Lionel Messi nu ar fi ajuns niciodată la Barcelona

FRF şi LPF au luat o decizie nedemocratică şi chiar…comică. Cazul Lacina Traore şi alţii. Care au fost adevăratele vedete străine care au venit în prima divizie din România. Cine spune că este decizia este o „idioţenie şi o cretinătate”.

O decizie nedemocratică

Avem nevoie de vedete, astfel că un jucător non-european va putea fi transferat doar dacă în sezonul trecut a fost convocat la naţionala sa de cel puţin trei ori. Decizia este valabilă şi în cazul naţionalelor de juniori”. Această declaraţie a apărut în Gazeta Sporturilor şi a fost dată de către un anume Justin Ştefan, avocatul FRF. Suntem în faţa uneia dintre cele mai mari gogomăni ultimii ani din fotbalul românesc. Contextul: la începutul acestei săptămâni LPF şi FRF au adoptat o serie de măsuri prin care se crede că vor revitaliza competiţia internă. Revenind la declaraţia de mai sus, conducătorii fotbalului românesc au decis introducerea unei condiţii: echipele româneşti nu pot transfera non-europeni dacă aceştia nu au jucat cel puţin 3 meciuri în echipa lor naţională în sezonul precedent. Trecem peste faptul că decizia este una nedemocratică şi încalcă regulamentele UEFA, care prevăd doar un număr limită de extra-comunitari pe foaia de arbitraj, nu şi condiţii privind c.v.-ul fotbalistic.

Messi ar fi fost „out”

Să încercăm să „traducem” decizia luată de Iorgulescu, Burleanu & Co. Dacă o astfel de decizie ar fi fost luată de oficialii fotbalului spaniol, Lionel Messi nu ar fi ajuns niciodată la Barcelona. Messi a fost transferat de când era junior II sau III, în 2000 şi a jucat pentru prima oară pentru Argentina în 2005. Fără Messi, probabil că echipa catalană nu au fi reuşit să obţină toate dele 7 trofee internaţionale pe care le are în vitrină. Messi nu a fost o vedetă (nu avea cum) când a fost adus, era doar un copil foarte talentat. Ce a ajuns, se ştie.

Vă mai prezentăm trei cazuri (sunt zeci, poate chiar sute, de-a lungul anilor) cu nume super-grele: Luis Suarez: transferat în Olanda în 2006 la FC Groningen, debut în naţionala Uruguay în 2007; Yaya Toure: transferat la KSK Beveren în 2002, debut în naţionala Coastei de Fildeş în 2004; Seydu Keita: transferat de Marseille în 1997, debut în naţionala statului Mali în 2000. Niciunul dintre aceştia nu ajungea în Europa, dacă în Olanda, Belgia sau Franţa s-ar fi aplicat ceea ce au decis „comedianţii” fotbalului românesc. Messi, Suarez, Toure şi Keita au „explodat” la echipele lor şi aşa au ajuns şi la naţională. Nu se ştie dacă rămănând în ţările lor ar fi ajuns ceea ce sunt acum.

Aspectul economic

Mai trebuie avut în vedere încă un aspect: cel economic. Nu trebuie omise însă costurile. Un jucător de naţională (fie ea şi una africană sau asiatică de rang mai modest) costă ceva, în schimb, un jucător aflat la începutul carierei sau unul căruia nu i s-a cântat imnul poate fi luat pe gratis sau pe bani puţini. Iată care a fost situaţie celor patru fotbalişti la care ne-am referit mai sus:

  • Luis Suarez: de la Nacional Montevideo la FC Groningen – 800.000 Euro

  • Yaya Toure: de la ASEC Mimosas la KSK Beveren – gratis

  • Seydou Keita: de la CSK Bamako la Marseille B – gratis

  • Lionel Messi: de la Old Boys U19 la Barcelona Juvenil – gratis.

Cât au costat ulterior cei în cauză, deveniţi vedete?

  • Luis Suarez: 3 transferuri, în total 115,8 milioane euro

  • Yaya Toure: 5 transferuri, în total 49,2 milioane euro

  • Seydou Keita: 5 transferui, în total 22,5 milioane euro

Cazul Lacina Traore

Dacă noua găselniţă a oficialilor fotbalului românesc ar fi fost luată mai de mult, un jucător precum Lacina Traore nu ar fi ajuns la CFR Cluj. El a fost transferat pe 50.000 de euro în 2008 de la Stade D’Abidjan, când avea 18 ani. Şi nu jucase deloc în echipa naţională, unde a debutat abia în 2012. Clujenilor, Traore le-a fost foarte util timp de 3 ani, după care a fost transferat pe 6 milioane de euro la Kuban Krasnodar, în Rusia. Nici Jeremy Bokila nu ar fi fost eligibil să joace în România, pentru că abia în această săptămână a jucat al 3-lea meci în echipa sa naţională, DR Congo. Sau camerunezul Michael Ngadeu. Jucătorul lui FC Botoşani este unul dintre cei mai buni, dacă nu chiar cel mai, fundaşi centrali din România. A fost adus în iulie 2014, de la o echipă de liga a IV-a din Germania. Dacă Botoşaniul ar fi vrut să-l aducă în iulie 2015, nu ar mai fi fost posibil. Şi exemple ar mai fi. Nu multe, dar sunt.

În loc de un alt Traore vom avea Babbara şi alţii ca el

Vrem vedete” spune Justin Ştefan. Probabil avocatul FRF – este adevărat, la facultatea de drept nu se învaţă aşa ceva – nu ştie ce înseamnă o vedetă A juca cu un an înainte cel puţin 3 meciuri în naţionala sa, nu-l face pe un jucător din Asia, Africa sau din Americi, vedetă. Este cumva Narcisse Bambara o vedetă? Sau Kay? Pe jucătorii lui U Cluj, respectiv CSU Craiova (cei doi au avut jocuri la naţională înainte de a ajunge în România, deci sunt ceea ce se doreşte) i-am urmărit zilele acestea (de fapt pe primul, al doilea a fost doar rezervă) la Cupa Africii. Nu am văzut nimic deosebit. Dar în Liga 1 cei doi au rupt gura târgului?. Deloc. Un nou Lacina Traore nu va putea fi adus în România, dar jucători ca Bambara sau Key, da. Sunten în faţa unei fracturi de logică federală. Una mare de tot. Şi care se lărgeşte. După logica – de-a dreptul comică, altfel nu-i putem spune – federalilor noştri, scouterii (acolo un există) echipelor româneşti nu mai au ce căuta (adevărul este că nu au prea fost văzuţi pe acolo) la turneele finale Under 19 sau Under 20 ale campionatelor Asiei respectiv Africii. Adică acolo unde vin souterii din toate campionatele europene pentru a căuta talente.

Doar 4 vedete au venit în România

Vrem vedete” spune Justin Ştefan. Dar acest domn care a dat această declaraţie Gazetei Sporturilor şi cei care au luat decizia privind condiţionarea aducerii de jucători non-europeni, nu îşi dau seama că în fotbalul românesc, aşa cum arată el acum, nu au cum să vină vedete? Să ne spună domnia sa şi cei care au votat câte vedete au venit în fotbalul românesc până acum? Le spunem noi. Doar 4: Constantinos Humis (Grecia – 1936/1947 a jucat la Venus Bucureşti); Vilim Sipos (Yugoslavia – 1939/1942 a jucat la Rapid Bucureşti); Gyula Lóránt (Ungaria – 1945/1946 a jucat la ICO Oradea şi 1946/1947 a jucat la ITA Arad); Sulejman Demollari (Albania – 1991/1995 a jucat la Dinamo Bucureşti). Cei câţiva jucători mai răsăriţi din ţări ex sovietice gen Hamutowski sau Arlauskis, polonezul Szukala, hondureanul Costly sau stoperul Insulelor Capului Verde, Varela, nu pot fi considerate vedete, ci jucători peste media Ligii I, unii dintre ei (Arlauskis şi Szukala) crescând în valoare aici la noi.

La ce să ne aşteptăm

Într-un fel oficialii fotbalului românesc ştiu ceea ce ştie toată lumea: 85-90% din „stranierii” care joacă în România sunt de mâna a patra sau chiar a cincea. Dar, repetăm, la banii care se plătesc la noi, cine să vină? Dacă federalii noştri nu vor reconsidera ceea ce au votat, atunci la ce să ne aşteptăm? Din Africa s-ar putea să vină internaţionali de valoarea celor doi deja amintiţi, Bambara, Kay, de valoarea unui Nuno Rocha, Ben Youssef, deci mai bine lipsă, din Asia cam greu, precum şi jucători de mâna a doua din estul Europei, portughezi de mâna a treia şi a patra şi, posibil, jucători de prima mână, deci vedete, din campionatele Maltei, Andorrei sau Gibraltarului.

Prima reacţie: „Cea mai mare cretinătate din fotbalul românesc”

Antrenorul Concordiei Chiajna, Marius Şumudică este primul om din lumea fotbalului care a reacţionat de decizia federalilor români. „Este o idioţenie din toate punctele de vedere, aşa cum este o idioţenie să retrogradeze şase echipe. Nu mă tem că echipa mea va retrograda, dar este cea mai mare cretinătate din fotbalul românesc. Nu există nici o ligă în care se retrogradeze şase echipe! Şi nu mi se pare normal nici să pui condiţiile acestea de a aduce stranieri. Ar trebui mai multă îngăduinţă, pentru că CFR Cluj a cîştigat campionatul cu străini şi a jucat bine în Europa. Regula asta impiedică să apară jucători de valoare precum Eric, Fatai, Wesley sau Adailton. Eu înţeleg că vrei să ajuţi jucătorii români, dar poţi face altceva. Dacă ai curaj, fă un campionat de 20 de echipe şi dă şanse tinerilor să joace. Pune echipele româneşti să joace cu jucători sub 21 de ani, cu juniori, dar lasa-mi posibilitatea de a aduce un brazilian care poate fi mai bun decît orice am eu la Chiajna”, a declarat Şumudică în GSP.ro

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Lucian Gheorghiu 3052 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.