Niște „bandiți” care câștigă fonduri europene

Niște câștigători de fonduri europene vânează oameni, de data asta tineri, pe care să-i înscrie abuziv în cursuri de instruire, pentru ca ei să-și justifice activitatea și salariile. Acești bandiți nu ar trebui cumva decorați deoarece contribuie la absorbția de fonduri europene?, întreabă economistul Bogdan Glăvan.
Pe ce își bazează afirmațiile?
Glăvan citează pe pagina sa de Facebook o declarație a  directorului AJOFM Buzău:
„Au existat trei tentative de acest gen, aceşti copii fiind aduşi de către aceste entităţi private, ONG-uri sau SRL-uri care au accesat programe cu finanţare nerambursabilă pentru a sprijini integrarea pe piaţa forţei de muncă a tinerilor NEETs, adică persoane fără studii, care nu au un loc de muncă şi care nu urmează o formă de învăţământ. Acei elevi erau de şcoală profesională şi liceu. În contextul indicatorilor pe care din nefericire au fost propuşi şi a numărului de entităţi care acţionează în judeţul Buzău şi care este foarte mare, nevoia reală am apreciat-o noi la 11.000 de tineri. Este imposibil să găseşti un asemenea număr de tineri dintr-o dată, este clar că o parte dintre ei nu îşi vor realiza indicatorii. Atunci este o adevărată bătălie pentru a recruta asemenea tineri şi aduc orice pe piaţa forţei de muncă, chiar dacă sunt elevi, doar pentru a realiza indicatorii. Aceşti tineri NEETs sunt imposibil de găsit pentru că toată promoţia anului curent înseamnă 3400 de tineri. Atunci în disperare de cauză, iau aceşti tineri care urmează o formă de învăţământ, îi aduc la AJOFM şi încearcă să îi înregistreze ca persoane în căutarea unui loc de muncă, şomeri.”
Economistul conchide: „Să fie clar, aceștia sunt bani risipiți, bani tocați degeaba, bani care duc la îmbogățirea unora (care pot cheltui mai mult și, deci, contribuie la creșterea prețurilor) și la sărăcirea altora (care nu au de unde să concureze cu primii la cumpărături).
Banii publici cheltuiți ineficient generează creșterea artificială a PIB, de fapt singurul efect durabil fiind polarizarea socială. Vorbim de o creștere economică pauperizantă.
Luați vă rog acest exemplu și extrapolați-l la un nivel mult mai înalt, acolo unde vorbim de autostrăzi niciodată terminate”.
Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 7
Ioana Radu 8528 Articole
Author

10 Comentarii

  1. ” Banii publici cheltuiți ineficient generează creșterea artificială a PIB,
    de fapt singurul efect durabil fiind polarizarea socială. ”

    -e modelul chinezesc actual.

  2. Deştept rău, dl. Glăvan!!!
    Pe bune? A descoperit gaura de la covrig? Păi 90% din fondurile europene sunt bani aruncați pe geam! Tot ce se numeşte „energie verde”, de exemplu. Sau o bună parte din fondurile de „sprijin pentru fermieri”. În plus, CE te obligă să faci proiecte „soft” adică bazate pe traininguri, simpozioane, mese rotunde etc, prin care cursanții sunt învāțați tehnica tăierii frunzei pentru câini. Deci toată lumea e fericită, stimate domn! Şi ONG-urile care-şi acoperă costurile operaționale, şi instituțile statului care se laudă că fac absorbție, şi finanțatorii care văd că banii sunt înghițiți fără folos, şi nu ne ajută deloc la dezvoltare. Adică totul e conform planului!

  3. Glavan-eeeee! De ce nu dai pe goarna adevarul crunt care se practica in orice domeniu cand e vorba de angajare? Toti care vor un loc de munca chiar daca au studii sau nu pe profilul locului de munca respectiv, i se cere obligatoriu o uriasa suma de bani! In afara de om de serviciu la scari de bloc, peste tot se cere cateva zeci de mii euro la angajare! Vezi la absolventii de medicina ce scriu la comentarii, au si televiziunile acces la comentarii pentru ca li se trimit dovezi dar nu se discuta la tv despre obligativitatea costului pentru a primi un loc de munca! Si nu e doar in sanatate problema hotie, peste tot e obligatoriu!

  4. Nu ‘câștiga’, li se dau, într-un simulacru de competiție ‘transparenta’. ‘Fonduri europene’ poate însemna doar bani împrumutați de către statul român.

  5. Dacă pe vremea lui Pareto, primul război mondial, 80% din oameni puteau să nu facă nimic, era destul ca 20% să lucreze. Azi, cu mașinării, autimatizări și robotizări, cu cît peste 80% din slujbe sînt neesențiale, nu trebuiesc nimănui, seacă marea cu paharul, doar ne țin ocupați? S-ar putea ca de aceea să lase astfel de matrapazlîcuri. Desigur, mai apoi, dacă e nevoie, șantajează.
    Mă gânsesc că, de fapt, ce ce conduc lumea nu au de gând să dea venitul minim garantat și-i fac, pe căi ocolite, reclamă proastă. Un om ce nu are grija zilei de mâine are timp să se gândească, să vadă cum stau de fapt treburile și, dacă destui se deșteaptă, nu-i văd bine pe cei ce conduc.

  6. @ parere…: te referi la pseudo-medicii /ageamii de pa salvari (toti!) care se joaca toata ziua cu sirena mashinii si sint deranjati cand sint „convocatzi” /chematzi ??!

  7. Printre ei este si Stolojan ! In loc sa fie fierar betonist pe santier !

  8. @ Calin 16:19
    Corect comentariu.
    Aş mai adăuga că cea mai valoroasă firmă din Europa este LVMH – Moët Hennessy Louis Vuitton. Asta nu demonstrează nimic?

  9. … țara in care vacii i se taie gîtul, pentru a i se fura talanga …

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.