Fondurile sunt destinate achiziționării de drone, echipamente militare de recunoaștere aeriană, sisteme portabile de rachete antiaeriene cu rază foarte scurtă MANPAD MISTRAL, dar și asigurării fluxului de muniție necesar armatei.
Până în prezent, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a parafat patru contracte prin intermediul Programului SAFE.
O achiziție majoră este reprezentată de „Sistemul Mini UAS clasa I”.
Acest echipament militar va fi furnizat de compania Quantum Systems, valoarea tranzacției ridicându-se la 30.700.000 de euro, sumă care nu include TVA.
„Documentul prevede furnizarea a 34 de sisteme Mini UAS clasa I (vector), toate cu livrare în anul 2027, precum şi a 15 kit-uri Scorpion, ce permit transformarea sistemului din configuraţie „aripă fixă” în configuraţie „multicopter”. Sistemele contractate, care vor fi utilizate pentru executarea misiunilor de supraveghere, completează capabilităţile deja existente în Armata României şi sunt complementare proiectului de coproducţie dezvoltat în România”, precizează MApN.
Sursa citată arată că un alt contract, parafat de MApN cu Ministerul Forţelor Armate şi al Veteranilor din Republica Franceză, se referă la achiziţia Sistemelor de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/rază foarte scurtă de acţiune, portabile – MANPAD MISTRAL.
România s-a alăturat mai multor state europene în cadrul inițiativei „European Joint Acquisition of Mistral System”, un program de achiziții coordonat de Franța prin care oficialii români vor asigura cumpărarea acestor sisteme de apărare.
Preţul este de 625.591.000 euro, fără TVA, şi include 231 de sisteme MANPAD MISTRAL, 934 de rachete MISTRAL, servicii de instruire, muniţii de antrenament, documentaţii, un simulator şi suport logistic.
Programul „Sisteme de rachete antiaeriene cu bătaie apropiată/rază foarte scurtă de acţiune, portabile – MANPAD MISTRAL” a fost inclus în Planul de investiţii pentru industria europeană de apărare, elaborat în baza Regulamentului „Acţiunea pentru securitatea Europei – SAFE”, precizează aceeaşi sursă.
Ministrul Radu Miruță, învins în instanță de CNAIR. Judecătorii suspendă ordinul privind transferul proiectelor de 10 milioane de euro
Un alt contract semnat prin NATO Support and Procurement Agency – NSPA vizează
muniţie de tip 35×228 mm, document care prevede achiziţia a 87.360 de lovituri de calibrul 35×228 mm LINKED HEI-T, preţul fiind de 23.356.400 euro, fără TVA, livrările produselor urmând să fie făcute anul viitor.
Al patrulea contract subsecvent pentru Programul Platforme multifuncţionale de transport pe roţi, încheiat în baza Acordului-cadru din anul 2019, cu compania IVECO DEFENCE VEHICLE S.p.A. din Italia
este în valoare de 1.069.018.421 lei, fără TVA, compania având obligaţia de a livra, în perioada 2026-2028, un număr de 860 de platforme de transport auto multifuncţionale – pe roţi, în 16 configuraţii, precizează MApN.
Pentru a respecta calendarul de implementare a Programului SAFE, Ministerul Apărării Naţionale caută în prezent soluţii adaptate pentru depăşirea tuturor obstacolelor de natură procedurală şi comercială, potrivit informațiilor transmise.
Citește și: Radu Miruţă anunţă că a fost semnat contractul pentru achiziţia a 34 de sisteme de drone pentru Armata Română prin SAFE