NATO anunţă că l-a ucis pe numărul doi din ierarhia Al-Qaida în Afganistan

Misiunea NATO în Afganistan (ISAF) a anunţat marţi într-un comunicat că l-a ucis pe numărul doi din ierarhia Al-Qaida, în cursul unui bombardament în estul ţării, transmite AFP, preluată de Mediafax.ro.

„Sakhr al-Taifi”, un saudit cunoscut şi sub numele de „Mushtaq and Nasim”, „comanda insurgenţi străini” şi „conducea atacuri împotriva coaliţiei şi forţelor afgane”, se arată în comunicat.

Acesta este prezentat de ISAF ca „al doilea în ierarhia Al-Qaida în Afganistan”, potrivit unor „evaluări ale serviciilor de informaţii”, a precizat pentru AFP unul dintre purtătorii de cuvânt al Forţei NATO.

Sakhr Al-Taifi „efectua frecvent călătorii între Afganistan şi Pakistan”, aducând în Afganistan „arme”, „echipamente” şi „combatanţi”, precizează ISAF în comunicat. „După ce i-a identificat cu certitudine pe Sakhr Al-Taifi şi pe un alt terorist Al-Qaida şi după ce s-a asigurat că nu se afla niciun civil în apropiere”, ISAF a declanşat o „lovitură precisă” asupra ţintei, în provincia Kunar (est). Bombardamentul nu a făcut nicio victimă în rândul civililor şi nici nu a produs pagube vreunor bunuri civile, subliniază Forţa NATO.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.