Mărturisesc că am aşteptat cu oarece nerăbdare sentinţa de astăzi în cazul Adrian Năstase. Nu şi cu frisoane, ce-i drept. Asta gândindu-mă că, dacă e să i se înfunde fostului prim-ministru, cel care ne-a fericit cu personajul de poveste ce îi ocupă în momentul de faţă postul în fruntea guvernului, i se va înfunda după celebrul model Al Capone. Căci gangsterul respectiv, după o carieră sângeroasă, pe alte meleaguri, ce-i drept, a fost băgat la pârnaie pentru simplă şi inocentă (puşchea pe limbă-mi!) evaziune fiscală.
Desigur, cele două cazuri nu au nimic altceva în comun decât „tertipul” juridic al condamnării unui om, suspectat de păcate mult mai mari, pentru un mărunţiş, o găinărie, la care s-au găsit, în sfârşit, nişte dovezi de luat în seamă. Asta pentru că marile tunuri de care e suspectat Adrian Năstase, date pe vremea când îi invita în bătaie de joc pe reprezentanţii mass-media să-i numere ouşoarele, par a fi prea bine ascunse prin cine ştie ce conturi exotice, în paradisuri fiscale de care să nici nu mai pomenim. De asemenea, prima condamnare, executată deja în condiţiile ştiute, a cam scârţâit după părerea majoritar încetăţenită, fiind dată în absenţa oricăror probe directe, magistraţii considerând că nu se poate ca omul să fie, totuşi, nevinovat.
Elementul subiectiv se pare că nu a mai existat în cazul de faţă, până la urmă procurorii găsind şi nişte asemenea probe în cazul Zambaccian. Sentinţa pare să aibă o bază temeinică, măcar la prima vedere. Poate că motivarea sentinţei nu va mai întârzia de data aceasta cu lunile, cum se întâmplase în cazul anterior şi ne vom lămuri pe deplin peste câteva zile.
Ceea ce este luat în considerare însă, chiar din acest moment, este semnificaţia – în egală măsură politică şi morală – a sentinţei. Adrian Năstase este primul şef de guvern de la noi, din toată această istorie postrevoluţionară, condamnat la închisoare. Nu pe viaţă şi nu pentru prima dată. Dar tocmai această repetiţie poate fi un semnal al repetabilităţii în continuare, pentru că atâta vreme cât procurorii băsişti, sau ai Codruţei, sau ai cui sunt ei, vor fi în pită, victima se poate aştepta la multe alte surprize. O precizare necesară, căci, dacă de caz s-ar fi ocupat procurorii lui Ponta, dosarul ar fi fost îngropat, aşa cum primii au îngropat dosarele lui Băsescu, idolul lor. Ne gândim acum la un eventual dosar al privatizării Petrom, privatizare făcută în timpul Guvernului Năstase pe bani mărunţi, cu cadorisirea în acelaşi timp a austriecilor şi cu zăcămintele petrolifere ale subsolului. Prin anvergura şi urmările dezastruoase ale acestui contract, dosarul flotei lui Băsescu pare o joacă de copil. Urmează apoi un la fel de păgubos contract cu Bechtel, pentru o autostradă din care nu s-a făcut încă aproape nimic, dar a costat statul român miliarde de euro. Şi, ca să nu putem spune că doar Băsescu s-a jucat cu vapoarele, s-a mai jucat şi Năstase cu două fregate englezeşti care, altfel, ar fi sfârşit undeva la depozitele de fier vechi ale perfidului, din nou, Albion.
Orice ucenic îşi depăşeşte maestrul, iar Adrian Năstase a dovedit că lecţiile lui Băsescu în materie au nimerit pe terenul cel mai fertil. Nu degeaba vorbea marinarul, pe la sfârşitul lui 2004, despre sistemul ticăloşit implantat de vajnicul Bombonel. Din păcate vorbise doar prea puţin timp, ocupat să-i substituie sistemului pomenit pe cel propriu, poate de zece ori mai ticălos de data aceasta, implicând şi factori de decizie din justiţie şi din serviciile secrete.
În această cursă a sistemelor care mai de care mai ticăloase, cei care au avut de pierdut şi vor avea încă mult timp de acum înainte suntem noi, gloata, norodul, iar nu tagma jefuitorilor, cum o numea un cunoscut personaj al istoriei noastre.
Faptul că în sfârşit unul dintre marii jucători pe scena politică – mare atât prin păcate, cât şi prin unele merite de necontestat – a ajuns la strâmtoare nu poate să nu fie exemplar pentru alţi jucători, în fapt sau doar în intenţie. Timpul rezolvă multe probleme care, la un moment dat, par de nerezolvat. Aşteptăm deci cu interes noile desfăşurări, chiar dacă vor veni doar ca nişte acte de răzbunare, precum este şi acesta.
În locul unora dacă aş fi, nu cred că m-aş simţi foarte bine.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.