Avertizarea ANM de ninsori

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi intensificări ale vântului valabilă în 29 de judeţe, de miercuri seara, până joi dimineaţa, şi o informare de precipitaţii moderate, ninsori şi intensificări ale vântului pentru toată ţara, valabilă de miercuri dimineaţa până sâmbătă seara.

Potrivit ANM, de miercuri, ora 20:00, până joi, ora 10:00, la munte, temporar, ninsorile vor fi intense şi viscolite şi se va depune strat de zăpadă, local de peste 10-20 cm. Vor fi rafale în Carpaţii Occidentali cu viteze în general de 50-60 km/h, iar în Carpaţii Meridionali şi Orientali de peste 70-90 km/h.

În Transilvania, apoi şi în Moldova vor predomina ninsorile, iar local se va depune strat de zăpadă, în general, de 5-10 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze de 40-50 km/h.

Se vor afla sub Cod galben judeţele: BotoşaABni, Iaşi, Vaslui, Galaţi, Suceava, Neamţ, Bacău, Vrancea, Harghita, Covasna, Mureş, Braşov, Alba, Sibiu şi Hunedoara, integral, şi parţial judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Bihor, Cluj, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Gorj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Prahova şi Buzău.

De asemenea, de miercuri, ora 10:00, până sâmbătă, ora 20:00, este în vigoare o informare meteo de precipitaţii în toată ţara. În sudul ţării vor predomina ploile, iar în restul regiunilor vor fi precipitaţii mai ales sub formă de lapoviţă şi ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, mai consistent la munte. Pe alocuri se va depune polei.

Se vor acumula cantităţi de precipitaţii de 15-25 l/mp, iar cu precădere în zona deluroasă şi montană vor depăşi 30-40 litri/mp.

Local şi temporar vor fi intensificări ale vântului în toate regiunile, cu viteze în general de 50-60 km/h. La munte, rafalele vor depăşi 70 km/h, iar cu precădere în zona înaltă de peste 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada.

Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. Vai, vai, vai! Stupoare! Vine iarna cu zăpada, frig și ger😂😂😂! Chiar am înebunit toți, e anotimpul de iarnă în acțiune, ce tot atâtea alarme false? Culmea, iarna mai ninge, e frig, e ger, îngheață apa afara!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.