Mașini, trenuri și vapoare. Bugetul Național a călărit mașinile Daewoo în baza unor negocieri secrete între Suedia și România, Ciumara și Năstase, figuranți principali, strigă paznicul de la Inventarul Național urcând din beci în brațe cu o butelcă babană de streșinică, jupiterienii rămân țuț. Ia, beți de colo, nu vă mai codiți. Asta a fost cu mașinile Daewoo. Despre trenuri vorbiți cu Berceanu de la PDL iar despre vapoare trebuie să vorbiți cu Băse. În rest, trei generali de la SRI au în proprietate gara Arad, gara Tuchilați și gara Bumbești-Livezeni. Un general de la Pompieri are un tren trecut pe numele soacră-sii. Senatorul Finteșteanu de la PNȚCD are și el un vapor luat de la Cooperativa Națională de Vapoare de dinainte de 1989. Parcul de Mașini de la Chitila e cumpărat pe te miri ce de un deputat de la UNPR. Jupiterienii, proaspăt sosiți cu nava lor de pe planeta Jupiter rămân cu buza umflată, nu mai e nimic de cumpărat, curtea de la Inventarul Național e goală, goluță.
Dar uite că trece o pipiță. Ea e de cumpărat, întreabă jupiterienii pofticioși. E de cumpărat dar nu v-aș sfătui. Pipița asta se dă artistă pe la Inventarul Național, m-am trezit cu ea pe cap dar e o infiltrată de la SRI, ofițer acoperit, momeală pentru spionii galactici. Dacă vreți s-o cumpărați, eu o să sun îndată la SRI să văd ce preț cer pe ea. Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la Femeia ca autoritate. Şi totuşi rămân corpuri ale frazei de nedesluşit ca şi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca şi cum Femeia ar aştepta sosirea unui altuia.
Celălalt, mult invocatul celălalt, pare a fi aşteptat cu febrilitate. Asta descoperim în evoluţia schemei cinematice a vieţuitoarelor de la saurieni la hominide. O căutare a observatorului ideal, a unicului martor, Femeia se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă. Tocmai autoritatea ei e pusă în discuţie, nefiind un exemplu de perfecţiune. De ce această lipsă de simetrie? De ce aceşti paşi nesiguri în căutarea martorului sublim, de ce atâtea eşecuri?! La ce bun fluturii sau scriitorii geniali, la ce bun aceste interpretări?! La ce bun atâtea nuvelete, atâtea şi atâtea romane care mai de care mai sofisticate, care mai de care mai violente prin structură şi naraţiune?!
Să fie ele doar redundanţă? Doar reziduu?! Sterilul unei activităţi închinate Femeii ca autoritate?! Efortul fiinţei păleşte în faţa acestei monstruoase autorităţi. Necunoscută. Rece. Aroganţa. Gata, gata să fie luată la refec de filozoful dezamăgit, pornit să demoleze conceptul. Gata, gata să fie stâlcită, erodată aşa cum, din plictis cotidian, fiinţele stâlcesc bietele cuvinte căutând să le stoarcă de sevă, să găsească noi înţelesuri, noi anecdote, noi fabule. Căci apariţia, răspândirea şi înflorirea fabulei vorbeşte de decadenţă, de neîncredere şi de refuzul normei.
Moartea romanului e dorită cu sârg, e anunţată cu surle şi tobe. Dar romanul rămâne cheia de boltă. Sunt prinşi în ea cu toţii, în această cheie. Participă cu nesaţ la desfăşurarea textului. Ar putea fi foarte bine însă doar pustietate, doar nişte propoziţii aflătoare într-un jalnic inventar, printre explozii surde şi râuri de lavă cosmică. Ce rămâne din praful piramidelor, din câmpurile de bătălie? Cuvinte răzleţe căutând un autor dispus să le reaşeze în operă. La ce bun zbaterea, campania electorală, suicidul şi dogma?! Din când în când, aparent zgâlţâind Femeia în autoritatea ei, câte o revoluţie.
Pentru că e mai uşor să pui le cale o revoluţie decât să readuci la viaţa un fluture. Pentru cu e mai uşor să ştergi porţiuni mari de text, să înnegreşti pasaje interzise vulgului. Vulgul nu are de-a face cu secretele sau tainele sau misterele. El orbecăie în splendoarea existenţei sale. Nu e orbit ca şi cum ar fi scăldat în lumină arzătoare. Iar elita pune în sipet secretele jinduind după totalitate. Din când în când, elitele sunt cuprinse de convulsii şi propun strategii utopice de salvare generală. Masele îmbrăţişează programele cu un soi de furie furibundă.
Se prefac a înţelege propoziţiile textului. În adevăr, elite şi vulg se nuntesc într-un plictis general. Plictisul e lacăt de totalitate spre a slei spiritul aventurier. Ordinea şi legile ucid elanul depărtărilor. Aventura se metamorfozează în pistoale cu apă şi în polemici parlamentare cuprinzătoare de texte fie fornăite, fie savante. Savantlâcul e ridicat la rang academic. Academia sucombă însă descrisă fiind a fi drept cetate de necucerit.
Pedanteria ucide spiritul scormonitor cerşind mărirea pensiei şi zornăitul medaliilor de merit. O întreagă lume construită aidoma unei fabrici se prăbuşeşte lipsindu-se de sens. E aşa, o virgulă în textul Femeii. S-ar putea ca însăşi autoritatea să fie text. Atunci ar putea fi lecturat în întregul său? Şi ceea ce numim anticipare sau intuiţie să nu fie altceva decât o lectură stranie?! La faza asta, plictisiți, jupiterienii pleacă spre nava lor extraterestră.
Unde să se ducă? Poate în China unde regimul comunist a fost spulberat de o revoluție devastatoare. Sau poate în America unde o revoluție comunistă a spulberat democrația aia veche și tradițională și a adus la putere o mulțime de androizi staliniști și leniniști.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.