Mici „secrete” politice

Numai un lider naţionalist poate impune un program de măsuri care ar jigni demnitatea unui popor orgolios, dacă aceste măsuri ar fi impuse de un lider internaţionalist. Vezi cazul Ceauşescu şi politica lui de austeritate radicală din anii ’80 ai secolului trecut. Nu plata datoriei i-a supărat pe mai-marii lumii, ci faptul că, după încheierea plăţii, Ceauşescu a continuat programul de austeritate. De ce? Avea de gând să creeze un mic FMI al ţărilor din lumea a treia.

În Grecia actuală, Tsipras, naţionalist de stânga, a apărut exact când era necesar să apară acel lider naţionalist care ar putea impune ceea ce alţii dacă ar încerca, ar stârni furia populară.

Strategia sa (şi a complicilor săi europeni) a fost cinică, dar nu se poate altfel. Grecii nu vor accepta austeritatea din mâna unui alt politician. Organizăm un referendum împotriva austerităţii, la care 60% – 70% dintre greci vor vota “NU vrem austeritate”. Nici 10% dintre cei 60%-70% nu ştiu, în concret, în ce ar consta această austeritate când e prezentată în forma unui program de măsuri. După referendum voi veni cu acest fel de program de măsuri, făcându-l să nu sune la fel ca acela impus de creditori, dar fiind, în fapt, acelaşi. Grecii vor ţine cu mine şi vor crede că acest program de măsuri nu jigneşte demnitatea lor, căci mai întâi l-au aprobat chiar ei. De fapt, ai au aprobat un NU fără conţinut.

Acest gen de “secret” politic este practicat de mulţi ani. De pildă, în România. Cine ştie să vadă limpede, fără ceaţă propagandistică, a văzut deja de multă vreme că atunci când vine stânga la guvernare se pot aplica mai uşor, fără revolte sociale sau sindicale, măsurile de dreapta. Şi invers: când vine dreapta la guvernare se pot aplica mai uşor măsuri de stânga, pe care, dacă le-ar fi luat chiar stânga, ar fi scos societatea civilă în stradă.

Felul în care Grecia a adoptat cel mai radical program de austeritate din ultimele sale decenii este exemplar (în sensul acestui mic “secret” politic). Problema (care urmează a deveni o criză) ţine de capacitatea liderului naţionalist al austerităţii de a se păstra ca lider popular. Ceauşescu n-a reuşit. Tsipras nu reprezintă un partid unic. Ce se va întâmpla în Grecia când în locul lui Tsipras are să devină popular un extremist de dreapta? Probabil că exact acela va reuşi să facă nişte naţionalizări interesante, prin care statul grec să poată controla corupţia (evazionismul fiscal) mai bine ca până acum.

x

x x

Câteva exemplificări româneşti ale “secretului”. Guvernul de stânga condus de Năstase a păstrat jos cheltuiala bugetară cu funcţionarii de stat (măsură specifică, teoretic, dreptei). Guvernul de dreapta condus de Tăriceanu a urcat mult cheltuiala bugetară cu funcţionărimea de stat (măsură specifică, teoretic, stângii). Guvernul de dreapta Boc a trebuit să crească taxele şi le-a crescut (ceea ce, teoretic, nu e specific dreptei), macrostabilizând economia într-o situaţie de criză. N-a ţinut prea mult, pentru că stânga s-a revoltat (ca să profite de şansa de a relua puterea), deşi creşterea taxelor e o treabă onorabilă pentru stânga. De fapt, atunci, în 2012, stânga s-a aliat cu dreapta din opoziţie şi au produs o struţo-cămilă care n-a putut lua nici măsuri de stânga, nici măsuri de dreapta.

Sub guvernarea de stânga Ponta, după decesul struţo-cămilei, s-au luat măsuri de dreapta, ceea ce a revoltat creditorii de la FMI. Ca să fie consolidat în cearta cu FMI (iminentă), Ponta a început să toarne măsuri populiste de stânga (ceea ce poate duce la ieşirea din contractul cu FMI).

Când va intra în manuale (dacă le va scrie el însuşi, ori dacă doar va semna ce vor scrie alţii), premierul Ponta va fi primul de după 1989 despre care nu se mai poate spune ce a predominat în struţo-cămila din viziunea sa: cocoaşa sau capul în nisip?

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.