Ne-am trezit înconjurați de ape

Ah, dictatura, totalitarismul! Ce ticăloșie! Dar totalitatea? E altceva decât politica perversă? Aflarea totalităţii e sigur suprema libertate. E spiritul liber, neîncătuşat, insurgent, violent. Spiritul liber violentează totalitatea părând a vrea s-o ia cu orice preţ în stăpânire. Tocmai de aceea cu virulenţă purcede la citirea semnelor şi interpretarea lor, tocmai de aceea totul este text, fie autostradă, fie supernovă, fie muzică de film. Totul reductibil la propoziţie sună ca şi cum ar fi o sentinţă. Are parfum.

E uşor dictatorial. E mistic. De neconceput, neliniştitor. Panoramând, scrutând orizontul, privirea observatorului întâlneşte textul devenind propoziţie a lui. Problema e dacă observatorul se va gândi pe el însuşi ca aparţinând textului, ca fiind al totalităţii prin observare şi mărturie. Căci aici descoperim caracterul discontinuu al acestei raportări la totalitatea ca autoritate. Şi totuşi rămân corpuri ale frazei de nedesluşit ca şi cum ar mai fi un observator în spatele nostru, ca şi cum totalitatea ar aştepta sosirea unui altuia.

Celălalt, mult invocatul celălalt, pare a fi aşteptat cu febrilitate. Asta descoperim în evoluţia schemei cinematice a vieţuitoarelor de la saurieni la hominide. O căutare a observatorului ideal, a unicului martor, totalitatea se gândeşte pe sine şi caută printre propoziţiile sale una convenabilă. Tocmai ea e pusă în discuţie, nefiind un exemplu de perfecţiune. De ce această lipsă de simetrie? Păi uite tu de ce! Ieri pe la prânz s-a întâmplat toată tevatura. Cine știe cum a început totul? Jumătate din America de Nord s-a scufundat cât ai clipi, Brazilia s-a trezit aruncată în spațiul cosmic, Rusia a dispărut subit, China, nici ea nu o duce prea bine, Africa s-a izbit de Europa, Alpii s-au prăbușit, mă rog, tot felul de catastrofe din astea care te fac să te doară dinții și nu altceva. Fiecare s-a descurcat în felul lui.

Noi, ce să zic, am scăpat cu viață. Noi, ăștia din Piața Matache. Ne-am trezit pe un vârf de munte înconjurați de ape. Acum, ce să zic, România nu mai e, voi mai sunteți oare? Nu mai avem Facebook, nu mai suntem interconectați. NATO nu ne mai scanează, Armata Roșie nu mai e. Acum, ce să zic, suntem un pic mai liniștiți. Pescuim, ne bălăcim în apele oceanului planetar care se întinde cât vezi cu ochii. Nu mai avem DNA. PSD nici atât. PNL, ioc. E bine? Nu e bine? USR? Cine-i mai știe? Alianța Civică, UNPR, PUNR, PNȚCD? Hai să fim serioși, au fost cândva. Acum circulă un zvon că vor fi un fel de alegeri, pentru că avem nevoie de un consiliu de conducere. Tache a venit să mă vrăjească să candidez că doar nu om fi mai prejos decât mia de franțuji sau mia de ruși sau mia de poloni sau mia de americani care viețuiesc pe muntele nostru. Dar nu e mai bine să trăim așa, neconduși? Adică vreți s-o luăm de la capăt? Sigur că se lasă tăcerea, toți înțeleg cuvintele mele pentru că, am uitat să vă spun, nu se știe cum, româna a ajuns limbă universală, o vorbesc toți sau aproape toți. E așa, o tăcere pur și simplu stânjenitoare. Ei, în sfârșit, lumea răsuflă ușurată și pleacă in corpore la pescuit.

Și lucrurile rămân chiar așa cum sunt, vreme de o mie de ani, când apele se retrag. Am uitat să vă spun, din cauza bulversărilor magnetice suntem aproape nemuritori. Într-o bună zi, dacă o să ni se facă iarăși chef de capitalism și de socialism, putem să jucăm ȚĂRILE așa cum jucam în copilărie. Ne jucăm pur și simplu și ne gândim că poate într-o bună zi o să ne ușchim și noi pe Marte pentru că am auzit că germanii, japonezii și italienii au făcut o Axă și s-au cărat pe Venus.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.