UE și SUA, la un pas de războiul comercial

Ministru german: Nu vrem ca Washingtonul să ne dicteze relațiile cu alte țări

Lumea la este foarte aproape de un război economic din care nimeni nu are cum să iasă victorios, este mesajul transmis de ministrul german al Economiei, Peter Altmaier, într-un intreviu pentru tabloidul Bild. ”Suntem la câțiva pași de prăpastie” și ”războiul comercial global nu are nici învingători, nici înfrânți”, a spus Altmaier. El ar arătat că doar un mic grup de politicieni vor hotărî soarta a sute de mii de locuri de muncă din Europa care depind de comerțul dintre UE și SUA. ”Am învățat din trecut că cei care suferă cel mai mult de pe urma unui război comercial sunt clienții, pentru că bunurile și serviciile devin tot mai scumpe”. ”Acest război comercial împiedica creșterea economică și aduce multe incertitudini”.

Însă mesajul principal al ministrului german a fost cel că Europa trebuie să facă front comun împotriva administrației Trump și să nu țină cont de amenințarea penalizarii companiilor europene care vor să facă pe mai de parte afaceri în Iran. ”Nu vrem ca Washingtonul să ne dicteze ce relații să avem cu alte țări. Companiile germane pot continua să investească cât de mult doresc în Iran”, a spus Altmaier. Asta deși chiar ministrul german recunoaște că ”multe companii depind de împrumuturi de la bănci care se refinanțează la rândul lor din SUA, iar aceasta creează probleme”. Ministrul Altmaier sugerează că Europa are de ales între doua rele, atât timp cât nesocotirea avertismentelor președintelui Donald Trump va duce la penalizarea dureroasă a companiilor europene, iar supunerea în fața politicii americane va lăsa loc liber în Iran companiilor chineze.

Nu mai târziu de finalul săptămânii trecute, compania petrolieră chineză CNPC a preluat acțiunile deținute de francezii de la Total în proiectul pentru exploatarea rezervelor de gaze din câmpul gazeifer South Pars. Total a fost printre primele compnaii europene care au anunțat că se vor supune politicii sancțiunilor anunțate de Donald Trump, un semnal că marile firme europene nu au încredere în capacitatea UE și a monedei euro de a ține piept SUA și dolarului. Total semnase în 2017 un contract pentru dezvoltarea fazei a doua a exploatării South Pars.

Declarațiile ministrului german au venit la finalul unei săptămâni în care UE a invocat activarea așa-numitellor ”legi de blocaj” (blocking statute) și a anunțat că va menține deschise ”canalele financiare” cu Iranul. Legile de blocaj declară nule efectele extrateritoriale ale politicii americane de sancțiuni și permit companiilor din UE să nu se supună acestor sancțiuni americane. Se pare însă ca marile companii europene nu cred în capacitatea UE de a aplica eficient o asemenea contrapolitică la sancțiunile SUA.

Există și voci din SUA care consideră că reacția UE poate fi eficientă. Fostul congresman Ron Paul spune că UE ”trebuie să aibă coloană vertebrală” și să reziste în fața amenintarilor lui Trump. ”Dacă fac front comun, cred că SUA ar trebui să-și ajusteze politicile, pentru că nu vor avea cum să le aplice. Dacă Rusia, China, India și alte țări vor face afaceri cu Iranul, cum le vom pedepsi? Cu timpul, oamenii își vor da seama că trebuie să ne adaptăm politicile, pentru că alte țări nu tolerează ce am făcut”, a scris Ron Paul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2

4 Comentarii

  1. Ba vrem (vreau). Sunt convins ca, cel putin in aceasta zona, respectiv in Romania interventia SUA (dupa schimbarea amabasadorului) este benefica pentru Romania.

  2. Mai ministrule german, tu nu vrei ca America sa-ti dicteze relatiile externe dar tzara ta ne dicteaza noua cu cine avem noi voie sa avem relatii economice…. de aia nu avem noi voie sa avem rel economice directe cu China, numai germania are voie.

  3. O vorba veche din batrini zice ca ce tia nu-ti place, altuia nu-i face… nemtii s-au trezit acum ca nu le place ca altii sa le dicteze ce sa faca in relatiile cu alte tari, dar asa fac si ei in relatii cu tarile pe care ei le considera ca-s mai putin puternice in comparatie cu ei… vorbe, vorbe, vorbe…

  4. Dupa ce America a ajutat masiv Germania sa treaca mai usor dupa distrugerea tarii cauzata de WW2 acum aceasta Germanie care ar vrea sa vorbeasca iar numai ea in numele inregii Europe si incepe din nou emita pretentii si sa ne spuna ce ar pierde de pe urma sanctiunilor impuse Iranului.Anglia a intuit acest lucru si bine a facut ca s/a retras la timp di U.E.care tinde sa devina un nou spatiu vital al Germaniei.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.