează zilnic în societate prin psihopați care fac, direct sau indirect, parte dintr-un sistem tot mai eterogen și periculos valorilor umane fundamentale.

Nota de plată în urma unor asemenea derapaje nu mai poate fi achitată doar de câteva persoane de la vârful sistemului responsabil. Avându-se în vedere degradarea, complicitățile și găunoșenia instalată în România, se impune o schimbare absolută, respectiv respectarea riguroasă a legii, oriunde intră în discuție aspectele legale. Zeci de instanțe, care au eliberat de-a lungul anilor infractori periculoși, din rațiuni superioare lor și fărădelegilor în care s-au instalat, pot fi alăturate direct cazului de la Caracal, pe care l-au sădit într-un imprevizibil inacceptabil.

Dacă pentru asemenea tragedie se dovedește a fi în continuare vinovat ministrul de interne, un oarecare secretar de stat instalat acum câteva zile, precis undeva există un plan diabolic, ceea ce este real însă nu în forma indusă de teoria conspirațiilor. Măsurile concrete trebuie luate imediat, iar Justiția nu se mai poate transforma în zeița dreptății în înțelesul de-a face din lege un joc de-a v-ați ascunselea. Cazul de la Caracal, deși aparent nu poate fi anexat, este în curtea Justiției, cu toată cazuistica.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Ioan Vieru 1336 Articole
Author

1 Comentariu

  1. Nulitatea capacitatii profesionale, @ Ion Vieru. Legi sunt destule. Si intoxul privind „comunismul” – pentru a crea un vid juridic, dupa ’89, în tara, când România înca de la Alexandru Ioan Cuza avea Codurile de legi franceze (pe toate), aplicate-n mod neîntrerupt (în „comunism”, inclusiv) – , a adus tara unde-i astazi, adica la haos. ps. Cazul de la Caracal nu-i numai „în curtea justitiei”, ci si-a politiei. Care, EA, ar fi trebuit sa intervina, în cazul constatarii flagrantului, NU STS. STS n-are nici o legatura cu el. Politia, care avea si mijoacele tehnico-umane, si obligatia de-a interveni (politistii de la Caracal, adica), poarta o responsabilitate la fel de mare ca justitia, prin procurorii din Caracal.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.