Medicina este ştiinţa şi conştiinţa încălzite de iubire faţă de oameni, spunea Iuliu Haţieganu, întemeietorul de şcoală, Doctorul. El a ţinut prima conferinţă medicală în limba română în Ardeal. El era vindecătorul, cel care putea pune un diagnostic doar privind mersul şi atitudinea unui bolnav. Un vraci.
În parcul creat de el în Cluj, multe frunze de toamnă s-au învolburat în urma paşilor noştri, îndrăgostiţi, singuri, trişti sau veseli, tineri, bătrâni. Pe faţadele vechilor pavilioane, clinici cu aer obosit, stingher prinse între clădiri moderne, se mai poate citi fala de pe vremea profesorului. Îmi închipui primele generaţii de studenţi, călcând apăsat scările de marmură, urcând sau coborând grăbiţi spre vreo urgenţă. Printre ei, tatăl meu şi mama mea. Fete şi băieţi cu siluete firave. Eleganţi, cu fuste şi pantaloni din stofă arvunită pe-o bucată de pământ de părinţii lor de la ţară. Ei descopereau medicina, totul li se părea nou şi frumos, aveau o lume întreagă în faţă.
În încăperile mari, mirosul de spital e acelaşi. Greu, dulce, corupt, cum ar zice Baudelaire. Mai mult decât spaţiul, te prinde, te ţine închis într-un alt timp, în care nu ai vrea să te afli. E prea cald şi sub privirile tale plecate, printre lacrimi, vezi pantofii sport ai medicilor agitându-se încolo şi încoace. Cel drag e dincolo, în spatele uşii închise. Disperare.
La Spitalul de Neurologie din Cluj-Napoca, oraş universitar, mândru oraş, la secţia de neuro-chirurgie, NU există computer tomograf. Nu există. Procedeul e aşa – se cheamă o Salvare, de la Salvare. Apoi se stabileşte o ordine a priorităţii, prima dată mergi tu, apoi tu şi, dacă mai ai loc, tu. Şi se aşteaptă, desigur. Salvarea nu vine întotdeauna. Apoi, dacă vine, comatoşii pleacă la plimbare. Îşi iau cu ei tot harnaşamentul, tubul de oxigen, instalaţia de intubare, medic de reanimare, asistenţi UPU. Trece circul pe stradă.
Suntem în secolul XXI. Ar fi trebuit să fie secolul medicinei. E în schimb secolul mărului otrăvit. Creatorul lui l-a muşcat şi a murit. Trăim o iluzie şi ne place.
Unde s-a greşit?
Avem ştiinţă, avem conştiinţă. Chirurgul „nostru” ne spune: în România s-au desfiinţat aproape toate secţiile de neuro-chirurgie. La Târgu-Mureş de exemplu. Medicii de acolo au plecat în străinătate ori la un spital privat. Au mai rămas două centre mari, Clujul şi Bucureştiul. Clujul este invadat de pacienţi din tot Ardealul. Haţieganu ar fi fost mândru. Dar nu este computer tomograf. Au fost promisiuni – de la oamenii de afaceri clujeni, clubul Rotary, când unul din ei a fost bolnav – dar s-a fâsâit după ce omul a decedat. La Viena. Doctorul cu ochi albaştri ne spune: „Fac patru gărzi pe săptămână. Ajung în fiecare seară acasă la ora nouă. Aş putea pleca şi eu, oricând. Cumpăr lucruri din banii mei. Comatoşii nu au pamperşi”.
Poate nu ştiaţi, dar la Cluj-Napoca îl avem pe Da Vinci. Da, este un robot de operaţii la distanţă, în tehnologie 3D. E foarte bine. Suntem dotaţi pentru că avem cinci astfel de roboţi în toată ţara. Un robot costă două milioane de euro. Unul din ei nici nu e folosit, stă în aşteptare, poate i se face rău preşedintelui. Preşedintele se operează la Viena, dar robotul nu ştie asta. Operaţiile se fac când şi când, oricum nu în regim de urgenţă. Două ajungeau, la nivel de ţară, ne spune un specialist. Din restul s-ar fi putut cumpăra tomografe. Oare cât o fi costat sala de sport de la Răchiţele?
Avem ştiinţă, avem conştiinţă?
Profesorul Haţieganu consulta pe oricine. Dincolo de boală îl interesa şi bolnavul. Azi, când fire invizibile ne leagă unii de alţii, nici măcar nu ne mai privim. Ne vorbim la telefon şi atunci când suntem faţă în faţă. „Asta-i viaţa”, râde o proastă.
Pe strada clinicilor ploaia de octombrie bate grăbit. Pe geamul secţiei de terapie intensivă se văd fiarele clădirii moderne ce se construieşte alături. Aparatele mişcă ritmic corpul care se face că respiră. Afară, studenţi veseli multicolori şi multilingvi vin la practică. În syllabusul universitar s-o fi strecurat oare, din greşeală, cursul despre iubirea de oameni?
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.