Momente dilatate de viaţă

La ora palmaresului, a 55-a ediţie a Festivalului de la Valladolid şi-a arătat deschiderea pentru diversitatea formelor şi conţinuturilor cinematografice. Dacă e să judecăm după titlurile preferate de juraţii principalei secţiuni competitive, peliculele de autor nu le exclud pe cele cu o mai mare deschidere faţă de genurile preferate de public. Împărţirea Marelui Premiu „Spicul de aur” între „Copie conformă” de Abbas Kiarostami şi „Fără întoarcere” de Miguel Cohan susţine această idee.

Una dintre glumele cele mai gustate ale ediţiei a fost declaraţia celui din urmă cineast amintit, care, atunci când a urcat pe scenă alături de sora lui Ana, coscenarista filmului mult premiat, a spus: „Nu suntem fraţii Coen, ci fraţii Cohan”. Adevărul este că „Fără întoarcere” îşi datorează reuşita în primul rând calităţii scenariului. Amestec de intrigă poliţistă şi dramă de familie, pelicula care porneşte de la un accident de maşină urmat de fuga vinovatului se urmăreşte cu sufletul la gură. Tânărul cineast (care a primit şi premiul pentru debut în regie, „Pilar Miro”) ştie să prelungească suspansul, dar şi să aducă în prim-plan un gest sau o privire care devoalează zbaterea interioară a eroilor. Miguel Cohan este şi un fin analist al relaţiilor de familie, care devin mai sudate în momentul când unul dintre membrii acesteia se confruntă cu acuzaţia de crimă. Regizată cu eficacitate şi subtilitate, această opera prima, care a întrunit şi sufragiile juriului criticii, FIPRESCI, este unul dintre acele puţine filme de festival care reuşesc să-şi asigure şi succesul de public.

Deşi a surprins, decizia juriului de a acorda „Spicul de aur” acestei producţii ex aequo cu „Copie conformă” de Abbas Kiarostami i-a satisfăcut pe admiratorii autorului. Obişnuiţii festivalului ştiu că regizorul iranian Kiarostami a mai trecut pe la Valladolid, unde i s-a dedicat şi o retrospectivă, şi că, în 1994, a mai câştigat invidiatul trofeu cu „Dincolo de măslini”. Răsfăţat şi al altor competiţii internaţionale, el a revenit acum cu această producţie franceză în care vorbeşte despre sentimente şi fragilitatea lor, despre relaţia dintre artă şi viaţă. Dacă în filmele sale precedente apartenenţa personajelor la lumea musulmană avea un rol în ecuaţia dramaturgică, de data aceasta el optează pentru o poveste universală. O poveste de dragoste dintre un scriitor britanic şi o franţuzoaică ce deţine o galerie de artă în Italia, totul plasat pe fundalul plin de culoare al unui orăşel din Toscana. Eroii vorbesc în engleză, în franceză şi în italiană, dar comunică mai mult prin emoţii decât prin cuvinte.Venit în Italia pentru lansarea noului său volum, scriitorul intră în vorbă cu femeia, care îi cere o dedicaţie pe o carte, şi conversaţia lor se prelungeşte la o masă unde, confundaţi cu un cuplu căsătorit, cei doi intră într-un joc al aparenţelor cu o surprinzătoare evoluţie. Ceea ce ar fi putut să fie lejer, superficial, uşor frivol, un simplu flirt, se transformă într-o încercare profundă de a descoperi momentele cu adevărat importante din viaţa sentimentală a fiecăruia. Ca şi în alte filme ale sale, Kiarostami pune în discuţie chestiuni subtile (ca, de pildă, teoria eroului-scriitor potrivit căreia copia în arta plastică e superioară originalului), dar analogia cu sentimentele încălzeşte speculaţia conceptuală. În plus, purtătoarea de cuvânt a ideilor regizorului a fost inspirat aleasă: Juliette Binoche. Minunata actriţă franceză iluminează cu prezenţa ei acest film poetic, pe care cinefilii îl compară cu „Înainte de răsărit”, de Richard Linklater. „Copie conformă” este un film de dragoste de o frumuseţe imponderabilă, o reflecţie asupra fragilităţii sentimentelor care nu lasă pe nimeni indiferent. Probabil că el are în comun cu celălalt câştigător al Marelui Premiu capacitatea de a aduce pe ecran momente dilatate de viaţă.

Alte premii, alte opţiuni

Copie conformă

Din lista destul de consistentă a premiilor oferite la ediţia a 55-a de diferitele jurii ale Festivalului de la Valladolid trebuie să remarcăm două titluri care sunt producţii sau coproducţii româneşti. Unul este „Colivia” de Adrian Sitaru, premiat pentru Cel mai bun scurtmetraj străin al secţiunii „Punct de întâlnire”. O decizie pe care juraţii au motivat-o astfel: „Pentru măiestria cu care ajunge de la detalii de viaţă cotidiană la sentimente universale”. Iar coproducţia isreaeliano-română „Misiunea directorului de resurse umane”, de Eran Riklis, a fost răsplătită cu Premiul pentru cea mai bună muzică (scrisă de Cyril Morin), al competiţiei principale.

Dintre premiile importante ale ediţiei se mai cuvin amintite Premiul „Spicul de argint”, acordat producţiei spaniole „La mosquitera”, de Augusti Vila, Premiul special al juriului, care a revenit peliculei „Pe drum”, semnat de bosniaca Jasmila Zbanic, şi Premiul pentru cel mai bun scenariu, câştigat de „Incendii” de Denis Villeneuve (regizor şi scenarist). Considerată de mulţi subevaluată, această producţie canadiană a mai obţinut Premiul tineretului. Nu a trecut neobservat superbul film taiwanez „Al patrulea portret”, de Chung Mong-hong, premiat pentru imaginea lui Nagao Nakashima. În fine, premiile de interpretare ale ediţiei au revenit actriţei spaniole Ema Suarez („La mosquitera”) şi actorului danez Jesper Christenesn („În familie”). Mi-aş dori ca aceste filme sau o parte dintre ele să poată ajunge şi pe ecranele noastre.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.