Mihaela Toader avansează obiective îndrăznețe

Candidatul PSD pentru funcția de ministru delegat pentru Fonduri Europene, Mihaela Virginia Toader, a anunțat în fața comisiilor reunite pentru afaceri europene din Parlament că absorbţia fondurilor europene pe cadrul financiar 2007-2013 ar putea ajunge la 85%, în acest moment fiind în jurul a 82%, iar pe noua perioadă de programare se are în vedere o absorbţie de 100% în 2023. „Să avem un an excepţional. Sunt Mihaela Toader. Am doi copii. (…) În ultimele 4-6 luni am fost acasă. Avem bucuria de a mai avea încă un copilaş, dar nu am pierdut legătura cu colegii din minister. (…) Accept această provocare chiar dacă ea va însemna mai puţin timp alături de familia mea şi mai mult timp alături de dumneavoastră”, și-a început Mihaela Toader discursul în fața parlamentarilor. Toader a afirmat că avem nevoie nu numai de cele 32 de miliarde de euro fonduri europne, dar şi de „suflul şi modul în care aceste fonduri ne pot schimba nouă mentalitatea”.

„Absorbţia fondurilor europene, implementarea acestora, este un obiectiv naţional. Ne-am stabilit în programul de guvernare să ajungem la un grad de absorbţie de 72,5% la sfârşitul anului 2020 şi 100% la sfârşitul exerciţiului financiar în 2023. Actualul exerciţiu financiar ne arată că se poate. În acest moment suntem undeva la aproximativ 82%, mai avem declaraţia finală de trimis până în martie 2017, deci sperăm să ajungem la 85%”, a afirmat Mihaela Toader. Potrivit viitorului ministru, în prima parte a anului trebuie luate câteva măsuri precum lansarea apelurilor de proiecte, gradual, pe măsură ce acestea sunt pregătite. „Avem câteva măsuri care trebuie luate urgent. Urgent înseamnă prima jumătate a anului 2017. Aici mă refer la lansarea apelurilor de proiecte gradual acolo unde ele sunt pregătite. Avem programe operaţionale care au mers mai rapid, avem programe operaţionale care încă mai au nevoie de câteva acorduri fine. Mai sunt câteva detalii de stabilit la nivelul condiţionalităţilor ex-ante şi, prin urmare, sunt anumite operaţiuni care încă nu pot fi declanşate”, a Mihaela Toader.

Conform acesteia, ministerul nu s-a oprit din procesul de acreditare a autorităților de management. „Este un pas extrem de important. Acest pas nu ne împiedică să lansăm și să începem implementarea proiectelor, însă pentru a putea solicita rambursări către Comisia Europeană trebuie să avem autoritățile de management acreditate. Colegii mei din minister nu s-au oprit din acest proces. Sunt convinsă că au progrese. Sunt încrezătoare că vom reuși în prima jumătate a acestui an să obținem aceste acreditări. Aici vom depinde și de opinia autorității de audit. Ei vor trebui, pe baza pachetelor de acreditare, să întreprindă acțiuni de audit la nivelul autorităților de management și ulterior. Beneficiarii au probleme cu nivelul extrem de mare de documente care trebuie elaborate, trebuie păstrate, aduse. Intenționăm să utilizăm opțiunile simplificate, această noutate pe care regulamentele 2014-2020 au adus-o. Intenționăm să elaborăm costuri unitare. Aceasta ar fi o mare salvare pentru beneficiarii de fonduri”, a mai arătat ministrul produs pentru Fonduri Europene.

Deputatul PMP Eugen Tomac a criticat faptul că deputaţii nu pot pune câte întrebări vor. „Este vorba despre audierea unor miniştri, indiferent de programul pe care l-aţi făcut dumneavoastră nu pot să iasă deputaţii fără să pună întrebări. (…) Este un abuz ceea ce se întâmplă în comisie”, a afirmat Tomac. În replică, Victor Ponta, președintele Comisiei pentru afaceri europene, a afirmat că dacă regula stabilită de comisie nu este respectată- preluarea seturilor de întrebări şi răspunsul ulterior al ministrului propus, Mihaela Toader va epuiza timpul rezervat audierii răspunzând timp de 40 de minute unei singure întrebări.

Ministrul delegat pentru fonduri europene a primit aviz pozitiv, cu 18 voturi „pentru” şi 8 „împotrivă”.

Mihaela Virginia Toader a absolvit cursurile Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii „Nicolae Titulescu” în 2002. În 2005, a absolvit Masterul „Spaţiul Public European”, din cadrul Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. A fost consilier pentru afaceri europene în cadrul Secretariatului General al Guvernului (2003-2008) şi director al Direcţiei de Politici Publice din cadrul aceleiaşi instituţii (2008-2013). În martie 2013, a devenit director la Unitatea de Analiză, Programare şi Evaluare în cadrul Ministerului Fondurilor Europene.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.