Mihai Tănăsescu: „Europa este privită ca un continent al riscului. În România se face prea multă gălăgie! Fiţi responsabili!”.

30 noiembrie 2010

În urmă cu câteva ore, l-am intervievat pe Mihai Tănăsescu, reprezentantul României la Fondul Monetar Internaţional. Domnia sa a transmis un mesaj extrem de puternic clasei politice din România. Pe scurt, el sună aşa : „Încetăţi cu gălăgia. Fiţi responsabili”.

Sigur că mesajul cu fiţi responsabili l-aţi mai auzit în ultima perioadă. Atunci când el vine de la persoane necredibile, din punct de vedere economic, mă bufneşte râsul. Atunci când vine însă de la Mihai Tănăsescu sau Mugur Isărescu, singurele voci oficiale credibile care au fost auzite public în ultima perioada, el trebuie tratate ca atare. Pentru că nu sunt unii care fac apeluri la responsabilitate în plin dans al propriei iresponsabilităţi. Situaţia despre care scriu acum este diferită.

„Europa este privită ca un continent al riscului”, mi-a spus Mihai Tănasescu. „Un continent în care vulnerabilităţile sunt mari, şi sigur, costurile pentru împrumuturi vor deveni din ce în ce mai mari”. „În momentul de faţă, lucrul cel mai important este să privim unde se află România în acest context european şi vedem tot astăzi, şi vedem de o bună bucată de vreme că percepţia investitorilor vis-a-vis de România, este mult mai bună din punct de vedere al riscului faţă de multe alte ţări din Europa, şi din zona Euro, dar şi din zona noastră. Acest indicator, CDS, care arată gradul de risc, este mult mai favorabil în cazul României decât în cazul Spaniei. Deci aceasta arată foarte clar că ceea ce s-a întâmplat în România în acest an şi jumătate, prin politicile acestea de austeritate, care sigur, creează anumite nervozităţi, creează anumite probleme, investitorii se referă la România ca o ţară care are mult mai puţine riscuri decât ţările pe care vi le-am aminitit : Ungaria, Grecia, Irlanda, Portugalia, Spania.

„Mesajul meu, în acest moment de maximă turbulenţă în Europa este ca programul pe care România l-a început să fie implementat şi făcut cu seriozitate şi în ordine. Mă refer şi la legea pensiilor, şi la legea salariilor, şi nu în ultimul rând şi la legea bugetului. Cred că focalizarea pe aceste probleme ale României, care nu sunt ale unui partid sau unui alt partid, trebuie să fie prioritatea zero pentru clasa politică în aşa fel încât această turbulenţă enormă să afecteze cât mai puţin şi România în” săptămânile care urmează.

„Pe înţelesul tuturor: cred că se face prea multă gălăgie”

Adică, mai pe înţelesul politicienilor, care pot imprima o anumită percepţie asupra României, ce NU trebuie să facă România?

„Cred că un tip de comportament mult mai responsabil, în ceea ce priveşte mesajul public, trebuie să fie o prioritate. Pe înţelesul tuturor, cred că se face prea multă gălăgie şi această gălăgie în general este percepută de către pieţe ca un lucru care nu este favorabil. De aceea cred că poate mai multă atenţie în discursul public, mai multă atenţie în mesajele publice, vis-a-vis de România este absolut imperios necesar, fiindcă din păcate privim prea puţin România în context european. România este angrenată în această percepţie europeană, şi din păcate Europa este privită în momentul de faţă destul de rău de către invesitori şi de către pieţe. Ceea ce putem noi face în momentul de faţă este să respectăm ceea ce ne-am propus”

„Timpul nu ne iartă”. „Această necoordonare a politicilor este parte din ceea ce vă spuneam înainte. Coordonarea mai bună între politica executivului cu cea a legislativului este absolut necesară. Trebuie să privim atent cu toţii ce vrem să facem pentru România. Cred că, ancorele pe care le avem în momentul de faţă, FMI, CE, suntem ancore puternice cu care să putem face faţă acestor turbulenţe puternice cu care se confruntă Europa”

„România are o şansă să treacă aceste turbulenţe numai dacă clasa politică în momentul de faţă este una responsabilă”

„Finanţatorii externi reprezintă credibilitatea esenţială pentru ţara noastră”

Gălăgia pe care o face clasa politică este fondată sau nu?

„Orice clasă politică poate face demersuri, dar cred că în momentul de faţă trebuie să ne stabilim priorităţi. Iar prioritatea zero este ca România să dovedească în aceste context turbulent european că este capabilă să treacă şi să dezvolte acele legi pe care şi le-a propus şi pe care le-a agreat cu aceşti finanţatori externi care reprezintă credibilitatea esenţială pentru ţara noastră”

http://soviani.wordpress.com/

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.