Magnatul Comănescu a cumpărat platformă de foraj la mare adâncime

Grup Servicii Petroliere a cumpărat la un preț de doar 10 milioane de dolari o platformă de foraj la mare adâncime de la gigantul Transocean, platformă care se află acum în Marea Neagră și care a fost folosită de Lukoil anterior pentru foraje într-un perimetru din zona românească a Mării Negre, anunță presa locala. GSP este detinuta de omul de afaceri Gabriel Comanescu si este angajata deja de Black Sea Oil&Gas sa extraga primele cantitati de gaze din Marea Neagra, incepand cu anul viitor. Este pentru prima data cand in portofoliul unei companii locale se afla o astfel de platforma, ce aveam pana acum fiind doar unitati pentur mica si medie adancime, detinute tot de GSP, care le-a cumparat de la Petrom, imediat dupa privatizarea societatii de petrol catre austriecii de la OMV.
Conform sursei citate, firma lui Comănescu a cumpărat de la Transocean, una dintre cele mai mari companii din domeniu la nivel mondial, platforma  Development Driller II, pentru care ar fi plătit un preț de doar 10 milioane de dolari, o sumă mică pentru un astfel de echipament, dar care poate fi justificată prin dificultățile cu care se confruntă industria în această perioadă, in care petul petrolului este la niveluri mici, din pricina supraofertei si cererii scazute determinate de pandemie.
“În prezent, platforma construită în urmă cu 19 de ani nu este operațională și este staționată în Portul Constanța – Agigea în regim warm stock (conservare) cu echipaj minim de siguranță”, mai spun cei de la Dobrogea Live, care mai arată că lucrările necesare operaționalizării instalației ar fi mai mari decât cele 10 milioane de dolari, costul de achiziție. Potrivit aceleiași surse, platforma ar fi fost cumpărată printr-un credit la care a apelat compania lui Comănescu
Folosita de rusi
Development Driller a mai executat foraje în Marea Neagră, fiind contractată în prima parte a anului 2014 de către Lukoil pentru trei foraje în zona continentală a Mării Negre, în perimetrele Rapsodia și Trident, ambele operate de Lukoil la acea vreme. Contractul prevedea atunci o plată de 360.000 de dolari pe ziua de foraj pentru platforma capabilă să atingă până la 11.000 de metri adâncime.
După forajul cu platforma Transocean,  Lukoil a anunțat atunci că blocul Trident ar putea avea rezerve de gaze de 30 de miliarde de metri cubi. Însă, în acest an, după un alt  foraj cu o platformă închiriată de la Saipem, Lukoil a anunțat că a săpat o “sondă sterilă”, deci nu a dat de gaze, motiv pentru care rușii ar căuta acum să vândă participația lor (total sau parțial) din perimetrul Trident. În acest sens, ar fi fost discuții chiar cu Romgaz să preia o cotă, compania românească având o participație minoritară la acest proiect.
GSP are o prezență puternică în Marea Neagră. În primul rând, cu instalațiile actuale, compania asigură serviciile pentru Petrom, singura companie care, momentan, extrage petrol și gaze din zona românească a Mării Negre. Pe de altă parte, GSP este și partenerul selectat pentru lucrări de americani de la Black Sea Oil and Gas, prima companie care va aduce la țărm gazele “noi” din Marea Neagră, în anul 2021 – proiectul Midia Gas Development.
Comănescu nu este străin nici de celelalte câmpuri din Marea Neagră românească. Forajul din acest an pe care Lukoil, în parteneriat cu Romgaz, l-a făcut în blocul Trident a fost aranjat tot de Comănescu, GSP fiind firma care a comandat platforma italienilor de la Saipem pentru forajul din Trident. Pe de altă parte, după anunțul referitor la ieșirea Exxon din cel mai promițător perimetru din Marea Neagră, Neptun Deep, statul român a anunțat că ar dori ca Romgaz să preia participația americanilor în acest proiect, iar câmpul să fie dezvoltat de Petrom și Romgaz. Iar GSP este partener cu Romgaz în mai mule proiecte energetice, cel mai cunoscut fiind cel referitor la construcția în parteneriat al unei noi centrale electrice pe gaze la Halânga, în Mehedinți.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Mihai Soare 1079 Articole
Author

14 Comentarii

  1. De bun augur aceasta investitie romaneasca, chiar daca dl Comanescu e o persoana controversata. Are acum posibilitatea sa demonstreze daca e un om de buna credinta sau nu. Viitorul ne va lamuri…

  2. La mai multe si La multi ani! Dati drumul la productie la Uzina 1Mai Ploiesti si mai faceti cinci platforme de foraj la mare adancime. Nu mor caii cand vor cainii.Vedeti ca se poate?

  3. Daca plateste si salariile romanilor „la zi” atunci totul merge bine!

  4. @Va renaste industria romaneasca ca pasarea Phoenix din propria cenusa ?: cu regret va anunt ca din Uzina 1 Mai n-a mai ramas aproape nimic. S-a demolat si pe locul ei s-au construit un Kaufland si un Lidel. Adio utilaj petrolier!

  5. Cica Romania este obligata „din parti” sa liberalizeze tot ce inseamna zacamint pe gaze sau energie electrica! Asa mint urland latraii caposi din Romania care te fura de la ochi! Hai sa vedem exact care ‘e’ minciunile:
    1. In primul rand, piata romaneasca e reglementata pe moneda LEU,
    2. Nici daca era pe euro, nu era obligativitate, deoarece cetatenii trebuiau sa indeplineasca criterii pe nivelul de trai/venituri pe luna
    3. Piata europeana nu te fura prin facturi si numiri in functii politic de ubde incasezi masiv bani fara sa prestezi o ora zilnic!
    Astea sunt doar 3 criterii!

  6. „… platforma construită în urmă cu 19 de ani nu este operațională și este staționată în Portul Constanța – Agigea…”

  7. ROMANIA ESTE DE 31 DE ANI CONDUSA SI GUVERNATA PE PRINCIPIILE MAFIOTILOR, EXCROCILOR TICALOSILOR TRDTORILOR ETC,……….

  8. Peste tot s-a umplut de Kauflanduri și hipermarketuri, dar apare magnatul petrolier Comănescu, mai ceva ca JeRe Ewing.

  9. O fi cumparat-o ca sa vanda toate echipamentele de pe ea si apoi s-o dea la fier vechi. In mod sigur ca va scoate mai mult decat 10 mil $……[Leo]

  10. Comanescu nu este cel care a „luat” cele patru platforme romanesti, existente in 1989? Atunci el are si documentatia unde au forat si au extras petrol/gaze aceste instalatii!

  11. Averea confiscata daca nu justifica de unde are atatia bani…si daca nu a platit impozit pe venituri in ultimii 30 ani.
    Nimeni nu va face nimic..JUSTITIA NU ESTE INDEPENDENTA SA CHEME HOTZU..

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.