Mișcarea procurorului general în dosarul alegerilor din 2009

Procurorul general Augustin Lazăr cere CSM un punct de vedere referitor la ancheta privind alegerile din 2009 și să aprecieze cu privire la necesitatea sesizării CCR cu o cerere de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească.

Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a decis săptămâna trecută să-i trimită procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, o scrisoare cu două întrebări: dacă a fost în casa lui Gabriel Oprea în seara alegerilor din 2009 și, dacă da, în ce scop. Aleșii iau în calcul și sesizarea Curții Constituționale ca urmare a deciziei Parchetului General de a nu transmite comisiei parlamentare dosarul clasat de procurori la finalul lunii iunie. Comisia parlamentară de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009 a trimis o nouă scrisoare procurorului general Augustin Lazăr în care revine cu cererea de a pune la dispoziția acestui for copia dosarului referitor la scrutinul din 2009. Demersul a fost făcut ca urmare a faptului că Parchetul General a respins, în 14 iulie, solicitarea inițială a Comisiei parlamentare de anchetă de punere la dispoziție în copie a dosarului deschis în urma afirmațiilor lui Dan Andronic și care viza scrutinul.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) de luni, 31 iulie, Augustin Lazăr a transmis o sesizare președintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Mariana Ghena, în contextul analizei solicitării Comisiei parlamentare de anchetă a unor aspecte privind alegerile electorale din 2009 și implicit a problemei de drept pe care o ridică aceasta.
„În mod concret, este solicitat punctul de vedere al Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la faptul dacă poate fi trimis Comisiei Parlamentare, în copie, un dosar în care s-a dispus o soluție de clasare ce vizează infracțiuni pentru care nu s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale. Totodată, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție solicită Consiliului să aprecieze cu privire la necesitatea sesizării în baza art. 146 lit. e) din Constituția Românei a Curții Constituționale a României cu o cerere de constatare a existenței unui conflict juridic de natură constituțională ivit între autoritatea legiuitoare și autoritatea judecătorească”, se arată în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.