Protest fără precedent al magistraților

Câteva sute de magistraţi din Capitală și din mai multe orașe au protestat în fața instanțelor, luni, faţă de modificarea legilor justiţiei, dar şi faţă de preconizatele modificări ale Codurilor penale.

Update: Manifestarea din București organizată în fața Curții de Apel a durat circa o oră şi a reunit în jur de 700 de magistraţi, care au stat numai pe treptele Palatului de Justiţie.

Protestatarii au purtat în mâini foi cu prevederi din Legile Justiţiei, dar şi cu jurământul de magistrat. Unii au aprins lanternele telefoanelor mobile.

Unii dintre magistrați au ținut în mână Constituția României.

„Jur să respect Constituţia şi legile ţării, să apăr drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuţiile cu onoare, conştiinţă şi fără părtinire. Aşa să-mi ajute Dumnezeu”, este mesajul scris pe pancartele participanților

Mai mulți procurori și judecători au postat pe paginile lor de Facebook mesaje prin care explică consecințele modificării codurilor penale, toate fiind intitulate „De ce te afectează pe tine modificările Codului Penal și de procedură penală”.

Update: Curtea de Apel București transmite că „se delimitează” de protestul care a avut loc, luni, lângă sediul instituției, „la iniţiativa individuală a unor judecători”.

„Curtea de Apel Bucureşti se delimitează de acţiunile de protest desfăşurate în data de 18 decembrie 2017, lângă sediul acestei instituţii, la iniţiativa individuală a unor judecători.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti subliniază necesitatea respectării prevederilor legale care reglementează statutul magistratului, a separaţiei puterilor în stat şi folosirea doar a pârghiilor pe care legea şi regulamentele le găsesc adecvate pentru exprimarea opiniilor”, informează instituția, printr-un comunicat de presă.

De asemenea, zeci de judecători şi magistraţi din Galați, Braşov şi Slatina au protestat faţă de modificările aduse legilor Justiţiei.

La Galaţi, protestatarilor li s-au alăturat reprezentanții Asociației #Rezist, care duminică seara au ieşit în stradă cu banderole negre la ochi.

La Galaţi, 40 de judecători au oprit lucrul, luni la prânz, și au participat la un protest tăcut. Lor li s-au alăturat circa 20 de membri ai Asociației #Rezist. Magistrații au ieșit în fața Palatului de Justiție pentru a-și arăta dezaprobarea față de modificările aduse legilor Justiției, dar și față de intenția Parlamentului de a modifica substanțial codurile Penal și de Procedură Penală.

”Judecătorii au ieşit în faţa Palatului de Justiţie pe de o parte din cauza anumitor schimbări la legile Justiţiei, faptul că parlamentarii nu au ţinut cont de avizul negativ al CSM în această privinţă, iar pe de altă parte propunerile de modificare a Codului de Procedură Penală, care pur şi simplu pun stavilă justiţiei în ceea ce priveşte probatoriile. Noi trebuie să înţelegem că sistemul de justiţie trebuie să rămână independent”, a declarat jurnaliștilor președintele Tribunalului Galați, Robert Florea.

La protestul de la Palatul de Justiție din Galați au participat și aproximativ 20 de membri ai Grupului #Rezist,care au scandat ”Cinste lor, cinste magistraților”, ”Uniți, luptăm, justiția apărăm” și ”Justiție, nu corupție”.

”Suntem aici pentru a apăra justiţia, pentru a apăra legea. Noi nu cedăm. Noi luptăm pentru o lege corectă în ţara asta, corectă pentru toţi”, a spus unul dintre protestatari.

Reprezentanții Asociației #Rezist au organizat, duminică seara, și un flashmob pentru susținerea independenței justiției. Peste 30 de persoane, cu banderole negre la ochi, au participat la acțiunea de protest.

La Braşov, angajaţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov au ieşit, miercuri, în faţa instituţiei pentru a protesta faţă de propunerile legislative privind funcţionarea justiţiei. Lor li s-au alătura angajaţi de la Serviciul de Investigaţii Criminale, DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie, dar şi reprezentanţi ai Secţiei regionale a Poliţiei Transporturi Feroviare.

Angajaţii au ieşit în faţa instituţiei timp de aproape o oră, având coli A4 pe care au scris mesaje pentru împiedicarea modificările aduse legilor Justiţiei.

”Modificarea legislaţiei penale va duce la proliferarea infracţionalităţii şi, în special, cei care se străduiesc să modifice actualele legi penale nu sunt cei mai în măsură să procedeze la un asemenea deziderat al lor. Administrarea probelor în viziunea comisiei care lucrează la modificarea acestor legi va conduce la un dezechilibru între drepturile inculpatului şi drepturile persoanei vătămate, drepturile inculpatului fiind mult subliniate în raport cu drepturile persoanelor vătămate, care vor fi afectate“, a declarat, pentru MEDIAFAX, procurorul Alexandru Codreanu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov.

Colonelul (r) Radu Dascălu, fost şef al serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie Braşov, a declarat, la rândul lui, că şi poliţiştii sunt afectaţi de modificări.

”Problema este, însă, a tuturor. Şi a poliţiştilor şi a procurorilor şi, în ultimă instanţă, a judecătorilor, a magistraţilor. Sunt piedici serioase în soluţionarea unor dosare şi nu doar în cele de corupţie, e vorba şi despre dosare judiciare. Un exemplu este înlăturarea din lege a constatării probelor ştiinţifice. Acest lucru însemnă o perioadă foarte lungă pentru ca probele să fie transpuse în mijloc de probă într-o expertiză judicară. Acest lucru va duce la riscul ca anumite persoane să fie lăsate în libertate“, a spus Dascălu.

Şi magistraţii din judeţul Olt, judecători şi procurori, au protestat, luni, pe treptele judecătoriilor şi Tribunalului Olt.

Purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Slatina, judecătorul Ana Maria Lixandru, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că la protest au participat toţi judecătorii şi procurorii care se aflau în instituţie, aproximativ 20 de persoane. Aceştia au ieşit, la ora 12.00, pe treptele instituţiei

Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Olt, judecătorul Florentina Stana, a spus, la rândul său, că protestul va continua şi zilele următoare.

”Astăzi, în Adunarea Generală, am hotărât că vom protesta în faţa Tribunalului. În cursul săptămânii, în fiecare zi, de la ora 13.00, vom protesta câte o jumătate de oră. A fost unanimitate în cadrul Tribunalului, iar judecătoriile din tot judeţul protestează în formele adoptate”, a declarat Florentina Stana.

Proteste similare au avut loc, luni, în mai multe oraşe, între care Cluj-Napoca şi Constanţa.

În Covasna,  procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna au protestat nemulțumiți de maniera ”accelerată și netransparentă” în care se organizează dezbateri asupra legilor privind organizarea sistemului judiciar, statutul magistratului și organizarea CSM.

Potrivit unui comunicat de presă trimis, luni, de Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna, procurorii au participat la protestul ce a avut loc în fața Tribunalului.

”Procurorii exprimă îngrijorarea profundă față de maniera accelerată și netransparentă în care se organizează dezbateri atât asupra legilor privind organizarea sistemului judiciar, statutul magistratului și organizarea CSM, dar și asupra Codului de procedură penală, fără ca prevederile propuse să fie fundamentate la nivel practic și fără o analiza atentă a implicațiilor asupra sistemului normativ”, se arată în comunicat.

Ca parte a sistemului judiciar, procurorii au datoria să apere interesele generale ale societății, potrivit sursei citate.

”Instrumentele necesare strângerii probelor trebuie să se mențină eficiente, pentru descoperirea infracțiunilor, pentru a da relevanță principiului aflării adevărului și rolului activ, nu doar pentru a interveni – procurorii sau organele de cercetare penală – când posibilitățile de strângere a probelor au fost compromise”, se mai arată în comunicat.

Procurorii mai arată că din ansamblul modificărilor propuse se desprinde concluzia că orientarea este în sensul de a acorda mai multe drepturi persoanelor inculpate, ”în detrimentul păstrării efective a garanțiilor procesuale acordate persoanelor vătămate”. Ei consideră că astfel intervine o răsturnare a valorilor specifice unui stat de drept.

”Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna vor participa de asemenea la protestul magistraţilor care va avea loc astăzi, 18.12.2017, în faţa Tribunalului Braşov la ora 17:00 în încercarea de a trage un semnal de alarmă cu privire la modificările alarmante şi fără un studiu de impact care se doresc a fi implementate. Magistraţii sunt parte a societăţii care, dincolo de statut, atunci când au nemulţumiri şi atenţionează asupra unor iminente şi majore disfuncţii de sistem, prin iniţierea unor reglementări, trebuie să le facă cunoscute prin modalităţi care să nu afecteze profesia, prestigiul, interesele pentru care se înfăptuieşte justiţia”, potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna.

Luni, 18 decembrie 2017 / 18:29:19

Proteste tăcute ale magistraților în Iași, Brașov și Timiș 

Aproape două sute de procurori și judecători au protestat, luni seara, în fața Palatelor de Justiție din Iași, Brașov și Timiș. Protestul magistraților față de modificările din Justiție a fost unul mut, aceștia refuzând să dea declarații, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Magistrații ieșeni care au ieșit, luni seara, la protest, spun că sunt solidari cu colegii lor din țară, însă nu vor să comenteze amendamentele depuse la Codul Penal și la cel de Procedura Penală.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, Florin Cășuneanu, a declarat presei că este greu de spus care dintre amendamentele depuse este mai grav.

„Toate sunt, aș putea spune, chiar absurde”, a spus Cășuneanu, apoi a dat exemple precum modificările Codului Penal privind dezincrimarea anumitor fapte sau discriminarea mărturiei mincinoase.

„Vă dați seama, mărturia mincinoasă este incriminată în forma actuală din 1968, din vechiul cod penal, nu a fost modificată niciodată până acum și acum tam-nesam va fi efectiv abrogată ca să nu spun modificată pe ici – pe colo, dar nu va mai avea nicio eficiență”, a mai spus Cășuneanu.

Acesta a vorbit și despre modificările la Codul de Procedura Penală, menționând începerea urmăririi penale față de o persoană, despre înștiințarea eventualului suspect, perechezițiile făcute în anumite situații.

Întrebat cu cât este aruncata înapoi justiția, Florin Căsuneanu a răspuns: „Care justiție? Ce justiție? Din punctul meu de vedere, putem sa închidem porțile și să spunem gata, dăm liber la infracțiuni”.

O ieșeancă a adus un buchet de garoafe albe și le-a înmânat magistratilor în semn de mulțumire că și ei își arată nemulțumirea față de modificările legislative din domeniul justiței.

„Am adus florile în semn de mulțumire pentru magistrații care astăzi au ieșit și au curajul să lupte în felul lor și cu mijloacele pe care le au”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Ramona Cojocaru.

La Brașov au ieșit în fața Tribunalului aproximativ 80 de judecători și procurori de la toate instanțele și Parchetele din județ, inclusiv de la DIICOT și DNA. Protestul a fost unul mut, dar magistrații au purtat în mâini coli A4 cu mesaje către cei care vor să schimbe Legile Justiției.

„Principalele nemulțumiri vizează faptul că părerea, opinia, corpului judecătorilor referitoare la Legile Justiției nu au fost ascultate nici măcar ca un aviz consulativ așa cum a fost formulat de CSM și în al doilea rând, modificările referioare la Codurile Penal și de Procedură Penală, modificări vehiculate în aceste zile, par a introduce un dezechilibru în ceea ce privește desfășurarea procesului penal. Noi cu toții am jurat să respectăm și Constituția și legile țării și o să le respectăm, dar în același timp am jurat să respectăm și drepturile cetățenilor. Și în aceste zile asta trebuie să ne preocupe pe toți, pe toate puterile statului“, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Alexandru Șerban, judecător la Curtea de Apel Brașov.

Șeful DIICOT Brașov, Cătălin Borcoman a declarat că modificările aduse Codului Penal și celui de Procedură Penală pot avea consecințe negative în derularea anchetelor penale.

„Am observat în spațiul public mai multe amendamente ale Codului penal și Codului de Procedură Penală ce pot avea consecințe negative asupra derulării anchetelor penale, a procedurilor în aceste anchete pe viitor. Consecințele negative: începând de la posibilitatea de a informa public cu privire la pericolele ce le generază anumite fapte și infracțiuni și continând cu diverse aspecte de natură penală privind imposibilitatea folosirii unor probe, cum ar fi în cazul infracțiunilor de pornografie infantilă descoperite în cadrul altor cauze sau imposibilitatea olosirii unor rapoarte de constatare care sunt un element de bază în probatoriu în cazul infracțiunilor de trafic de droguri“, a declarat procurorul Borcoman.

Un protest similar a avut loc, luni după-amiază, în fața Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov, la care au luat parte angajați de la Serviciul de Investigaţii Criminale, DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Tribunalul pentru Minori şi Familie, dar şi reprezentanţi ai Secţiei Regionale a Poliţiei Transporturi Feroviare.

Peste 50 de judecători și procurori s-au adunat, luni seara, și în fața Curții de Apel Timișoara, pentru a protesta în tăcere față de modificările la legile justiției, fiind aplaudați de zeci de persoane care au venit să-i susțină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Cei peste 50 de procurori și judecători de la instanțele din Timișoara s-au așezat, luni seara, în fața Curții de Apel din oraș, protestând în liniște față de modificările aduse legilor justiției.

Magistrații au fost susținuți de zeci de timișoreni, care i-au aplaudat timp de 30 de minute, cât a durat acțiunea de protest, și au ținut în mâini afișe cu mesaje precum “Justiție, nu corupție” sau “Politicieni, jos labele de pe justiție”. La finalul acțiunii de protest, și procurorii și judecătorii prezenți au aplaudat, în timp ce manifestanții le-au strigat „Mulțumim”.

“Este un moment extraordinar și un moment exemplar ceea ce au făcut magistrații. Noi am venit aici pentru a-i aplauda, este ceea ce putem să facem în fața unui astfel de gest. Este clar că magistrații vor să-și păstreze independența, să-și păstreze demnitatea și acest lucru trebuie să fie reținut și de către Parlament, care încearcă practic să-și bată joc de această profesie”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Florian Mihalcea, unul dintre timișorenii care i-au aplaudat pe magistrați.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Adunarea Generală a Procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara, luni, magistrații au organizat acțiunea de protest “îngrijorați” fiind cu privire la modificările legislative preconizate în domeniul justiției.

“Ca urmare a aprobării de către Camera deputaţilor a unor proiecte de lege privind domeniul justiţiei cu ignorarea avizului negativ din partea CSM, a voinţei exprimate de peste 4000 de magistraţi şi a recomandărilor Comisiei Europene, respectiv ca urmare a promovării unei iniţiative legislative pentru modificarea Codului penal şi Codului de procedură penală care va lipsi organele judiciare de instrumentele juridice menite a asigura protecţia vicimelor şi identificarea infractorilor, făcând astfel justiţia penală ineficientă, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara îşi manifestă profunda îngrijorare cu privire la modificările legislative preconizate şi se alătură colegilor din toată ţara, judecători şi procurori, care au decis să îşi manifeste în mod public şi „tăcut” dezacordul faţă de acestea”, se arată în comunicatul de presă al Adunării Generale a Procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. Efectiv sunt socat de gestul asa zisilor magistrati!.Nu stiu ce sa mai cred despre dansii. Refuz sa cred cum toti acestia ar face parte din campul tactic al Dumbravii Minunate din Seku!! Sau santajabili !!. Refuz sa cred cum justitia din Roamania sa deprofesionalizat in asemenea hal. Cum sa protestezi tu ca magistrat [[taman tu ce aplici legea ]] cand ti se interzice tot prin lege asa ceva. Cum indraznesti tu ca magistrat [[Dumnezeule Doamne ce insulta aduca astia justitiei Romane !!? ]] pentru ceva ce nu sa adoptat in parlamentul Romaniei, Tu ca magistrat sa apleci ureche la toate diversiunile mizerabile sekuristoide aruncate in spatiul public de catre propaganda Binomului?!.Iniante a te convinge negru pe alb ce legi..art. de lege sau adoptat legal!. Iertati-ma va rog frumos, daca toti acesti asa zisi magistrati sunt de talia lui Vasilica Danilet Pronosport , Portocala..Veverita si Kukuveaua Mov.. atunci fratilor, cu toata dragostea suntem pierduti ca neam!?. Efectiv nu-mi vine a crede ochilor ce fac asa zisi nostri Magistrati [[Judecatori-Procurori ]] Din Romania. Cred ca ne indreptam catre anarhie fara doar si poate..Stelu

    • Justitia este a treia putere in stat independenta de parlament care face parte din puterea legislativa. Legea nu le interzice magistratilor sa protesteze! Ca orice cetatean roman, magistratii au dreptul garantat de Constitutie sa isi exprime in mod liber opinia.

    • Astazi, șeful Serviciului Omoruri din Poliția Capitalei: „Excluderea camerelor de supraveghere din mijloacele de probă ar duce înapoi sistemul judiciar cu 20 de ani.”
      presupun ca si pe el il socotesti „deprofesionalizat”, nu-i asa?

    • Toti rezistentii din justitie sa fie amprentati si dati afara asa cum a fost dat afara din armata Locotenentul Alexandru Gheorghe fiindca a protestat in uniforma. Astia din justitie ( Dumnezei pe pamant) care nu le mai ajunge salariu de 200 de milioane lei pe luna sa fie trecuti la munca de jos sa vada ce bine e! Ce incredere poate avea cetatenii de rand in hotararile unor asfel de rezistenti din justitie carora nici nu li s-a uscat mucii la nas?

    • Sa fie dati afara din magistratura toti magistratii care incalca legea protestand far drept legal!

    • @@ Serban@@.. Bai Dobitoc incult !! unde ai citit tu mai ametitule ? in ce lege sau art. de lege cum imaginile de la camerele de supraveghere video nu vor mai constitui probe in procesul penal?! Ai putea sa ne luminezi si pe noi. Te-ai trezit si tu sa vorbesti ca proasta in targ!! despre un subiect de care habar nu ai cu ce se mananca. Mai puneti draku mana pe carte si voi, mai cititio catusi de putin ce legi , ce articole de lege sa adoptat si dupa aceea sa veniti pe acilea pe forum sa vorbiti ca ultimii idioti cu aere de mari acdemicieni. Ai inteles bai!! ametitule?!. Stelu

    • Ma rog sa ai parte exact de situațiile in care și-au băgat nasul alde Iordache,nicolae,nicolicea,sa simți pe a ta piele schimbările in ” bine ” promovate de ceata lui pițigoi .

  2. Cred ca deja Comisia Europeana a Redactat urmatorul MCV!
    Cu magistratii in strada, le e suficient!
    Tudorele, te-ai ascuns si tu, ca si Dragnea?!
    Dragnea ala are in campania electorala din 2016 era seara de seara cu celebrul program de guvernare si cu VIRGULA la el, la TOATE televiziunile, a DISPARUT, nici acasa la RTV sau la Antena 3 NU mai merge!
    De rusine, de frica, de ce oare?
    Rusine penalilor!!

  3. Frumos baieti, foarte frumos! Trebuia sa protestati cand ati aflat de PORTOCALA nu acum. Rusine sa va fie! Vreti in continuare pensii de 43.000 de ron/luna! De ce medicii rezidenti nu au parafa si nu pot prescrie retete si voi stagiarii din magistratura aveti dreptul sa hotarati libertatea cetatenilor? Puneti mana intai pe carte vreo 20 de ani si apoi jonglati cu libertatea oamenilor! Va venit si voua vremea la restructurare asa cum s-a resturat toti pilonii statului din 1990 pana in prezent.Huuo!

    • Urmeaza-ti tu sfatul si pune mana pe carte: libertatea cetatenilor o hotarasc judecatorii, nu procurorii. Judecatorii dau sentinte, nu procurorii!

  4. Ce , ei au ajuns legiuitori !? Daca-i asa , atunci la viitoarele alegeri sa nu mai votam politicieni , ci procurori si numai procurori pentru ca ei vor centra si tot ei vor inscrie (in caziere ) cu mina , pentru ca v-a fi arbitraj electronic , cu sri. ul la butoane si rezultatul valabil .

  5. Nu cred că mai există o țară în lumea asta , unde , o gașcă de nesimțiți magistrați , doldora de bani luați de la gura romănilor să iasă în stradă și să protesteze … ! Nu există înțelegere pentru astfel de comportament … , slugi sinistre ale unui sistem destinat instaurării statului totalitar … !

  6. sugerez DEMISIA!!! da astia au atita constiinta incit nu pleaca porcul de la macelarie…

  7. O grupare care reprezintă , aproximativ 0,0001% din populația Romăniei , terorizează țara considerînd că ei sunt apărătorii absoluți ai dreptății , iar ceilalți … , aproape 20.000.000 de romăni , sunt niște idioți ! Și toate aceste împotriva tuturor percepțiilor … , a tuturor sondajelor de opinie , care arată că cetățenii acestei țări , în proporție de 90% , doresc schimbarea legilor justiției … ! Asta , da , democrație … ! Cît , despre dreptate , ce să mai vorbim …

  8. Ati vazut vreun protest in strada al magistratilor in cazul Rarinca sau in alte numeroase cazuri in care justitia a fost nu stramba ci de-a dreptul pe dos? Ati vazut protestand procurorii cand au fost facuti de ras de Portocala, Eva. Kovesy et comp ? Desigur ca nu! Ati vazut vreo similitudine , infratire spre contopire, intre aceste proeteste si protestele #rezist. Parca da ! Daca autoritatile adica jandarmeria si politia si-ar fi facut datoria si macar ar fi legitimat pe participantii la protestele ” spontane si neorganizate” ar fi constatat participarea masiva a ” amaratilor bugetari” din justititie mai ales din procuratura, servicii in totalitatea lor, a nevestelor sotilor, odraslelor , neamurilor acestora adica toata floarea cea vestita si privilegiata de bugetul de stat. Si cum sa reactioneze jandarmeria cand cainii de asmutit ai acestor seniori ai statului paralel sunt aruncati deja in lupta, „ca de la barbat la barbat”, sa loveasca pe la spate cu boxul un batran. Actele contestare ale politistilor si jandarmilor ar fi trebuit inmanate spre solutionare , procurorilor participanti la proteste, tocmai cei care-l asmuteau pe cainele cu box in laba.Credeti ca jandarmii si politistii nu stiu asta, nu inteleg ca procuratura lui Mos Lazar ingroapa totul! Si atunci la ce va asteptati. La justitie dreapta! Niciodata, paana nu-s epurati toti astia. Si Ceausescu se considera vesnic, si astia ce au acaparat puterea acum la fel. Au mult tupeu si iti rad in fata. Cei mari gen Lazar, vor sfarsi tot ca E.Bobu spunand „am fost un dobitoc”, cei mici vor constata ca nimic nu s-a schimbat, ca activitatea si participarea lor a fost filmata si arhivata si cand va fi nevoie, valorificata.

  9. Astia cu roba pe mana care n-au treaba acasa sa fie trecuti la munca de jos!

  10. Normal si corect ar fi , ca toti acesti nemultumiti ( cu venituri mult , foarte mult mai mari decat medicii , profesorii , inginerii , etc. ) sa fie dati afara mintenas . Daca n-au inteles ca ei trebuie sa aplice legile , nu sa si le faca , treaba lor , dar , au revoir ! E plina tara de absolventi de drept !

    • 50% ai dreptate cum au si cei care nu sint de acord cu tine ,adevărul fiind la mijloc ca întotdeauna .

  11. O dovada clara ca in Romania nu exista Justitie si nici separarea puterilor in stat…, adica Romania nu este nici stat democratic si nici stat de drept. Romania este stat politienesc si Republica Procurorilor Romania.
    Propun ca de azi, politicienii, sa le spuna magistratilor cum sa ancheteze si cum sa judece in contra partida faptului ca magistratii vor sa le spuna politicienilor cum sa faca legi…
    Nu ma mai mir ca increderea romanilor in „justitia” romana este mult sub 14%…
    NOAPTEA MINTII.
    Uitati cum s-au facut legile justitiei in 2005:

    http://www.hotnews.ro/stiri-arhiva-1225685-monica-macovei-face-legea-justitie.htm

    • Felicitari Curtii de Apel Bucuresti care s-a delimitat de asemenea comportament.
      Judecatorii au jurat pe Constitutie prin lege au interdictie de a face politica ,de a avea alte functii publice sau private cu exceptia celor din inv.superior.
      Incalcand legile ei incalaca prin acest comportament pe fata si separarea puterilor in stat.
      Justitia ce se „autoproclama” independenta si obiectiva isi pune o pata de rusine prin incalcarea ordinii de drept.
      Cei responsabili de organizare se impune a fi sanctionati,dar nu s-ar fi petrecut asa ceva cu un corp judecatoresc sanatos !
      Oare judecatorii au ajuns bataia de joc a acelei cucuvele ce cu Dancu canta „varianta stat de drept”?
      Au salarii imense,conturi si bijuterii, averi peste numar, procurorii si judecatorii ce au facut asa ceva, cred ca-si bat joc la infinit de poporul roman si de LEGE ?

  12. Eeee! Au iesit in strada si oamenii „in robe”! La Apel („de lichea”) si aluia umblat „in roaba” cand beat. Si au si dreptate. Protesteaza poate ca „ce lefoaie” isi iau /pe, cum intai Olguta spunea, lege „salarizare UNITARA”, la unii mai unitar ca la altii! Si ca cand „omu'” isi are pensia la punctajul din toata viata (de la stagiar/necalificat la unde-a putut ajunge) ei o au 80% din ultimul salariu, in cateva luni saltat la cate(?!)va trepte. In „egalitate” depina, de la dulai la catei. Ca sa!, ce? Sa!: * probe depline ca si cum nu ar fi (nu eludate ci de fapt „tainuite”, adica penal) * martori care sa declare ceva la interogatoriu de raspuns la orice altceva, doar la subiect interzis * in incheieri de sedinte invers decat s-a vorbit * avocati (unor mafii!) au voie sa minta nerusinat, in pofida probelor, neluate in seama * in sentinte imbarligari de-a nu se intelege nimic, si de alibi, dar asa distruse integral si aspecte flagrante si probele lor * cand si procurori, judecatori executa dictarea la virgule, si sa nu intre ei la bulau * s.a.m.d. multe. Om de rand, n-ai nicio sansa, mai ales in contrar unei mafii, si de restituiri mai ales * daca persisti sa te aperi judecatori iti, efectiv, ranjesc, sa sti si dinainte „sentinta”! De „o” si curiozitate a „unor” autoritati!: * cum (de la cine!) au (primit!) terenoaie de case! * din ce „parai” si-au facut „viloaie”, ca nic chiar lefoaiele nu pot argumenta * si, ce MAI au! Insa!, cine e prost, sa vrea sa vada si „secretele lui Polichinelle”! De fapt teatru ieftin, „comedia dell’arte”, cu Arlechini Vasilica sau Zdreanta si Colombine Livia (Stanciu) si ailalta, „telepata” iar (ca asa necesar) teleportata in roba, doar mostre unei menajerii care nu doar banane haleste ci si destine, vieti de oameni.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.