Macron: ”Scopul NATO este sa declare că Rusia e inamic? Nu cred”

După ce a declarat, la la începutul acestei luni, ca NATO este în ”moarte cerebrală”, președintele Franței tensionează din nou atmosfera, cu doar câteva zile înainte de summitul Alianței, ce va avea loc in Marea Britanie. Joi, după o întâlnire cu secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, Emmanuel Macron nu numai că și-a reconfirmat precedentele declarații, dar a adăugat că nici Rusia, nici China nu sunt inamicii NATO.

”Rusia este inamicul nostru acum, dupa cum aud uneori? Este China? Oare scopul NATO este să declare aceste țări drept inamici? Nu cred. Inamicul nostru comun de astăzi este terorismul, care a lovit fiecare dintre țările noastre”, a spus Macron.

”Îmi mențin toate afirmațiile, pentru că eu cred că este o iresponsabilitate să vorbim despre chestiunile tehnice și financiare, în condițiile în trebuie să facem față mizelor actuale. Era necesar un semnal de trezire. Mă bucur că a fost dat semnalul acesta și mă bucur că acum toată lumea se gândește la obiectivele noastre strategice”, a spus Macron, cu referire la avertismentele sale legate de reducerea angajamentului SUA în Europa, de necesitatea unei Armate Europene, dar și cu referire la presiunile lui Donald Trump pentru creșterea bugetelor pentru Apărare ale aliaților.

”Dacă cineva vrea să vadă ce înseamnă împărțirea costurilor, atunci să vină luni la funeraliile pe care Franța le va organiza pentru cei 13 militari francezi care au murit recent în accidentul din Mali. Vor vedea atunci care este prețul”, a spus Macron, sugerând că Franța a luptat împotriva jihadiștilor din Mali în numele tuturor statelor aliate, nu pentru interesele economice franceze în Africa.

Europa trebuie să fie parte în negocierile SUA-Rusia

O declarație importantă a lui Macron, care privește și România, a fost cea despre necesitatea participării Europei la negocierea unui viitor tratat SUA-Rusia pentru interzicerea rachetelor cu rază medie de acțiune, după ce Moscova și Washingtonul au pus capăt, în acest an, Tratatului INF, încheiat in 1987.

În octombrie, președintele Vladimir Putin a propus țărilor europene un moratoriu pentru rachetele cu rază medie de acțiune, având în vedere că Tratatul INF a încetat. Emmanuel Macron a răspuns acestei propuneri, iar purtătorul de cuvant al Kramelinului a declarat că Macron a facut chiar mai mult – a acceptat ideea moratoriului. Miercuri, la conferința de presă cu secretarul general NATO, Macron a negat că ar fi acceptat moratoriul. ”Nu am acceptat moratoriul propus de Rusia (…) însă l-am considerat o bază de discuții, nu trebuie să înlături o asemenea propunere. Să fim seriosi, vorbim despre securitatea Europei”, a declarat Macron. El a mai arătat că este preocupat ”de luarea în considerare a tuturor intereselor de securitate, în special ale țărilor europene care sunt cel mai aproape de Rusia”.

”Noua generație de acorduri trebuie să facă obiectul unei activități si coordonări în sânul Alianței (…) ea presupune o implicare a europenilor în acest viitor tratat”, a spus Macron, făcând apel la ”construirea unei noi arhitecturi de încredere și securitate în Europa, care presupune clarificarea relațiilor noastre cu Rusia, punând condițiile noastre”.

Printre cauzele ”decesului” Tratatului INF se află și interceptorii americani antirachetă instalați la Deveselu, pentru că Rusia a susținut că rampele de lansare ale acestora pot fi utilizate și pentru lansarea unor rachete ofensive, împotriva Rusiei. (Nu e de mirare că în această săptămână, exact înaintea Summitului NATO, baza americană de la Deveselu și-a deschis pentru prima dată porțile pentru civili, jurnaliști și diplomați, iar comandantul american a ținut să explice cum se face că e imposibil ca armamentul să fie convertit într-unul ofensiv și că baza nu are în vedere decât apărarea împotriva Iranului). De partea cealaltă, SUA au acuzat Rusia că dezvoltă și testează o rachetă cu rază medie de acțiune, interzisă de Tratatul INF. O altă rațiune a renunțării la INF este ascensiunea militară a Chinei, care nu era parte la tratat și își poate dezvolta nestingherit armamentul.

Turcia: Macron este un ”sponsor al terorismului”

Președintele Frantei a vorbit și despre Turcia, spunând că Ankara nu se poate aștepta la solidaritate din partea aliaților din NATO, după ce a pornit o ofensivă împotriva kurzilor din Siria. Ministrul turc de Externe a reacționat imediat și l-a acuzat pe Macron că este un ”sponsor al terorismului”.

Turcia a blocat un plan de apărare al NATO în țările baltice și Polonia, după ce o serie de state membre au refuzat să recunoască oficial forțele kurde din Sira drept organizație teroristă (adică același statut ca organizația Stat Islamic, împotriva căreia aceleași forțe kurde au luptat, cu sprijinul SUA). A fost un șantaj reușit al Turciei, pentru că,  miercuri, Reuters a relatat că aliații NATO au căzut de acord să ofere Turciei garanții de securitate împotriva oricărui atac la care ar putea fi expusă în Siria și să recunoască forțele YPG ale kurzilor sirieni drept organizație teroristă.

Macron, pus la colț

Toate declarațiile de mai sus arată că Emmanuel Macron își dorește să fie liderul politic al Europei, să fie președintele Franței care va rămâne în istorie pentru crearea unei Armate Europene cât mai autonome față de NATO, că își dorește ca tratatele pentru reducerea și controlul armamentului să implice nu numai Rusia și SUA, ci și Europa, că își dorește o îndulcire sensibilă a abordarii NATO față de Rusia.

În cercurile conservatoare din Europa, această abordare a lui Emmanuel Macron a stârnit temeri, critici și dezavuare. Prima a fost cancelara Angela Merkel, care a respins afirmația lui Macron despre ”moartea cerebrală” a NATO. Noua președintă germană a Comisiei Europene, a urmat aceeași linie, deși îi datorează lui Macron nominalizarea în fruntea executivului UE. ”UE nu va fi niciodată o alianță militară. UE este total diferită”, a declarat von der Leyen, săptămân aceasta, imediat după ce a primit votul de încredere al Parlamentului European.

În plus, cotidianul britanic The Telegraph scrie că ”comentariile lui Macron nu au fost susținute la reuniunea miniștrilor de Externe NATO ce a avut loc la Bruxelles săptămâna trecută, când Germania a fost cel mai mare critic al lui Macron”. Acelasi cotidian scrie că ”afirmațiile lui Macron au fost interpretate de către minșitrii de Externe NATO ca fiind adresate mai mult publicului francez, iar din acest motiv ele nu vor submina puterea Alianței”.

Abordarea pe care o are The Telegraph este identică cu cea a publicațiilor si think-tankuri neoconservatoare americane, care consideră că Emmanuel Macron semnalează o apropiere periculoasă de Rusia, că dorește o Armată Europeană care să slujească intereselor franceze în Africa (vezi cazul Mali) și în Orientul Mijlociu, că dorește ca aceeași Armată Europeană să faciliteze eliminarea graduală a SUA de pe piața europeană a armamentului, în favoarea industriei militare franceze și germane. În cel mai bun caz, neoconservatorii americani încearcă să păstreze aparențele în relația cu Franța spunând că Macron se adresează astfel doar publicului intern, din rațiuni electorale. Însă este tot mai limpede că Emmanuel Macron devine marea durere de cap a neoconservatorilor din NATO și chiar UE, unde a respins recent începerea negocierilor de aderare cu Albania și Macedonia de Nord, o decizie salutată de Moscova.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1

16 Comentarii

  1. Emmanuel Macron copilul precoce al Republicii Franceze ne uimeste cu judecatile sale geo-strategice intr-o Lume in declin.
    Emmanuel s-a maturizat inca din liceu pe cind tavalea cu nesat pe viitoarea Prima Doamna a Frantei – pe atunci o arhinecunoscuta profesoara de liceu maritata cu un nefericit si mama de copii tembeli.
    Astazi insa este alta Poveste. Macron imbatrineste patetic linga Baba de linga el care-l povatuieste ce sa nu spuna si mai ales ca sa nu faca. Peste Ocean Imparatul American la Virsta Senectutii este insurat a III-a oara cu o Sexy Model Sloven de origine. Conflictul intre cei doi este evident. Intai de toate pleaca de la gelozia nevestelor iar la punctul II cine vinde mai multe arme si cui. Noi, primatele mioritice ne permitem sa le dam flit public celor doi Clovni pentru ca oricum noi nu mai aven nimic de pierdut iar bani de arme nu mai avem. NATO se mai tine-n Steagul sprijinit de Prostanacul Mircea Geoana.

  2. //Macron: ”Scopul NATO este sa declare că Rusia e inamic? Nu cred” //
    … In sfarsit, iata un un om destept, un om care gandeste cu partea suprioara a sirii spinarii, nu cu cea de jos/noada c !
    … Dar, de te faci cu chifurlicii nostri ?! Cei din cauza carora, o ducem din prost in si mai mai prost ?!
    Dar ei nu au treaba, le merge bine chifurlicilor ! Salarii babane/de la stat, pensii asisderea ! Trai, nineaca !

  3. Nu cumva a intrat in delir si urgent medicamente sau ceva pe nasuc! Poate cocotarea in cea mai inalta functie din frantuca il cara pe calea urii fara sa fie constient,de ce nu acceptam si aceasta linie de gandire!?

  4. Ce face johanis, nu scoate protestatarii in strada impotriva lui Macron? Pai, cum sa nu declari Rusia INAMIC? Nu e clar ca Rusia e inamic, din moment ce s-a asezat pe harta chiar in coasta NATO?!? Daca nu era inamic, se aseza dracului si ea in Afganistan … Ăăă, pardon, acolo nu, că acolo e NATO. S-ar fi așezat în Irak … Ăăăă, pardon, că și acolo …

  5. Bravo! Gând la gând cu bucurie. Numai c-a trebuit Trump, în SUA, o asa-zisa „ingerenta rusa” devenita ucraineana-n alegerile din SUA, un Biden corupt, si …Vestele Galbene, pentru ca Macron sa se dezbare de Hollande calamitatea si sa-ncerce sa-mbrace, pentru a doua parte a mandatului, uniforma lui de Gaulle. Desi s-ar putea sa fie prea târziu. 5 decembrie, Manu! 5 decembrie! Adica Franta, paralizata. Din cauza lui Obama, Stoltenberg, Hollande si-a sanctiunilor: import-export cu poticneli, 9 milioane de saraci, cifrele somajului, în crestere, Franta-n recesiune de duduie.Plus Brexit-ul. Fara el, nici curajul de-acuma al lui Macron. Mai bine, însa, mai târziu (Macron) decât niciodata (Hollande).

  6. După defăimarea alianței, acum Macron declanșeaza un atac voalat la principalul contributor al alianței, să fie oare de vină diferendul chino-american privind 5G ?!

  7. Donald si toti tradatorii americani vinduti israelului cit si jidanii speculeaza prostia si lasitatea europenilor cit si spiritul de lingai si isi alimenteaza nebunia cu nato….aera mai multa siguranta inainte de 89 decit acum…..politicienii occidental sint bolnavi mintali,imping lumea spre abis…..americanii tradatori isi asasineaza propria cetateni in atacuri spectaculoase sa intretina frica si slabiciunea prostimii

  8. Scopul NATO este sa CONSTATE ca Rusia este inamic, un inamic declarat oficial, care ameninta state din UE cu atacuri nucleare! Este de domeniul evidentei, aceste amenintari sunt publice, nu este cazul ca sa intoarcem capul si sa ne prefacem ca n-am vazut, n-am auzit!

  9. Conceptul securitatii statelor, ca marfa, a fost lansat de Basescu.El a spus ca securitatea costa referindu-se la relatia Romania-USA-parteneriat,dupa aia a aparut smecheria cu 2% din pib-ul tarilor UE tot in numele securitatii statelor UE,USA fiind cea care pune osul la treaba asigurind securitatea.In final cei 2% din pib au fost „acceptati” de Romania,Bulgaria si Polonia cu banii aia cumparîndu-se armament foarte vechi si foarte american.Deci se plateste securitatea oferita „gratis” de americani.Tarile UE in frunte cu Franta si Germania au fost lasate in ofsaid de bese si succesorul lui,johannis.Cum o sa cumpere ma Franta, securitate oferita de americani „gratis” cînd ea, Franta, are vesnic in marile si oceanele planetei o retea de submarine inarmate cu rachete nucleare?? Numai asa pentru ca i-a basit mintea tatarului?In ce priveste NATO el nu mai exista cu mult inainte de a-i fi numit secretar excelenta sa Geoana iar odata cu numirea i s-a confirmat si moartea, fie ea si cerebrala.

  10. ,,Les Français ont de la suite dans les idées. Depuis leur adhésion à l’OTAN au moment de sa création en 1949, ils ont toujours tenu un discours critique envers l’organisation.”
    Publié le 29 novembre 2019 à 11h00. Așa scrie- negru pe alb – jurnalul canadian de limbă franceză,,La Presse”( Francezii au continuitate în idei. De la adeziunea lor la NATO din momentul creerii sale în 1949, ei au ținut întotdeauna un discurs critic împotriva organizației”).Nu sunt un admirator al lui Macron, dar îmi scot pălăria pentru că e singurul președinte care are ceva de zis împotriva unei alianțe pline de poltroni politici! Da, NATO e în moarte cerebrală!

  11. ,,În fața dezordini,Macron ur și simplu a expus clar și cu sinceritate ceea ce roade NATO: pierderea sensului,dezintegragrea solidarității, depărtarea de SUA Devant ce désordre, Macron a simplement exposé tout haut et avec franchise ce qui mine l’OTAN : la perte de sens, l’effritement de la solidarité, l’éloignement des États-Unis.” contină ziarul,,La Presse”. De altfel și Iulian Fota, fostul consilier pentru securitate națională în epoca băsesciană spune pentru ,,Radio Europa Liberă România că… „Bineînțeles. Discuțiile din cadrul ultimelor două summit-uri au fost în sensul acesta. În continuare NATO folosește un limbaj diferențiat pentru cele două zone. În continuare NATO are seturi diferite de măsuri pentru cele două zone ce creează, după părerea mea, un dezechilibru”. Cu alte cuvinte eu văd că țările fostului antidot NATO- Tratatul de la Varșovia- sunt interesate să plătească bani grei pentru ca NATO(SUA mai bine -zis!) să fie garantul securității lor naționale.

  12. « Există azi pe pămînt două mari popoare…rușii și anglo-americanii… fiecare dintre ele par să aibe un destin secret al Providenței prin care or ține în mâinile lor, soarta la o jumătate din lume într-o zi.» Acestă profeție, de o luciditate singulaă a fost pronunțată de Alexis de Tocqueville în contextul politic internațional din 1835,prefigura bipolarizarea lumii ivite după cel de-al doilea război mondial și constituirea celor două blocuri militare.Da, Macron are dreptate,căci Donald Trump fragilizează această certitudine atunci când pune în cauză pertinența articolului 5, clauza de solidaritate, adesea rău înțeleasă de altfel,potrivit căreia membrii NATO trebuie să se sprijine dacă un dintre ei este atacat.Ori acest articol nu obligă la un angajament automat membrii alianței.De unde și întrebarea ,,marelui comandant suprem Trump:,, un atac contra statului Munte Negru trebuie să antreneze al treilea război mondial?”La această întrebare savantă oate răspunde numai micul comandant suorem Iohhanis!

  13. Scuze pentru greșeli de ortografie!
    Toate cele bune și pace!

    • @Victor Socolovici
      Pace sa fie, pentru ca de securitate nu ducem lipsa, conform declaratiilor PSD.

  14. @Victor Socolovici: Probabil Alexis de Tocqueville nu auzise de China. Napoleon insa da. El spunea: lasati China sa doarma. Daca se va trezi, lumea va tremura. Nici de islamisti nu auzise. Azi lumea tremura de frica lor.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.