Mitul creşterii economice nelimitate – drama României

bani-moneda-romania-inflatie

Cine s-ar fi gândit, în urmă cu câţiva ani, că averea noastră reprezentată de gazul din Marea Neagră ar putea fi pusă sub interdicţia utilizării sale? Green Deal exact asta urmăreşte să facă.

Nu lipseşte decât o picătură în paharul amar al situaţiei spre a ne face conştienţi de tragedie. Picătura ar umple paharul dacă cineva cu maximă credibilitate ar prezenta calculul dezvoltării României pe baza utilizării gazelor noastre din Marea Neagră. Paharul ar da peste margini dacă am afla că averea noastră din Marea Neagră este de zece ori mai mare decât ni se spune acum, iar dezvoltarea pe care o putem spera ne-ar aduce în rândul ţărilor din linia întâi.

Urmează, curând, să vină în jocul nostru politic o generaţie mai conştientă de valoarea oportunităţii pe care am putea-o pierde sub reglementările Green Deal.

Ce opţiuni vor sta în faţa acestei generaţii? Dacă rezervele reale de gaz românesc din Marea Neagră ar putea asigura un ciclu lung de dezvoltare (circa 50 de ani), atunci se va pune problema Romexit în termeni de costuri-beneficii care ar putea arăta că avantajele ieşirii noastre din UE ar fi mai mari decât pierderile.

Nicio altă opţiune politică a României pe termen mediu şi lung nu poate fi mai importantă.

Deocamdată se fac demersuri în sens invers: să nu devenim conştienţi de valoarea oportunităţilor ce ni s-ar deschide prin exploatarea şi utilizarea gazelor noastre din Marea Neagră.

Are a fi extrem de important ce fel de conştiinţe (patriotice au ba) vor fi selectate în alegerile politice din România anilor ce stau să vină. Acum, ele se desfăşoară în lipsa unei conştientizări cu privire la oportunităţile ce ne stau în faţă. Nimeni, azi, nu ar avea credibilitatea necesară dacă ar purcede la prezentarea unor planuri de dezvoltare naţională pe termen mediu şi lung. Şi asta e o altă faţă a tragediei spre care ne îndreptăm.

Chestiunea esenţială priveşte şansa noastră de a formata credibilitatea unor personalităţi de mâine care să nu poată fi distrusă de bombardamentele deja bine-cunoscute în războiul psihomediatic. Astfel încât, dacă aceste personalităţi vor spune că merită să ieşim din UE de dragul unei anume dezvoltări independente, în sensul că beneficiile ar fi mai mari decât costurile, atunci să le putem urma fără conflictualitate socială.

Credeţi în şansa aceasta? Credeţi că astfel de personalităţi vor mai fi formatabile în era deconstructivismului psihomediatic în care am intrat?

Actualul premier se laudă cu prognoza FMI privitoare la creşterea noastră economică. FMI nu spune câtă creştere va veni din consum şi câtă din investiţii, dar ne amintim că liberalii au criticat creşterea din vremea lui Dragnea: nu era bună pentru că ar fi venit mai ales din consum, ceea ce dezechilibra balanţa noastră de plăţi, pe importuri ducându-se mai multe resurse financiare decât veneau din exporturi.

Politizarea creşterii economice este o manevră facilă şi la îndemâna oricărui fel de opoziţie. Ce nu spune niciun fel de guvernare şi niciun fel de opoziţie este că modelul ce urmăreşte creşterea economică nelimitată este pricina principală pentru deteriorările ecologice atât de intens clamate în ultima vreme, dar şi pentru diminuarea accelerată a resurselor naturale. Reducerea emisiilor de carbon nu este o soluție viabilă pentru reducerea încălzirii globale, dar este o soluție bună pentru prelungirea duratei ce a mai rămas pentru extragerea petrolului de la 50 la 100 de ani. Dacă ar fi cunoscută realitatea că rezervele de petrol sunt în faza lor istoric-terminală, ar fi grav bulversate bursele care stabilesc prețul produselor petroliere. Cei puternici ar fi ispitiți să-și facă rezerve artificiale, cumpărând produse petroliere la prețuri foarte ridicate.

Trecerea lină peste faza istoric-terminală a rezervelor de petrol are în față un secol care este obligat să revoluționeze consumul mondial de energie prin trecerea la exploatarea surselor solare și eoliene de electricitate. Surse noi e necesar să fie descoperite. Acest secol – zic cei mai cinici – are nevoie de o ordine globală dictatorială dacă vrem să avem o tranziţie lină, fără războaie devastatoare.

Cheia în acest joc are a fi însă trecerea de la modelul creşterii fără limite la un model nou, o creştere limitată consensual ori prin dictat, ceea ce are a fi totuna cu un model de stagnare controlată. Cei prinşi în stări de subdezvoltare nu vor mai avea şansele pe care le-au avut până acum să pornească rapid spre dezvoltare. Vezi drama românească determinată de aplicarea Green Deal asupra rezervelor noastre de gaz.

Această paradigmă explicativă ar putea lămuri de ce atât de mulţi şefi de guverne au acceptat o nouă normalitate cu prilejul pandemiei?

Publicul nu a avut şi nu are acces la studiile strategice despre finalul erei petroliere, dar nu este realist să gândim că strategiile în vederea acestui final nu au fost elaborate.

Green Deal are în spate mulţi ani de dezbateri şi negocieri.

De ce principiul ecologic nu a fost luat în serios mai demult, ci abia acum, când echilibrele naturale ale planetei sunt deja grav avariate? Desigur, pentru că nu a existat un interes economic consensualizat. Pericolul epuizării resurselor fosile ale planetei a consensualizat cât de cât acest interes. Dacă nu ar fi apărut un minim consens, nevoile locale pentru energia extrasă din astfel de resurse ar fi putut tulbura grav şi pe termen lung nu doar echilibrele naturale, ci şi pe cele geopolitice.

Avem aici, în chestiunea tranziţiei către o nouă eră energetică, o justificare suficient de tare a globalismului actual?

Întrebarea ce se iveşte imediat este dacă globalismul de mâine va mai fi la fel de puternic determinat de limitele resurselor energetice. În cazul în care vom găsi surse nelimitate pentru aceste resurse, avem a ne aştepta la un globalism cu faţă mai umană? Totul depinde de ceea ce cultura generală de mâine are a înţelege prin vechea noţiune de om. Dacă bătăliile economice ale viitorului vor fi focusate pe producţia de roboţi şi cyborgi, s-ar putea să apară oil-nostalgia. Epoca de aur a petrolului – se va spune.

Viitorul consens are a căuta reguli împotriva creşterii economice nelimitate. Mitul acestui fel de creştere este cel care a comandat spiritul războinic al economismului. Cu atât mai războinic ar putea deveni acest mit dacă vom putea trimite în luptă şi roboţi.

Revenind în prezent, avem a constata că Green Deal este folosit şi în cheie politică de control asupra concurenţei economice. Altminteri nu putem explica de ce României i s-au respins proiectele de irigaţii. Deşi unele voci spun că noi înşine am renunţat la ele ca să putem mulţumi, din miliardele acelea, clientela actualei guvernări.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 9
Ioan Buduca 1112 Articole
Author

13 Comentarii

  1. Oricum UE atat la nivel declarativ, cat si faptic, ne considera o tara de mana a doua. Atunci de ce sa mai ramanem? Doar pentru ca suntem 20 milioane de boi la care trebie sa le dai sa bea, sa manance si sa se imbrace? Plus ca mai fac si pe desteptii astia de la UE. Atunci m.UE lor!

  2. Mda bre.. planeta, singura noastră navă cosmică, se află in situația de a nu mai putea suporta mizeria umană, poluarea pe care in principal o reprezintă arderea hidrocarburilor, implicit și a gazului metan. Deci ai de renunțat evident la astfel de surse de energie. De altfel mă gândesc că nu ar fi o prostie să fii o țară eminamente agrară, așa precum ai mai fost. Până mai ai terenuri agricole nedistruse prostește prin construcții imbecile ale ”investitorului imobiliar”, până mai ai rezerve de apă cât decât, dar pe care cu sârg le distrugi, căci de tunzi pădurea de fapt distrugi izvoarele, sursele de apă..Deci AGRICULTURĂ ecologică, orașe parcuri, fără autostrăzi ci cu calea ferate electrică, modernă, rapidă. Cu imobile active, care singure iși asigură energia,. Cam așa văd viitorul..Iar ceea ce nu merge, n-are rost să te forțezi, căci te costă mult mai scump..

  3. Aberezi rau de tot. Rezervele din Marea Neagra nu ajung Romaniei pe 10 ani. Iar combustibii fosili se tot termina in 10 ani, de cateva decenii. Deci prostii.

  4. Vai ce ne iubesc americanii. Ne iubesc pentru bogățiile naturale de la Marea Neagră! Cât privește dezvoltarea care tinde la infinit se spune că orice număr împărțit la zero da infinit. Succesuri Petrov!

  5. Crestere din pix, un rest…ciuciu. ATENTIE MARE LA NUANTA LEGII in care poti sa ramai in activitate pana la peste 70 ani dar BENEVOL! Daca e activitate BENEVOL sau VOLUNTAR, inseamna ca accepti sa executi tot ce vor ei, inclusiv aceleasi drepturi de pensie mizerabila, daca mai rezisti pana sa primesti! Nu ai nicio pretentie de la ei atata timp cat accepti voluntariat sau benevol-ism! NU UITATI: cetateanul caruia i se adreseaza aceasta capcana, nu lucreaza la parlament unde daca vrei lucrezi si ai orice la dispozitie, nu esti afectar de stresul zilnic, de neajunsuri, de nemultumiri, de sanatate, de umilinte si nu numai! Fiecare trebuie sa se gandeasca la aceste aspecte obiectiv inainte de a lua o hotarare pe ce drum merge si ce face in viitor cu viata lui!

  6. Câțu e un fel de Dragnea dar mult mai prost, importurile depasesc cu mult exporturile în schimb avem zero investitii promise zero crestere nivel de trai zero peste tot in afara de faptul ca s-a ingrasat el si peneleprele peste care va fi sef la toamna.

  7. EX NIHILO NIHIL (lat.) Din nimic nu se naște nimic sau cum uneori a avea o anume forma de bogatie nu este echivalent cu a fi bogat . de curind si presedintele turciei a descoperit (vorba vine 0 niste zacaminte uriase , dar nu ne spune ce costuri implica extragerea transportarea , prelucrarea si modalitatea de vinzare a acestor hidrocarburi (aflate cumva la o adincime ce nu permite o extragere profitabila .Economia de piata si nu cea centralizata sau mai nou iliberala , unde capitalisti sunt doar cei agreati de conducatorul – mult iubit – si-au dovedit ineficienta .Astfel costurile de productie sunt mult mai mari decit sumele obtinute din vinzare sau trebuie sa vinzi doar la proprii cetateni(altcineva nu va cumpara , decit cei obligati politic ) cu sume mult mai mari decit piata libera si devii astfel perdant luind banii de la gura – cetateanului -. asa si in romania : trebuie sa ai tehnologie si nu o ai , o au altii , trebuie sa ai retele de transport functionale si nu le ai , trebuie sa platesti accesul , trebuie sa ai capacitati de rafinare care sa nu lucreze in pierdere , trebuie sa ai o conectare la depozitarea acestor zacaminte si o conexiune la reteaua de vinzare . Oricum viitorul nu este al carbunelui si nici al gazului .Pamintul este al nostru al tuturor si al generatiilor ce vin .Prosteala cu bogatia aflata la fundul pamintului este doar de ochii lumii .

  8. Mi-e greu sa inteleg cum romanii care azi umbla prin toate colturile lumii nu pot vedea ca sectorul agricol este azi unul de importanta strategica majora. Nu inteleg cum unora li se pare inapoiere si ev mediu cand azi e in joc sanatatea planetei, a vietii, securitatea hranei. Biologia azi beneficiaza de cercetari stiintifice si tehnologii care pot sa faca din desert oaza infloritoare. Si categoric nu ma refer la hrana modificata genetic, clonari, carne arificiala si alte „minuni” impotriva naturii, marca billgates & alii. Recent am postat un documentar, care ar trebui sa inspire, despre ce au reusit sa faca israelienii din zone desertificate, combinand atributele naturii cu tehnologii moderne.
    https://m.youtube.com/watch?v=aat1Tc71VOg
    Si, de vreme ce romanii se falesc cu expertiza IT, ar putea sa isi puna mintea la contributie sa faca adevarate miracole in agricultura cu ceea ce ne-a dat cu darnicie natura — ape, pamanturi, clima si relief variate. Avutie dupa care altii tanjesc si sunt gata sa le cumpere.
    Planul nostru de resetare ar fi trebuit sa contina pe un loc prim agricultura! Am putea deveni, cu un proiect chibzuit inteligent, dintr-o economie major extractiva, una care sa asigure hrana eco de calitate in UE si nu numai! Si nu doar marfa neprelucrata, grane & comp. Ci produse finisate — hrana, textile, incaltaminte, biofarmaceutice, infrumusetare etc.
    Plus o oaza de vacante si odihna si tratamente (cu renovarea puzderiei de statiuni balneo-climaterice) intr-un mediu superb, pitoresc si nepoluat. Si astea ar fi doar cateva idei. Posibilitatile sun multe. E nevoie de oameni pasionati, vizionari pe termen lung, sa puna tehnologiile moderne la lucru in slujba omului si nu la dominare, supraveghere, bani cu orice compromis si moarte. Si, vai, da, lideri adevarati, la nivel de tara si regionali!
    Mediul nepoluat — apa, aerul si hrana vor fi aurul scump al zilei de maine.

  9. Energia obținută din materii prime fosile, respectiv gaz și petrol este relativ ieftină. Catastrofe climatice pe planeta noastră s-au produs atunci au avut loc erupții vulcanice masive cu degajare puternică de gaze și cenușă în atmosferă, nu în urma arderii combustibililor fosili de către oameni. Problema este că actualii consumatori de energie electrică au nevoie de tot mai multă. În urmă cu peste 30 de ani grupuri și organizații ecologiste precum GreenPeace urlau de nu mai puteau împotriva energiei nucleare. Acum, când tovarășul Kill Gates are tehnologie nucleară „sigură și nepoluantă” cu care să înlocuiască energia fosilă, aceste organizații au amuțit. Evident ar trebui să ne întrebăm cine le finanțează, că de-aia tac. Tot ca să nu poluăm trebuie să consumăm carne cultivată sau iarbă ca vaca. Cine are tehnologia care produce mizeria numită carne artificială? Eu nu. Trebuie să stăm închiși în case pentru ca dronele să ne poată aduce ce este necesar la ușa blocului. Cine are de câștigat din asta? Nu vi se pare că în noua normalitate care ni se bagă pe gât cu forța, vor fi foarte eficientizate atât exploatarea noastră cât și beneficiile lor?

  10. Până la romexit nu se știe dacă va mai exista UE. Dacă se decide ItExit se năruie globalismul lor nimit europenism, în cel mai scurt timp posibil.
    E uimitor câte prostii pot face al de Ghinea în PNRR și nu câteva, prostie după prostie, USR+ cei mai europeni cu frantuzoica Clotilde regina gunoaielor, Fritz, Alen cu diplome false etc cei mai europeni șibl pro-UE/West. Numai ifose, alta e realitatea. Ăștia fac dezvoltare după politici tip FMI, cănd vine FMI vine stagnarea și ruină economică. Vând tot, privatizează tot ce e companie de stat și e profitabil. Închid tot câ GreenDil.

  11. Ai dreptate.
    Totusi poluarea exista, nu e o manipulare, dar nu datorita consumului casnic in principal, ci datorita practicilor si tehnologiilor industriale utilizate pe scara larga. Consumatorii casnici, cei 7 miliarde, contribuie desigur intrucatva, mai ales prin munti de deseuri non-biodegradabile si consumul alimentar care a dus la mega-defrisari pt suprafete agricole. Si totusi, in ultimii 30 de ani, suprafetele sunt cultivate nu doar pt hrana populatiei, ci masiv pt obtinerea de furaje si combustibili vegetali. De ex, porumbul modificat genetic a inlocuit masiv trestia de zahar pt obtinerea „siropului de porumb” (toxic, de altfel) care se baga aproape in toate alimentele; dar si pt furaj si obtinerea de etanol.
    Multe mai poluante insa sunt alte industrii care deverseaza la greu in ape. La care se adauga exploatarile prin fracturare hidraulica din ultimele decenii, exploatarile si transporturile petroliere care au deversat combustibili in urma unor mega-accidente, in pamant sau oceane; exploatarile miniere de tip cariera care efectiv au ras munti si au creat „lacuri” cu cianuri si alte chimicale. transformand zonele in desert sau zone moarte. Razboaiele interminabile ale caror bombardamente au otravit aerul, apele, pamantul.
    Si nu in ultimul rand, experimentele de geoinginerie climatica cu pulverizari de nanoparticule de metale/semi-metale si altele, aerosolizate, care din 2016 sun practica oficiala planetara curenta. Alte experimente — injectarea de „pachete” de CO2 pe solul oceanelor sau in pamant. Si ne miram apoi ca anumite specii de alge prolifereaza devastator, consumand oxigenul din oceane, lacuri si asfixieaza tot ce e viu — flora si fauna apelor. Si toate astea sunt doar cateva care imi vin acum in minte.

  12. Nea CAISĂ! Birtul creșterii economice.Caisată și pentru matale.

  13. „Cine s-ar fi gândit, în urmă cu câţiva ani, că averea noastră reprezentată de gazul din Marea Neagră ar putea fi pusă sub interdicţia utilizării sale? Green Deal exact asta urmăreşte să facă. ”
    Vezi , d’aia pleaca Exxon si ne „vinde” gazul nostru.
    Deasemenea se gasesc oficiali care cica reprezinta interesele romanesti , care sa-l cumpere .
    Ah , mama , nu cred sa produca fabricile romanesti de munitii atatea gloante pt cozile de topor din tara .

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.