Mâna albă (24)

În acest spațiu, puteți citi fragmente din opera lui Gheorghe Schwartz– Cei o sută, Ecce Homo. Acesta este cel de-al patrulea volum, din cele 11 ale ciclului CEI O SUTĂ, și a apărut la Editura ALLFA, în 2000.

Cum a putut același autor să scrie, tot în acei puțini ani, și un tratat de drept, un compendiu al întregii opere a Iui Trebonian, compendiu corect din punctul de vedere al Codexului iustinian, acceptat de Trebonian însuși și folosit pe scară largă încă timp de secole ca o „ediție de lucru” a întregii jurisdicții oficiale? Pentru Felician orice subiect se preta la o dezvoltare sistematică, unitară și concisă. Pentru el, în funcție de premise, totul era posibil. De pildă, în tratatul său medical, el preia teoria astrelor asupra sănătății individului: Luna, Jupiter și Venus sunt stele benefice, fiind constituite dintr-o materie moale și conținând cea mai multă căldură și umiditate; Saturn și Marte sunt astre malefice, având efecte contrarii, întrucât primul e înghețat și al doilea fierbinte; intermediare sunt Soarele și Mercur, posesoare a ambelor naturi. Acceptând aceste date, notorii încă de la păgâni, Felician recomandă momentele tratamentelor și durata acestora în funcție de „mișcarea cerului”. Explicațiile sale sunt logice, amănunțite, practice, bazate pe observații provenind din științe diverse. „Problema esențială este întotdeauna punctul din care pornești. Acesta odată stabilit, tot restul vine de la sine”, spune chiar Al Patruzeci și doilea în prefața la celebra lui „Etică”.

Tocmai acest tratat i-a adus lui Felician nu numai multă faimă, ci și la fel de multe necazuri. însă se pare că și aceste necazuri au fost exagerate de către istorici, fiindcă dacă ele ar fi fost reale, Al Patruzeci și doilea nu ar fi putut scăpa fără consecințe de acuzații. Despre ce este vorba? Religiozitatea Constan- tinopolului, cu nenumăratele sale biserici și zecile-i de mănăstiri, era un amestec de superstiții, teamă și șiretenie. Alinierea în credință dădea, desigur, numeroase avantaje, însă mai-marii pământeni ai lumii foloseau „rătăcirile” de la dogmă pentru a-i îndrepta pe vinovați și pentru a Ie lua bunurile. Disensiunile teoretice erau pur abstracte pentru marea majoritate a populației, gata să creadă cu pasiune în orice religie aptă să-i ofere o șansă cât de mică de a scăpa din Apocalipsa iminentă. De aici și încăpățânarea unora de a persecuta și a celorlalți de a se lăsa persecutați în numele Speranței.

În crunta vânătoare de vrăjitoare declanșată în tot Imperiul au pierit sute de mii de oameni: arieni, monophysiți, paulianieni, dar și maniheiști. Numai Theodora, se spune, ar fi ucis peste o sută de mii de adepți ai lui Mani. Iar necazul s-a ivit când între acesta și Felician s-au găsit suspect de multe paralele: „Mani” înseamnă „Fiul văduvei”, iar Al Patruzeci și doilea era cunoscut și el ca un fiu al unei văduve¹; Mani a fost terapeut celebru², ajuns până la rangul de medic personal al regelui său, în timp ce Felician era autorul unui tratat de medicină devenit repede de circulație largă, iar teoriile sale despre cauzele bolilor au născut numeroase controverse. Mai mult, Felician a reușit și niște vindecări miraculoase, alinând multe suferințe crunte, motiv pentru care era venerat ca un sfânt. Iar Mani a fost supranumit „Alinătorul”, nume pe care i l-ar fi predestinat Iisus. Amândoi, și Mani și Felician, au ajuns la o toleranță absolută, chiar dacă Al Patruzeci și doilea nu predica pe față o religie a iubirii, unde oamenii trebuie să se considere cu toții drept frați. Profesorul de la Constantinopol susținea că fiecare om are dreptul la adevărul lui – inevitabil altul decât adevărul celuilalt, întrucât și influențele sunt diferite de la individ la individ –, iar neluarea în seamă a acestei realități este cea care generează, de veacuri, incompatibilitatea, agresiunea și ura. Mai există apoi legenda cum că maniheii ar fi dispus de un tezaur cu obiecte arhaice posesoare de puteri apotropaice, iar despre Felician se zvoneau tot felul de lucruri în legătură cu desele Iui excursii subterane. Mani ar fi introdus și o limbă secretă, iar Al Patruzeci și doilea era inițiat în criptica limbajului Mâinii Albe. Sigur, toate astea n-au fost decât semne exterioare, însă ele pot provoca mai multe convingeri decât elementele de fond care, oricât am căuta în „Etica” lui Felician, nu se pliau câtuși de puțin pe doctrina incriminată: Felician nu vorbește despre împărățiile întunericului și despre împărățiile luminii, nu se ocupă de demonologie, nu este interesat de metafizica elementelor primordiale. Și, ceea ce este mai ciudat, Felician nu se ocupă de sufletul nemuritor. Pentru scribul din secolul al XX-lea este limpede că etica felicianistă n-are nimic specific maniheist în ea.³ Au crezut acest lucru și contemporanii Celui de Al Patruzeci și doilea? Posibil. Asta ar explica de ce nu a avut de suferit Felician, dar n-ar lămuri de ce subiectul a ajuns atât de discutat.

În caz că Felician ar fi fost acuzat de maniheism, el și-ar fi pierdut, în cel mai bun caz, poziția socială și averea. Iar averea Celui de Al Patruzeci și doilea devenise, între timp, considerabilă, tentantă pentru cei ce ar fi putut-o confisca și profita de pe urma ei. Scribul n-are decât o singură explicație: asocierea lui Felician de maniheism s-a petrecut mai târziu, oricum după moartea lui Iustinian, comparațiile făcându-se mai mult în favoarea unui etern conspirator (al Mâinii Albe), născând legende în legătură cu viața-i subpământeană, cu relațiile-i secrete, cu știința lui misterioasă și cu averile-i fără de sfârșit. Iar această faimă – care nu va mai avea cum să-l atingă pe omul Felician – va putea crește nestingherit, supraviețuind o generație-două și ascunzându-l în spatele ei, ca un nor de praf persistând în urma călărețului dispărut de mult.

Da, Al Patruzeci și doilea a ajuns un personaj foarte bogat – sau, cel puțin, așa i-a mers faima. Scribul a amintit deja că, de foarte tânăr, Felician devenise celebru prin faptul că pe tot ce punea mâna acesta prospera fără nici un efort. Mai degrabă risipitor decât grijuliu, Al Patruzeci și doilea azvârlea dintr-un capriciu un solidus aureus (o nomismă) și se întorceau la el zece de cu totul altundeva. Făcea cadouri indecent de mari unor săraci și se pomenea cu noi moșteniri de la rude de care habar n-a avut că au existat vreodată. (Negreșit că și izvorul acesta nesecat de bogății, cu care era potopit tot timpul, a alimentat convingerile că beneficia de surse oculte: ba averile Mâinii Albe, ba comoara arhaică a maniheiștilor, ba chiar tezaurele demonilor subpământeni, pe care – nu-i așa? – îi vizita atât de des.)

În afară de aceasta, Felician se bucura și de protecții cu totul suspecte: nu numai că a fost admis – neexistând vreun precedent – să studieze la Universitate înainte de a împlini vârsta-li- mită de douăzeci de ani, dar, la nici șaptesprezece ani împliniți, a fost acceptat chiar să predea la cel mai prestigios lăcaș de cultură al lumii! Și asta într-o perioadă când Constantinopolul gemea de savanți de renume, când erudiți sosiți din tot Imperiul mișunau pe străzi și-și improvizau cercuri mai mult sau mai puțin întâmplătoare de auditori spre a-și putea împărtăși cunoștințele și spre a-și câștiga pâinea cea de toate zilele. Apoi, familia lui Felician s-a îmbogățit rapid de pe urma unei manufacturi de mătase naturală, fapt ce reprezenta o excepție poate și mai mare decât cariera universitară precoce a Celui de Al Patruzeci și doilea. Secretul mătăsii naturale a fost furat și adus din China abia de foarte puțini ani, iar comerțul, extrem de rigid reglementat în Bizanț, interzicea în mod categoric exportul mătăsurilor fine, punând un monopol sever și asupra acestui sector de activitate. Excepția a constituit-o și de data asta Felician, a cărui familie a primit o aprobare specială de a produce și de a vinde o anumită cantitate de mătase. Asta deoarece tânărul savant ar fi pus la dispoziție manufacturilor statului inovații foarte ingenioase pentru prelucrarea, dar mai ales pentru colorarea mătăsii, taina imprimeurilor sale rafinate devenind de asemenea un privilegiu imperial. Da, însă era din nou mult mai greu să admiți meritele savantului precoce, decât să țeși și în privința aceasta o poveste cu secte secrete, protectori diabolici și ierarhii damnate. Mai ales că, asemenea fragmentelor de sticlă colorată atât de perfect îmbinate în mozaicurile lui Occelus, diferitele întâmplări din viața lui Felician puteau fi și ele formidabil asamblate în tablouri sfidând regulile obișnuite.

Al Patruzeci și doilea nu se ocupa personal câtuși de puțin de atelierul de mătase naturală, de creșterea viermilor și de valorificarea produselor. Asta reprezenta treaba familiei răposatului său tată vitreg, un grup care administra exclusiv această afacere, care prospera de pe urma ei și care nu uita să-i dea partea și lui Felician, nu atât pentru că acesta le-ar fi adus pe tavă concesiunea nesperată, ci, mai ales, fiindcă era conștient că simpla prezență a norocosului tânăr era singura și cea mai „de preț garanție că nimic nu-i va stânjeni activitatea și profiturile.

Însă nici partea lui Felician din manufactura de mătase, nici salariul său de profesor universitar nu justificau viața plină de lux pe care și-o permitea. Nu atât hainele și mâncarea, banii aruncați în toate părțile, cât vila pe care și-a construit-o a produs alte legende și alte invidii: clădirea se ridica în mijlocul unui parc inundat în verdeață, brăzdat de canale, înnobilat cu alei străjuite de coloane și statui, adăpostind grote artificiale și ruine aduse piatră cu piatră din provincii. Vila propriu-zisă era pe o insulă înconjurată de un fir de apă și se ajungea la ea cu ajutorul mai multor poduri bogat ornamentate. însă luxul mare era dat de o încăpere uriașă căptușită cu dulapuri cu manuscrise și alte câteva cu aparate tehnice sofisticate, minerale, pietre scrise în limbi necunoscute, statuete păgâne și diverse obiecte despre care nimeni n-ar fi putut spune pentru ce utilitate erau destinate și din ce loc proveneau. Și, iarăși, cei ce au pătruns în acele locuri – și nu erau puțini! – au avut suficiente motive spre a amplifica mitul, povestind tot ce le trecea prin cap, în cazul- lui Felician nimic nemaipărând imposibil. Scribul a găsit, de pildă, o mențiune contemporană conform căreia din vila personajului nostru ar fi pornit un canal subteran ce o lega direct de Palatul Sacru și un altul de Universitate. Desigur, după aceleași surse, și galeriile apeductelor erau accesibile din acel loc. însă asemenea privilegii nu erau permise decât pentru împărat și încercările unor demnitari imprudenți de a le egala

au fost întotdeauna, până la urmă, pedepsite cumplit. Până și în cele mai îndepărtate provincii, imitarea măreției imperiale era plină de riscuri, chiar dacă exarhii și guvernatorii respectivi erau chiar reprezentanții augustului în acele locuri. La Constantinopol, până la urmă, și Ioan de Capadocia, Belizarie sau alții dintre cei mai apropiați colaboratori ai lui Iustinian și-au văzut averile – uriașe – confiscate în favoarea bazileului. în Bizanț, marile bogății au fost întotdeauna adunate, admirate, strălucitoare, dar apanaje ale momentului, oricând gata de a se întoarce împotriva stăpânilor lor. Și aceasta făcea parte din regulile vieții ce se pregătea pentru Apocalipsă.

Și, totuși, anii petrecuți la Universitate n-au lăsat în urmă decât lucrări, o casă luxoasă și o familie. (Felician s-a căsătorit cu o nepoată de-a tatălui său vitreg, de care s-a despărțit curând pentru a se însura cu o fiică de aristocrat, aleasă pentru el din cele mai înalte interese. Din această căsnicie i s-au născut copiii.) Toate mirările autorilor cum de n-a fost Al Patruzeci și doilea deranjat în viața lui și explicațiile ce s-au dat au venit mai târziu. Pe vremea lui Iustinian, Felician era tot tânărul șarmant, aducând noroc celor pe care-i întâlnea, bun prieten, mărinimos cu săracii – las’ că și avea de unde! –, oaspete dorit de orice amfitrion. în casa lui se întâlneau atât erudiți, cât și numeroși tineri dornici de învățătură, dar și de relații și, mai în fiecare seară (după alții, de două ori pe săptămână), la reședința Celui de Al Patruzeci și doilea se discuta literatură, știință și religie. Iar, după ce plecau și ultimii oaspeți, gazda se retrăgea în odaia sa de lucru și muncea până spre dimineață, când dormea cel mult două ore și o lua de la capăt. Tânărul privilegiat al sorții părea să nu cunoască necazurile și viața i se desfășura exemplar.

Cu toate acestea, până în 565, anul când Al Patruzeci și doilea a împlinit douăzeci și cinci de ani, anul când a murit bătrânul împărat și anul în care i se va modifica și lui soarta, până în anul 565 chiar și Felician avusese de luptat cu viața. Totul a început cu „știința care se apără”, după cum a afirmat un

contemporan, uimit de puterea de muncă și de genialitatea atribuită tânărului savant. „Nimic nu-i scapă lui Felician, scrie el, și știința trebuie, neputincioasă, să-și dezvăluie toate secretele în fața lui. Nu există o relație între aștri, o funcție a unui organ, o lucrare a unui filosof care să-i fie străine învățatului acestuia: el știe tot, poate mânui cele mai ciudate aparate și este în stare să măsoare orice mărime i-ai cere.” Ceea ce pentru alt om de știință – continuă același autor – se dezvăluie după ani și ani de căutări, Al Patruzeci și doilea află în urma a (doar) câtorva nopți de studiu. Așa că, înfricoșate, toate disciplinele cunoașterii s-au așezat la sfat și au pus la cale tactica după care să-l împiedice să le cucerească în întregime. Ne este descris în amănunțime acest Consiliu al științelor, propunerile lansate și strategia adoptată, iar tactica ar fi fost că manuscrisele i-ar fi umplut cu ciuperci pielea albă, lecturile prelungite i-ar fi distrus vederea, iar substanțele pe care le amesteca în experiențele sale i-ar fi atacat plămânii. Toate astea ar fi fost reprezentate, mai târziu, și de actori, sub forma unei alegorii intitulate „Lupta învățatului cu învățătura”, iar sfârșitul fericit era oferit de biruința savantului bătrân, a cărui supremație este recunoscută atât de semeni, cât și de științe și care este salvat de îngerii trimiși să-l ocrotească pentru modul cum apără el Sfânta Credință.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.