Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Mark Gitenstein, a declarat, joi, că este în interesul ţării pe care o reprezintă ca România să fie un stat puternic şi solid din punct de vedere economic, potrivti Agerpres.
„Principala mea responsabilitate este să menţin relaţiile dintre cei doi şefi de stat şi dintre cele două guverne. În acest sens, vreau o Românie puternică, democratică şi solidă din punct de vedere economic, pentru că este în interesul naţional al SUA. Vrem o Românie puternică pentru că asta înseamnă să fie şi un aliat mai sigur şi mai stabil pentru SUA şi obiectivele sale de securitate naţională”, a afirmat Gitenstein într-o dezbatere privind diplomaţia.
El a spus că nu este diplomat de profesie, ci avocat, iar atunci când i s-a propus postul de ambasador s-a gândit, în primă fază, că nu este potrivit pentru el. „Am fost rugat de vicepreşedintele Biden şi preşedintele Obama să mă gândesc să fiu ambasador. (…) În esenţă, ei mi-au explicat că responsabilitatea mea ca diplomat va fi să-l reprezint pe preşedintele Obama la şeful statului din România, care este preşedintele Băsescu. Responsabilitatea mea este să menţin această relaţie”, a adăugat ambasadorul SUA.
Gitenstein a amintit, însă, că are origini româneşti şi că acest lucru, ca ambasador al SUA, îi dă o perspectivă unică asupra României.