
Prim-vicepreşedintele AUR Marius Lulea a transmis un mesaj în care mulţumeşte celor care l-au votat pe candidatul formaţiunii, George Simion. Lulea a mai spus că România este astăzi un stat capturat, instituţiile sunt controlate politic, regulile democratice sunt încălcate.
”Mulţumim tuturor românilor care ne-au acordat încrederea lor în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale. Numărul vostru impresionant transmite un mesaj clar: România tăcută există, are nevoie de speranţă şi cere să fie ascultată. Mulţumesc colegilor din partid — în doar patru ani am reuşit ceea ce alţii n-au izbutit în decenii: să construim al doilea partid al ţării, capabil să propună un program de guvernare şi un candidat cu şanse reale la Preşedinţie”, a scris prim-vicepreşedintele AUR într-un mesaj pe Facebook.
Lulea spune că ”România este astăzi un stat capturat. Instituţiile sunt controlate politic, regulile democratice sunt încălcate, iar legea nu mai este respectată decât selectiv”. ”În faţa acestui haos organizat, noi am rămas verticali, consecvenţi şi hotărâţi. Politica este o luptă continuă, iar forţa noastră stă în determinarea de a trata fiecare bătălie ca pe una decisivă. George Simion este liderul care a demonstrat că ştie să unească oameni, să creeze echipe şi să inspire încredere. A reuşit să ducă un partid născut din nevoia de dreptate până la obţinerea a jumătate din încrederea românilor. Mulţumesc domnului Călin Georgescu pentru lecţia de maturitate şi demnitate oferită. Vom continua să luptăm pentru România profundă, creştină, pentru o ţară în care respectul faţă de strămoşi, tradiţii şi valori să fie redat demnităţii naţionale”, afirmă Lulea.
”Am oferit speranţă pentru milioane de români. De acum vom munci ca să câştigăm şi încrederea celor care încă ezită. Ne aşteaptă provocări economice grele. România are nevoie urgentă de intervenţie şi de o direcţie nouă. Noi suntem gata. Mergem mai departe”, mai arată reprezentantul AUR.
Reacţia prim-vicepreşedintelui AUR vine după ce candidatul AUR la alegerile prezidenţiale, George Simion, a declarat la închiderea urnelor că este câştigătorul acestor alegeri şi că revendică victoria în numele poporului român.
Slulea,luleap,un om toxic,un specimen impotriva Romaniei
Lulea,te credeam un pic mai destept,dar ai creier cam cat o furnica.Dupa Simion si Gavrila,esti al treilea care debiteaza numai prostii.
Păi ”Tîrziu” și-a dat seama.. Oricum rețetă nu are,..nu-și dă seama că soluția e un alt popor,. așa cum de fapt și-au dat seama cei peste 8 milioane plecați..
,,,cam prin toamna, toti cei care exulta acum, care chiar cred ca ne-au scapat de rusi, de nationalizari samd vor realiza ce au facut…va fi prea tarziu…dara de 18.05.2025 este data la care tara numita Romania a incetat sa mai existe…a fost pierduta ultima sansa de salvare…suna patetic?…urmariti doar postarile fericitilor care posteaza aici si va veti convinge!…in cateva luni…
Lulea,socrul tau,mare si tare in PSD, ce zice? Sau nu-l intrebi cand insiri prostii,vezi casele alea cu 1 leu…vezi apartamente de 35000 euro…ne-ai distrat lunile astea
Si Lulea o baga acoperitor cu institutiile controlate politic. Ori nu vrea sa-i supere pe securisti ori chiar nu are habar de realitate. Orice institutie importanta, cu precadere cele de forta, sunt controlate exclusiv de securitate. Ca o face prin intermediul politicienilor fideli este altceva.
vazut indemnul lui Nicusor, De maine la munca!
Lasati butonatul, avem 200 miliarde gaura. Ati mancat si dansat manele, acum a venit nota de plata.
”România este astăzi un stat capturat”
Ne-au dat lovitura finala!
Am avansat de la nivel de tara aparent democratica, la nivel de trib!
”România este astăzi un stat capturat”
Ne-au dat lovitura finala!
Am avansat de la nivel de tara democratica, la nivel de trib!
Opoziția controlată şi-a făcut treaba, şi-a jucat rolul de figurant şi acum se duce la culcare până peste cinci ani când va mai fi nevoie din nou de o sperietoare pentru tâmpiți. Exact ca Pakistanul, România nu este o țară care are nişte servicii, ci nişte servicii care au o ţară şi 19 milioane de oi la dispoziție. În Bantustanul securist toți sunt din Echipa Câştigătoare.
Foarte la obiect comentariu, cu mentiunea ca patura aceasta fanariota securo-guvernamentala va vinde Romania oricarui ofertant care se dovedeste mai generos ca altii, ca e rus, turc sau american. pe ei ii intereseaza doar ca Sultanul vremii sa nu le atinga privilegiile.
România se află de astăzi sub blestem. Nu este vina lui Dumnezeu. Ne merităm soarta.
Eu as spune altceva ,aur este un partid acaparat de sistem ,prin traseiști aciuiți in el ,de la PSD ,PNL și nu numai
tomlin spune:
19 mai 2025 la 6:53
Postare semnata in fals, s.crocul n-are somn sau nu mai are litiu !
„daca vom munci ca sa castigam si increderea celor care ezita.” – mai bine, nu, ca populismul, demagogia, si protestele nu sunt munca! Oricum, Aur,SOS si POT nu au nimic de oferit sustinatorilor lor care nu sunt membri de partid si care nici nu realizeaza ca voteaza pentru oportunisti.
RECONSTRUCTIA TARII O VOR FACE ACELEASI PARTIDE CARE AU DISTRUS-O SI INDATOTAT-O ?
nu o sa creada nici copiii de gradinita aceste cifre scoase din burta de securisti ptr ca nu sunt reale.Daca intreaba cineva vreodata cine conduce Romania din 1989 raspunsul corect este „marioneta bancherilor”(si nu ma refer la MAnoleIsarescu care si el tot o marioneta este).Nu as avea nimic impotriva daca bancherii respectivi ar face o treaba buna pentru Romania doar ca ceea ce vedem de35de ani este doar catastrofa
Pai le-a recunoscut sie mion prin acceptarea și felicitarea contracandidatului
V-a facut Ancutza de comanda. Treisferturi din emisiune se lamenta pentru a se promova pe ea. Cand un invitat vroia sa sfarseasca o idee de campanie buna, doamna il intrerupea brutal. Multi sustinatori AUR au inceput sa o cosidere o inchipuita.
Doar de astazi ? Eu stiu ca de 80 de ani. Niciodata, Romania a avut 3 presedinti alesi ! Misto, avem pe cine pune la zid.
l-au capturat 6 milioane de romani!!!
..spalati pe creiere/ rude de sinecuristi/ securistanezi