Majestatea Sa Margareta a premiat 90 de elevi care au finalizat programul The Duke of Edinburgh’s International Award

90 de elevi din șapte școli din România au fost recompensați la Palatul Elisabeta pentru finalizarea unuia dintre cele mai cunoscute programe internaționale dedicate dezvoltării tinerilor. Inițiativa este prezentă în 144 de țări și a implicat peste 10 milioane de participanți.

Bianca Dumbraveanu - Redactor coordonator
Majestatea Sa Margareta a premiat 90 de elevi care au finalizat programul The Duke of Edinburgh’s International Award

Sursa FOTO: Facebook / Familia Regală a României

90 de elevi din șapte școli din România au fost recompensați la Palatul Elisabeta pentru finalizarea unuia dintre cele mai cunoscute programe internaționale dedicate dezvoltării tinerilor. Inițiativa este prezentă în 144 de țări și a implicat peste 10 milioane de participanți.

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit joi la Palatul Elisabeta ceremonia de înmânare a celor mai înalte distincții din cadrul programului The Duke of Edinburgh’s International Award. Nouăzeci de elevi din șapte școli din România au fost premiați după finalizarea programului internațional de educație non-formală.

„Joi, 18 iunie 2026, Majestatea Sa a găzduit la Palatul Elisabeta festivitatea de înmânare a însemnelor cele mai înalte ale programului The Duke of Edinburgh’s International Award. A fost prezentă la eveniment Alteța Sa Regală Principesa Sofia”, a transmis pe Facebook Familia Regală a României.

La eveniment a participat și Alteța Sa Regală Principesa Sofia.

Sursa FOTO: Facebook / Familia Regală a României

Elevii premiați provin de la Royal School in Transylvania, Cambridge School, Transylvania College, Asociația Turul Madar din Sfântu Gheorghe, International School of Bucharest, Avenor College și Liceul Teoretic „Decebal” din Constanța.

Sursa FOTO: Facebook / Familia Regală a României

Program prezent în peste 140 de țări

The Duke of Edinburgh’s International Award este una dintre cele mai mari inițiative de educație non-formală din lume. Programul este activ în 144 de țări și teritorii și îi ajută pe tineri să își dezvolte abilitățile dincolo de activitățile desfășurate în școală.

CITEȘTE ȘI

REPORTAJ Atracția serii la recepția de la Cotroceni

În România, programul se adresează adolescenților și tinerilor cu vârste între 14 și 24 de ani. Participanții își construiesc propriul parcurs de învățare prin activități care încurajează preseverența, implicarea în comunitate și încrederea în sine.

Sursa FOTO: Facebook / Familia Regală a României

Peste 10 milioane de tineri au participat la program

Potrivit organizatorilor, peste 10 milioane de tineri din întreaga lume au beneficiat până acum de programele organizației.

The Duke of Edinburgh’s International Award este prezent în România din 2013 și funcționează sub Înaltul Patronaj al Majestății Sale Margareta, Custodele Coroanei.

CITEȘTE ȘI

Garden Party de 10 Mai la Palatul Elisabeta. Eleganță sub tricolor REPORTAJ

Distribuie articolul pe:

4 comentarii

  1. Madam custode adica ce drak’ este „magazioner”, „paznic”, „cenzor”….si, unde este printul Mihai nepotul de sange al regelui Mihai I si al reginei Ana ?

  2. Dă cîn’, Kustoada ie „Majestatea Sa”?
    …io știu că Mihai a abdicat pentru iel șî pentru urmașii săi, iar dă atunci în Rro’ nu s-a ținut nici un referendum ce să declare Statul „monarhie”… Ați ținut voi, în redacțîie, un referendum pă tema asta?

  3. Acești nonformali elgibitiști incluzivi woke știu cât face 7+5 fǎrǎ sǎ foloseascǎ telefonul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.